„Există o sigură chestiune pe care nu vreau să o minimalizez şi care cu certitudine trebuie luată în discuţie când se stabileşte calendarul - aceea a demersurilor în Justiţie ale domnului Georgescu. Dacă, cumva, demersurile din Justiţie vor avea un alt deznodământ decât cel pe care, eu, cel puţin, îl aştept, atunci tot calendarul pe care l-am putea avea poate fi dat peste cap”, a spus Romaşcanu la Antena 3 CNN.
În ceea ce priveşte candidatul la preşedinţie, Romaşcanu a confirmat că înţelegerea politică dintre liderii coaliţiei privind susţinerea lui Crin Antonescu rămâne valabilă. El a menţionat că această decizie trebuie însă confirmată oficial de conducerile partidelor membre ale coaliţiei.
Referitor la recenta decizie a lui Crin Antonescu de a se retrage temporar din activitatea politică, Romaşcanu a sugerat că acesta ar trebui să ofere mai multe explicaţii publice. Antonescu nu va fi prezent la şedinţa coaliţiei programată pentru ora 17:00, întâlnire care se va concentra pe aspecte administrative şi guvernamentale.
Romaşcanu a subliniat că acestea sunt opiniile sale personale.