Imhotep, primul architect egiptean, pionier al medicinei și zeitate venerată

Imhotep, primul architect egiptean, pionier al medicinei și zeitate venerată
📅 2025-04-20

În inima Egiptului antic, în mijlocul nisipurilor aurii și al misteriosului Nil, a trăit una dintre cele mai cunoscute figuri mistice ale perioadei care a dăinuit acum mai bine de 3000 de ani – Imoteph. Erudit, preot, arhitect și înzestrat cu calități vindecătoare, Imoteph a trăit în secolul al 27-lea î.Hr, servind, de asemenea, ca vizir la curtea lui Djoser (faraon egiptean antic al celei de-a treia dinastii din timpul Vechiului Regat și fondatorul acestei epoci).

Imoteph a fost primul egiptean creditat ca fiind arhitectul care a proiectat Piramida în trepte a lui Djoser la Saqqara, lângă Memphis, considerată una dintre primele structuri și un precursor al piramidelor cu laturi netede de mai târziu. Piramida în trepte este o minune arhitecturală semnificativă, caracterizată prin designul său unic, cu șase trepte și care se ridică până la o înălțime de aproximativ 60 de metri. Ea deține distincția de a fi cel mai vechi monument de piatră cioplită cunoscut care mai există și astăzi. Imhotep s-a îndepărtat de mormintele tradiționale de tip mastaba (în formă dreptunghiulară, cu laturi înclinate și un acoperiș plat) și a introdus o nouă formă arhitecturală care va evolua mai târziu în adevărata formă de piramidă.

Complexul Piramidei în trepte era alcătuit din mai multe elemente, inclusiv un templu mortuar, curți, o cameră funerară subterană și o serie de structuri asemănătoare cu mastabele, suprapuse pentru a crea trepte care duc spre cer. Utilizarea de către Imhotep a unor blocuri de piatră de diferite dimensiuni și forme a permis o mai mare stabilitate și înălțime a structurii.

într-o perioadă tumultoasă din istoria Egiptului, când societatea egipteană era în plin proces de dezvoltare. A fost unul dintre puținii oameni care au reușit să-și depășească statutul social inițial modest pentru a deveni una dintre cele mai influente figuri ale vremii sale.

Referințele contemporane, limitate la două inscripții care îi menționează numele și titlurile în legătură cu Djoser și cu succesorul său Sekhemkhet, ambii din cea de-a treia dinastie din Vechiul Regat (2686-2613 î.Hr.), îl numesc pe Imhotep purtător al sigiliului regal și marele dintre văzători (preot al templului din Heliopolis), precum și supraveghetor al sculptorilor. Nu există nicio mențiune explicită a rolului său de arhitect al complexului piramidal al lui Djoser. Cu toate acestea, prezența numelui și a titlurilor sale pe soclul unei statui a acestui rege este o dovadă a poziției sale înalte în cadrul curții regale. Amplasarea originală a acestei statui în complexul funerar al regelui, plus titlurile legate de construcție și sculptură, indică un rol istoric de proiectant al primei structuri monumentale din piatră a Egiptului.

Și în ciuda lipsei de informații generoase și reale despre viața sa, realizările lui Imhotep au lăsat o impresie atât de puternică, încât memoria lui nu doar că a supraviețuit, dar a devenit o legendă în mileniile care au urmat morții sale. Imhotep a fost enumerat printre înțelepții trecutului, fiind remarcat și ca fiind cel mai vechi dintre ei. În alte surse, este menționat că Imhotep s-a ocupat cu scrisul, fiind venerat ca patron al scribilor, mai târziu, fiind considerat chiar fiul zeului Ptah.

De asemenea, Imhotep a fost descris și ca un magician puternic la curtea regală a lui Djoser, călătorind în Asiria pentru a recupera cele 42 de membre ale lui Osiris și intrând într-o luptă magică împotriva unei vrăjitoare asiriene.

Pe lângă realizările sale arhitecturale, Imhotep a fost venerat și pentru contribuțiile sale la medicină. Este considerat unul dintre primii medici cunoscuți din istorie și a fost divinizat în perioadele ulterioare ca zeu al vindecării. Cunoștințele și practicile medicale ale lui Imhotep au fost consemnate pe papirusuri și inscripții antice, oferind informații despre medicina egipteană antică.

Expertiza medicală a lui Imhotep cuprindea diverse domenii, inclusiv chirurgia, obstetrica, stomatologia, farmacologia și sănătatea publică. A dezvoltat tratamente pentru diferite afecțiuni, a efectuat proceduri chirurgicale și a pus accentul pe măsurile de sănătate preventivă. Abordarea holistică a medicinii lui Imhotep a integrat credințele spirituale cu aplicațiile practice, reflectând interconectarea dintre corp, minte și spirit în practicile de vindecare ale egiptenilor antici.

Se spune că a extras și a tratat boli precum apendicita, guta și artrita. La Memphis, era slujit de propria preoție și era considerat un intermediar între oameni și zei. Se credea că îi putea ajuta pe oameni să rezolve dificultățile din viața de zi cu zi și să vindece problemele medicale.

Rolul de zeu local la Memphis

În Memphis, Imhotep era venerat ca o divinitate locală, cu propria preoție dedicată slujirii sale, dar și pentru rolul său de intermediar între oameni și zei. Oamenii credeau că invocând numele lui Imhotep, îi puteau cere ajutorul pentru rezolvarea problemelor zilnice și pentru vindecarea afecțiunilor medicale.

