Administrația Trump „depune eforturi" pentru a obține o pace durabilă în Ucraina, astfel încât războiul cu Rusia să nu reînceapă peste doi sau patru ani, a declarat şi secretarul de stat american Marco Rubio.
Donald Trump, președintele Statelor Unite: „Niciodată Rusia nu ar fi invadat Ucraina (dacă eram eu președinte). Eu știu cum să mă înțeleg cu Putin, care nu-l respectă deloc pe Biden. Putin e un tip inteligent. A înțeles cum au stat lucrurile…”
Reporter: „Dacă Putin nu se prezintă la negocieri, plănuiți să impuneți noi sancțiuni?”
Donald Trump: „Cel mai probabil, da.”
Trump nu a intrat în detalii însă fosta administrație Biden a impus deja sancțiuni puternice pentru invadarea Ucrainei în februarie 2022.
Deja încă din prima sa zi în Biroul Oval, președintele Trump a declarat în fața presei că Putin distruge Rusia, prin continuarea războiului.
Donald Trump: „Zelenski vrea să negocieze încheierea războiului. Nu ştiu dacă şi Putin. Poate că nu. Ar trebui (ca Putin) să cadă la înţelegere. Cred că distruge Rusia refuzând asta.”
David Sanger, analist politic la CNN: „Este pentru prima dată când l-am văzut pe Trump făcând o evaluare - că Rusia a făcut o greșeală invadând Ucraina. Poate îți amintești că, în primele zile după invazie, Trump declara, pentru jurnaliștii americani, că el credea că Putin a făcut un lucru foarte inteligent. Și a fost extrem de criticat pentru asta. Așa că acum vrea să întoarcă situația și să spună: "Vedeți, Putin a făcut o greșeală", și sunt sigur că el crede că astă abordare îl va ajuta să-l aducă pe Putin la masa negocierilor.”
Donald Trump: „Vorbim cu Zelenski. Vom discuta foarte curând cu președintele Putin. Și vom vedea cum se vor desfășura lucrurile.”
Tot Trump a dezvăluit că l-a presat pe președintele chinez Xi Jinping - în convorbirea pe care au avut-o deja - să intervină pentru a opri războiul din Ucraina. Iar Putin și Xi au discutat într-o video conferință cum să trateze cu Trump în cel de-al doilea mandat al acestuia la Casa Albă.
Pe de altă parte, a declarat că administrația sa analizează, de asemenea, problema trimiterii de arme în Ucraina, însă a insistat că europenii sunt cei care ar trebui să facă mai mult.
Donald Trump: „Noi plătim cu 200 de miliarde de dolari mai mult. Dar ce se întâmplă în Ucraina îi afectează pe ei mai mult decât pe noi.”
Donald Trump: „ NATO ar trebui să fie la 5% (din PIB-ul fiecărui membru), nu la 2%. 2% este ridicol.”
Kaja Kallas, șefa diplomației europene: „Dacă nu investim mai mult în apărare, totul este în pericol. Eșecul Europei de a investi în capacități militare transmite, de asemenea, un semnal periculos agresorului. Slăbiciunea îi invită să intre. Președintele Trump are dreptate când spune că nu cheltuim suficient. Este timpul să investim.”
Și președintele Ucrainei le-a cerut liderilor europeni să facă mai mult pentru apărarea continentului. Aflat la forumul economic de la Davos, Volodimir Zelenski a declarat, că este necesar un contingent de cel puțin 200.000 de militari europeni ca forță de menținere a păcii, în eventualitatea unui acord de pace cu Rusia.