O fabulă a lui Jean de la Fontaine, unul dintre cei mai renumiți oameni de litere francezi și membru al Academiei naționale, și unul dintre cei mai citiți poeți francezi ai secolului al XVII-lea, cunoscut mai ales pentru colecția sa de fabule, adaptate în versuri după fabule ale unor scriitori din antichitatea clasică și din Asia antică.
Prima lui colecție cu 124 fabule, La Fontaine a făcut-o cadou Micului Ludovic – fiul de șase ani al lui Ludovic al XIV-lea al Franței, iar La Fontaine și fabulele sunt considerate aproape sinonome în literatura franceză.
Potrivit lui , La Fontaine a fost singurul poet francez care a înțeles și a stăpânit textura limbii franceze înaintea lui Victor Hugo, contribuțiile aduse literaturii franceze fiind celebrate de-a lungul timpului în diverse moduri, inclusiv prin emiterea, în 1995, a unui set de timbre poștale cu ocazia comemorării a 300 de ani de la moartea sa, și un film despre viața lui – Jean de La Fontaine – Le défi (2007), în regia lui Daniel Vigne.
Petrecuse cu chitara.
Toată vara.
Însă iată că-ntr-o zi
Când viforniţa porni,
Greierele se trezi
Fără muscă, fără râmă,
Fără umbră de fărâmă.
Ce să facă? Hai să ceară
La Furnică, pân’ la vară,
Niscai boabe de secară.
– „Pe cuvânt de lighioană,
Voi plăti cinstit cucoană,
Cu dobânzi, cu tot ce vrei!”
Dar Furnica, harnică,
Are un ponos al ei:
Nu-i din fire darnică
Şi-i răspunde cam răstit:
– Astă-vară ce-ai păţit?
– Dacă nu e cu bănat.
Zi şi noapte am cântat
Pentru mine, pentru toţi…
– „Joacă astăzi dacă poţi!” (Greierele și furnica)
Provincial și cosmopolit în același timp, Jean de la Fontaine și-a început cariera literară târziu, iar după ce a eșuat dezastruos în încercările sale de a scrie piese de teatru, a continuat să compună povestiri picante, bazate în parte pe „Decameronul” lui Boccaccio. A început să publice primele sale capodopere – Fabulele – abia la vârsta de 47 de ani. Este descris ca un tip lipsit de simț practic și de spirit, sincer, dar ciudat în maniere, care avea tendința de a-și purta ciorapii invers. Deși era apreciat de prietenii și patronii săi, sinceritatea și franchețea sa erau trăsături în totală contradicție cu lingușirea ipocrită și protocolul tăios, care dădeau tonul național. „Când se scrie despre La Fontaine, plăcerea, blândețea și încântarea senzuală sunt cuvinte care revin mereu. Deși morala este subiectul abordat, nu există amărăciune sau condamnări, ci întotdeauna un zâmbet luminos și un sentiment blând”. (Nasima Zaman, profesor în cadrul Departamentul de Științe Politice al Universității Rajshahi, thedailystar.net)
Perceput de unii ca fiind misterios, de alții considerat scriitorul cu viziuni excesiv de întunecate asupra caracterului uman, La Fontain era un promotor al ideii conform căreia drumul spre adevăr trece prin frumusețe și plăcere.
Jean de la Fontaine (1621-95) a fost autorul a 12 cărți care conțin în total 243 de fabule (în versuri), publicate între 1668 și 1694, scrieri care îndeamnă cititorii către mai multă înțelepciune, cunoaștere și adevăr.
Un mare iubitor al rațiunii, de la Fontaine a pledat întotdeauna pentru onestitate, moderație în toate privințele, lăudând disciplina intelectuală ca mijloc de limitare a revărsărilor emoționale ale sufletului. A fost influențat de literatura italiană și spaniolă, sărbătorile opulente și aproape obsedat de metamorfozele infinite, fluiditatea apei ca simbol al scurgerii timpului și obsesia pentru moarte, care pune fiecare destin uman în fața oglinzii vanităților sale prostești.
Jean de La Fontaine s-a născut la 8 iulie 1621, în Château-Thierry, Franța, într-o familie burgheză. Până să îmbrățișeze definitiv calea scrierii, de La Fontain a fost, din 1652 și până în 1671, inspector silvic și maritim, o funcție pe care a moștenit-o de la tatăl său. În 1657, a devenit unul dintre protejații lui Nicolas Fouquet, marchiz de Belle-Île, viconte de Melun et Vaux, superintendent al finanțelor în Franța din 1653 până în 1661, sub regele Ludovic al XIV-lea. A avut o carieră strălucitoare și a dobândit o avere enormă, iar din 1664 și până în 1672, La Fontaine a fost cavalerul de onoare al ducesei doamne de Orléans în Luxemburg. Timp de 20 de ani, începând din 1673, a fost membru al familiei doamnei de La Sablière, al cărei salon era un celebru loc de întâlnire al savanților, filosofilor și scriitorilor. În 1683 a fost ales membru al Academiei Franceze, după o oarecare opoziție din partea regelui față de caracterul său neconvențional și mai puțin religios.
