Sute de mii de oameni au marcat 20 de ani de la tsunamiul din 2004, care a ucis 230.000 de persoane, prin ceremonii de reculegere și rugăciuni în țările afectate, scrie Reuters.
La 20 de ani de la devastatorul , supraviețuitorii și familiile victimelor au participat la ceremonii de comemorare în mai multe țări din Asia de Sud și Sud-Est.
Dezastrele provocate de valurile gigantice, declanșate de un cutremur cu magnitudinea de 9,1 în largul coastelor provinciei Aceh din Indonezia, au făcut aproximativ 230.000 de victime în 14 țări.
În Indonezia, care a înregistrat peste jumătate din numărul total de decese, sute de oameni au vizitat mormintele comune din satul Ulee Lheue, presărând petale de flori și rugându-se pentru cei pierduți. Mulți dintre participanți nu știu dacă rudele lor sunt îngropate acolo, deoarece multe corpuri nu au fost identificate.
În Sri Lanka, momentul a fost marcat prin două minute de reculegere la Memorialul Tsunami din Galle, iar în India, locuitorii din Tamil Nadu au aprins lumânări și .
În Thailanda, ceremonii religioase au avut loc în provincia Phang Nga, una dintre cele mai afectate zone, unde 5.400 de oameni, inclusiv numeroși turiști străini, și-au pierdut viața. La memorialul Tsunami Wall, locuitorii au adus omagii celor dispăruți.
„Marea mi-a luat fiica. Nu pot să mă apropii de ea, nici măcar să îmi ating picioarele de nisip”, a declarat Urai Sirisuk, din Phang Nga, care și-a pierdut fiica de 4 ani în timpul dezastrului.