Criticile lansate de Kaja Kallas la adresa Moscovei au fost publicate pe pagina sa de X, după o întâlnire cu premierul moldovean Dorin Recean, scrie agenţia EFE.
„Rusia continuă să folosească gazul ca armă şi încă o dată Moldova este ţinta războiului său hibrid”, a postat Kallas pe X, exprimându-şi «solidaritatea de neclintit» a UE faţă de Chişinău.
Afirmaţiile acesteia vin în contextul în care începând cu jumătatea lunii decembrie 2024, Republica Moldova a declarat o stare de urgenţă energetică de 60 de zile. Această decizie a fost luată în urma întreruperii planificate a tranzitului de gaze ruseşti prin Ucraina, care a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2025.
Problemele energetice sunt resimţite în regiunea separatistă Transnistria, unde, începând de marţi, autorităţile au dublat întreruperile de curent la opt ore pe zi în două părţi.
Centrala termică Cuciurgan, situată în Transnistria, care furniza, de asemenea, energie electrică restului Moldovei, a trebuit să oprească pomparea şi să înceapă să utilizeze cărbune în loc de gaz.
Până de curând, centrala a asigurat, de asemenea, 80% din nevoile Republicii Moldova, care importă energie din România, deşi la un preţ mai mare, de la debutul invaziei ruseşti în Ucraina.