Se credea că Imhotep poseda abilități supranaturale care le transcendeau pe cele ale muritorilor obișnuiți, oamenii apelând la el pentru îndrumare, protecție și binecuvântări în diferite aspecte ale vieții lor.

Cunoscut inițial ca muritor, abia după cucerirea Egiptului de către persani, în 525 î.Hr., Imhotep a fost ridicat la rangul de zeitate cu drepturi depline, înlocuindu-l pe Nefertem în marea triadă din Memphis, alături de Ptah și Sekhmet.

În perioada greco-romană, cultul lui Imhotep a atins apogeul. Templele care îi erau dedicate în Memphis și pe insula Philae erau frecventate de oameni care căutau remedii pentru diverse afecțiuni. Se credea că, rugându-se și dormind în aceste temple, bolnavii puteau primi îndrumare divină de la Imhotep prin intermediul viselor lor.

Imhotep este unul dintre puținii muritori egipteni care au atins divinizarea totală, fiind venerat nu numai în antichitate, ci și de medicii moderni. Sir William Osler, de exemplu, un renumit practician britanic din secolul al XIX-lea, l-a considerat pe Imhotep ca fiind prima figură proeminentă din medicină a antichității.

Nu se cunosc date exacte, dar s-a scris că Imhotep a murit probabil în timpul domniei ultimului rege al celei de-a treia dinastii, Huni.

Surse:

https://www.britannica.com/biography/Imhotep

https://www.bbc.co.uk/history/historic_figures/imhotep.shtml

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri descopera

Senzația de foame poate modifica sistemul imunitar, relevă un studiu

Într-un studiu recent pe șoareci, s-a descoperit că simpla percepție a foamei poate modifica numărul de celule imunitare din sânge, chiar și atunci când animalele nu au postit efectiv. Acest lucru arată că până și […] Articolul Senzația de foame poate modifica sistemul imunitar, relevă un s...

Bananele, mai eficiente decât limitarea consumului de sare pentru menținerea tensiunii arteriale

Cercetări recente de la Universitatea Waterloo (Canada) au arătat că o creștere a consumului zilnic de potasiu și reducerea celui de sare pot ajuta la scăderea tensiunii arteriale. „Strămoșii noștri consumau multe fructe și legume, […] Articolul Bananele, mai eficiente decât limitarea consu...

Medicamentele prescrise frecvent pentru hipertensiune arterială au efecte secundare neașteptate

Medicamentele prescrise frecvent pentru hipertensiune arterială au efecte secundare neașteptate. Bolile cardiovasculare sunt principala cauză de deces la nivel mondial, iar hipertensiunea arterială afectează peste 1 miliard de oameni, majoritatea trăind în țări cu venituri […] Articolul Med...

Iată de ce este mai bine să-ți lași încălțămintea la ușă!

Motivul pentru care trebuie să lași încălțămintea la ușă. Mulți oameni au o regulă de neclintit: fără încălțăminte de exterior în casă. Nu contează că ești membru al familiei, vecin sau musafir, trebuie să te […] Articolul Iată de ce este mai bine să-ți lași încălțămintea la ușă! apare prim...

Disprețul pentru teatrul românesc al „societății alese” a Bucureștiului, la finalul secolului al XIX-lea

Teatrul românesc la finalul secolului al XIX-lea se afla în plină dezvoltare. Piesele scrise de de Iacob Negruzzi și de cumnatul său Mitică Rosetti, mai cunoscut în literatura politică și umoristică sub pseudonimul de „Max”, […] Articolul Disprețul pentru teatrul românesc al „societății ale...

Telescopul Hubble a descoperit un magnetar cu origine necunoscută

Telescopul Hubble a descoperit un magnetar cu origine necunoscută. Cercetătorii care utilizează Telescopul Spațial Hubble al NASA au descoperit că magnetarul SGR 0501+4516 traversează galaxia noastră, pornind dintr-un loc de origine necunoscut. Potrivit cercetătorilor, acest […] Articolul T...

Casa Albă a lansat un website prin care răspândește teorii ale conspirației despre COVID-19

Casa Albă a lansat un site dedicat pandemiei COVID-19 unde sunt criticați Anthony Fauci, Joe Biden și Organizația Mondială a Sănătății. Lansarea a avut loc vineri, 18 aprilie a.c. Casa Albă a lansat un site […] Articolul Casa Albă a lansat un website prin care răspândește teorii ale conspir...

Teriitorile ocupate din Ucraina ar putea rămâne sub controlul rușilor

Americanii vor să lase zonele ocupate din Ucraina sub controlul rușilor. Informația nu a fost confirmată în mod oficial și a fost transmisă de surse citate de publicația Bloomberg. Propunerile SUA pentru un acord de […] Articolul Teriitorile ocupate din Ucraina ar putea rămâne sub controlul...

Elon Musk insistă că prioritatea SpaceX este colonizarea planetei Marte

Elon Musk a dezmințit speculațiile conform cărora SpaceX ar fi încercat să obțină contractul pentru construcția unei părți din scutul antirachetă „Golden Dome”, un proiect inițiat de administrația Trump după modelul sistemului israelian „Iron Dome”. […] Articolul Elon Musk insistă că priori...

Fără el, lumea ar fi arătat cu totul altfel. Ziua în care s-a născut un dictator care a frânt destinele a milioane de oameni

Astăzi se împlinesc 136 de ani de la naşterea dictatorului Adolf Hitler. Articolul Fără el, lumea ar fi arătat cu totul altfel. Ziua în care s-a născut un dictator care a frânt destinele a milioane de oameni apare prima dată în Descopera.

Good News

Only good and positive news.