Oamenii au locuit dintotdeauna în apropierea coastelor și a căilor navigabile, motiv pentru care aceste zone sunt bogate în situri arheologice.
Managementul resurselor naturale și culturale este realizat separat, în ciuda faptului că schimbările climatice, creșterea nivelului mării și fenomenele meteorologice extreme le amenință pe ambele.
Cercetătorul Jayur Mehta și colegii săi susțin că este necesară o mai bună coordonare între cele două abordări pentru a proteja peisajele arheologice extrem de valoroase, din zonele de coastă.
Autorii acestui nou studiu au folosit modele digitale de elevație LiDAR, date privind locațiile siturilor și modele NOAA privind creșterea nivelului mării din ultimii ani, pentru a defini impactul și din regiunile Golfului Statelor Unite ale Americii: Florida Big Bend și Delta Fluviului Mississippi.
În regiunea Big Bend din Florida, 11 situri indigene sunt deja la sau sub nivelul mării, iar alte 142 de situri (printre care și tumuli) ar putea fi submerse în următorul secol – inclusiv un sit monumental cunoscut sub numele de Garden Patch.
În Delta Fluviului Mississippi, tot 11 situri indigene sunt la sau sub nivelul mării, iar alte 107 situri sunt expuse riscului – inclusiv complexul Magnolia Mounds și situl Bayou Grand Cheniere.
Riscuri similare există și pentru din zonele joase ale Țărilor de Jos, pentru situri de patrimoniu cultural din Oceania și situri arheologice de pe coasta Perului.
În Peru, ritmul rapid al extinderii agriculturii agravează și mai mult amenințările asupra resurselor culturale din zonă.
Autorii solicită politici care să integreze managementul ecosistemelor costiere cu protejarea resurselor arheologice și istorice, folosind cunoștințele ecologice tradiționale indigene și abordări bazate pe serviciile ecosistemice culturale, scrie EurekAlert.
Potrivit autorilor, oferă reziliență ecosistemică în peisaje bioculturale, iar o abordare integrată este necesară pentru conservare și restaurare.