Ministrul polonez al Apărării, Władysław Kosiniak-Kamysz, a anunţat că va participa la întâlnirea Grupului de Contact pentru Apărarea Ucrainei (UDCG) de joi, însă a sugerat că aceasta ar putea fi ultima reuniune în formatul actual, având în vedere schimbările de conducere în Statele Unite.
După învestirea lui Donald Trump, care nu a făcut un secret din intenţia de a modifica strategia SUA privind Ucraina, formatul actual ar putea suferi, la rândul său, modificări semnificative.
Grupul UDCG aduce laolaltă peste 50 de ţări, inclusiv toţi cei 32 de membri ai NATO, şi se întâlneşte la baza aeriană Ramstein din Germania. Kosiniak-Kamysz a spus că NATO ar trebui să îşi asume o responsabilitate mai mare în sprijinul Ucrainei, aducând aminte de implicarea în protejarea aeroportului Rzeszów-Jasionka din Polonia, esenţial pentru aprovizionarea Ucrainei.
Întâlnirea de joi va aborda întărirea puterii de apărare a Ucrainei până în 2027, incluzând nevoia de suplimentare a forţei aeriene, însă şi în ceea ce priveşte tancurile sau artileria.
Kosiniak-Kamysz a apreciat sprijinul continuu al secretarului american al Apărării, Lloyd Austin, şi a lăudat succesul formatului Ramstein sub conducerea acestuia.