A crescut și nivelul chiriilor în ultimii ani și vor mai crește pentru că cererea este mai mare decât oferta, conform specialiştilor de la Eurostat.
În România, incertitudinea politică îi face pe oameni să amâne cumpărarea unei locuințe.
Potrivit Eurostat, din 2010 și până în trimestrul al 3-lea din 2024 prețurile locuințelor au crescut la nivel european cu 54 de procente.
În această perioadă locuințele s-au scumpit cel mai mult în Ungaria şi Estonia, aici vorbim de creșteri de prețuri de 230 de procente. Urmează Lituania și Letonia.
În România prețurile sunt mai mari cu 20%. La polul opus este Italia, care este de altfel și singura țară unde au fost înregistrate scăderi de prețuri. Vedem că italienii plătesc pentru o locuință cu 4% mai puțin față de anul 2010.
Dragoș Cabat, analist economic: „Depinde foarte mult de cum va merge economia, atât economia Europei cât evident și economia României și a țărilor din Estul Europei în principial. Avem o creștere mai mare în general în Estul Europei decât avem în Europa Veche. În timp ce în Europa de Vest prețurile stagnează sau chiar au o tendință de scădere în situația în care acum Europa avem un nivel de trăi ceva mai scăzut față de acum 10 ani”.
Și prețurile de pe piața chiriilor au tot urcat în ultimii 14 ani.
Tot Estonia și Lituania se află în fruntea scumpirilor, urmate de Irlanda și Ungaria. România este cu mai bine de 20 de procente peste media europeană.
Gabriel Blăniță, specialist imobiliare: „Ne așteptăm însă să vedem o creștere a interesului pentru chirii pe măsură ce diferența semnificativă pe chirie și rata se menține. Însă chiar și în condițiile în care dobânzile vor scădea nu ne așteptăm ca acest raport să fie inversat și chiria va rămâne pe termen lung varianta mai avantajoasă așa cum se întâmplă de câţiva ani de zile în Europa centrală și în Europa de Vest”.
Vlad Săftoiu, șeful departamentului de cercetare al unei companii de consultanță imobiliară: „Activitatea de închiriere va fi una susținută pe mai toate piețele. Nu credem că va fi o creștere semnificativă de 2 cifre, credem că principalele segmente imobiliare la nivel național vor înregistra creșteri ale chiriilor, dar vor fi moderate pe toate sectorele cu 5-7 procente”.
Apetitul românilor pentru cumpărarea unei locuințe ar putea reveni abia în a doua jumătate a anului după alegeri.