Fabulele lui La Fontaine au fost inspirate în cea mai mare parte din scrierile anticului grec Aesop, considerat de fapt primul autor de fabule. A scris drame și comedii miniaturale, plasate adesea în decoruri rustice, pe teme care au inclus ocazional problemele politice și preocupările intelectuale contemporane, și cel mai frecvent experiența morală fundamentală și cotidiană a omenirii de-a lungul veacurilor, expusă într-o abundență de personaje, emoții, atitudini și situații tipice.
„Țărani simpli și eroi din mitologia și legenda greacă, precum și animale familiare ale fabulei își joacă cu toții rolul în această comedie, iar rezonanța poetică a fabulelor lui La Fontaine datorează mult acestor actori care, neaparținând niciunui secol și aparținând fiecărui secol, se exprimă cu voci atemporale. (…) Fontaine a creat cele mai rafinate și diverse efecte de ton și mișcare. Vocabularul său armonizează elemente foarte diferite: arhaic, prețios și burlesc, rafinat, familiar și rustic, limbajul profesiilor și al meseriilor și limbajul filosofiei și al mitologiei. Dar, cu toată această bogăție, economia și subestimarea sunt principalele caracteristici ale stilului său, iar aprecierea deplină a acestuia necesită o sensibilitate mai acută la nuanțele literaturii secolului al XVII-lea decât cea pe care majoritatea cititorilor străini pot spera să o aibă”. (britannica.com)
A mai fost descris ca fiind „extrem de egoist și naiv”, însă cu un șarm aparte, o inteligență subtilă și o conștiinciozitate meticuloasă, având acces în cercuri selecte. S-a scris că avea un comportament neconvențional, neconformându-se normelor sau așteptărilor societății, iar într-o epocă marcată de ierarhii sociale rigide, abilitatea lui La Fontaine de a interacționa cu ceilalți la un nivel autentic l-a diferențiat destul de mult. Un individ multifațetat a cărui viață a fost caracterizată de contradicții – egoist, dar sincer, neconvențional, dar fermecător, lingușitor fără a fi josnic, un intrigant iscusit, un păcătos ale cărui păcate erau pline de înțelepciune.
„Printre cel mai mult se numără mulți autori francezi din secolele al XVI-lea și al XVII-lea, câteva nume fiind François Rabelais, Clément Marot, François de Malherbe, Honoré d’Urfé și Vincent Voiture. De asemenea, autorii antichității clasice pe care îi cunoștea cel mai bine erau Homer, Platon, Plutarh, Teren, Virgiliu, Horațiu și Ovidiu, în vreme ce Boccaccio, Niccolò Machiavelli, Ludovico Ariosto și Torquato Tasso au fost preferații săi printre italieni. Prea înțelept pentru a insinua că adevărurile morale pot fi vreodată simple, de la Fontaine a scris povești departe de a contura în mod rudimentar anumite morale. Ele constituie o analiză subtilă a acesteia (a moralității), uneori modificând-o și lăsând să se înțeleagă că doar naivii o vor lua ca atare. Drept urmare, ceea ce învață Fabulele este ceva banal în comparație cu ceea ce sugerează ele: o viziune asupra vieții care, deși incompletă (pentru că ține prea puțin cont de angoasele metafizice ale omului sau de aspirațiile sale cele mai înalte), este matură, profundă și înțeleaptă”. (britannica.com)
Deși de-a lungul timpului a avut parte de o serie de sponsori datorită cărora și-a asigurat un trai stabil, în ultimii săi ani de viață, La Fontaine s-a confruntat cu diverse provocări, inclusiv dificultăți financiare și probleme de sănătate. A continuat totuși să scrie prolific până la moartea sa, la 13 aprilie 1695, la Paris, la vârsta de 73 de ani.
Ajută-te pe tine însuți, iar cerul te va ajuta. (Fabule, „Le Chartier Embourbe”)
Rațiunea celui mai puternic este întotdeauna cea mai bună. (Fabule, „Le Loup et l’Agneau”)
Un stomac flămând nu are urechi. (Fabule, „Le Milan et le Rossignol”)
În toate treburile trebuie să te gândești la sfârșit. (Fabule, „Le Renard et le Bouc”)
Moștenirea lui Jean de La Fontaine dăinuie prin fabulele sale, care au devenit clasice ale literaturii franceze și sunt celebre pentru lecțiile lor morale transmise prin intermediul unei povestiri captivante.
Surse:
https://www.thedailystar.net/literature/jean-de-la-fontaine-116308
https://www.britannica.com/biography/Jean-de-La-Fontaine
https://www.thedailystar.net/literature/news/alice-munro-canadian-nobel-prize-winning-author-dies-92-3610126