Sărbătoare cu cruce neagră în calendarul creștin ortodox. Ce nu este bine să faci astăzi
Pe data de 20 noiembrie 2024 este cinstit Sfântul Grigorie Decapolitul. Această zi este trecută ca sărbătoare cu cruce neagră în calendarul creștin ortodox.
Sărbătoarea cu cruce neagră în calendarul creștin ortodox se referă la o zi de post și rugăciune, în care se marchează un eveniment important din viața Bisericii sau un moment de jertfă. Exemple de sărbători cu cruce neagră sunt zilele în care se comemorează sfinți martiri sau momente de luptă împotriva ereziilor, iar credincioșii sunt chemați să posteaască și să participe la slujbe speciale de pomenire.
În zilele de sărbătoare cu cruce neagră, credincioșii ortodocși respectă anumite restricții și practici specifice de pocăință și doliul religios, întrucât aceste zile sunt considerate de întristare și reflecție. Iată câteva lucruri care, în general, nu se fac în aceste zile:
De obicei, în aceste zile nu se efectuează muncă grea sau activități care pot fi considerate ca fiind de distracție sau de veselie. Este un timp dedicat rugăciunii, meditației și pocăinței, astfel că activitățile care aduc bucurie sau distrag atenția de la aspectele spirituale sunt evitate.
Zilele de sărbătoare cu cruce neagră sunt zile de doliul religios, iar petrecerile, distracțiile sau evenimentele festive sunt de obicei interzise, deoarece ar fi considerate o încălcare a stării de jertfă și rugăciune.
În aceste zile, se recomandă un regim de post sever. De obicei, se evită consumul de carne, produse de origine animală și alimentele de lux. În unele tradiții, este încurajat un post mai aspru și abținerea de la hrană sofisticată.
În ceea ce privește superstițiile, există câteva tradiții populare asociate cu aceste zile.
În zilele cu cruce neagră, mulți credincioși consideră că nu este bine să începi lucruri importante sau să începi construirea sau renovarea unei case, deoarece se spune că acelea ar putea să nu aibă succes.
Nu se organizează nunți sau botezuri în zilele cu cruce neagră, fiind văzute ca zile de doliu și nu de sărbătoare.
Se spune că nu este bine să pleci la drum lung în aceste zile, deoarece se consideră că există riscuri mai mari pentru călătoria ta și că drumul ar putea fi unul cu dificultăți sau probleme neprevăzute.
Aceste superstiții și restricții sunt legate de înțelegerea religioasă a zilelor de doliu, în care se pune accent pe smerenie, pocăință și rugăciune.
Viața Sfântului Cuvios Grigorie Decapolitul
El s-a născut între anii 780-790, în orașul Irinopolis, situat în regiunea Decapole din Isauria, Asia Mică, într-o familie de creștini evlavioși, Serghie și Maria. Decapolea, o regiune ce cuprindea zece orașe, corespunzătoare parțial actualelor teritorii ale Iordaniei și Siriei, era o zonă în care cultura și spiritualitatea creștină coexistau cu influențe păgâne.
De mic copil, Grigorie a arătat o profundă înclinație spre rugăciune și viață ascetică. Crescând într-o perioadă tulburată de erezia iconoclastă, tânărul a fost martor al suferinței Bisericii și al persecuțiilor împotriva celor ce apărau cinstirea sfintelor icoane. Aceste evenimente au contribuit la formarea caracterului său puternic și a hotărârii de a-și dedica întreaga viață lui Hristos.
Dorind să urmeze calea pustniciei, Grigorie s-a retras pe un munte din apropierea orașului natal. Acolo, sub îndrumarea unui fost episcop devenit pustnic, tânărul a învățat să trăiască în ascultare, smerenie și rugăciune. Ulterior, la sfatul mamei sale, a intrat într-o mănăstire din regiune, unde se afla și fratele său.
Persecuțiile iconoclaste au afectat și viața monahală. Egumenul mănăstirii unde viețuia Sfântul Grigorie s-a dovedit a fi un susținător al iconoclasmului, ceea ce a dus la suferințe mari pentru cei care apărau dreapta credință. Sfântul a fost bătut și strâmtorat, dar nu și-a clintit credința. În cele din urmă, a părăsit această mănăstire și s-a alăturat comunității conduse de egumenul Simeon, unchiul său, fratele mamei sale.
În mănăstirea unchiului său, Grigorie a rămas timp de 14 ani, perioadă în care s-a dedicat intens rugăciunii și ascetismului. După această etapă, s-a retras într-o peșteră izolată, continuându-și viața de nevoință. Însă, printr-o descoperire divină, Dumnezeu l-a chemat să părăsească singurătatea și să slujească lumii, fiind un sprijin duhovnicesc pentru cei aflați în suferință.
Grigorie a început o serie de călătorii care l-au purtat prin diferite regiuni ale Imperiului Bizantin. A petrecut o iarnă într-o mănăstire din Efes, apoi a ajuns în Macedonia, poposind în orașele Proconez și Enos. În Tesalonic, a fost primit într-o mănăstire condusă de egumenul Marcu. De acolo, împreună cu un călugăr, a plecat spre Roma, urmând un traseu terestru până la Corint, iar de acolo traversând marea.
În Roma, Sfântul Grigorie s-a făcut remarcat prin darul său de a alunga demonii. Rugăciunile sale vindecau pe cei posedați, ceea ce a atras mulțimi de oameni dornici să primească ajutor. Din cauza acestei popularități, Grigorie a părăsit Roma, continuându-și misiunea în Sicilia și Grecia.
Întors în Tesalonic, Sfântul s-a stabilit în Mănăstirea Sfântul Mina. Aici, el a continuat să-și dedice viața rugăciunii și slujirii aproapelui. În această perioadă, se crede că a fost hirotonit preot. De asemenea, darul vindecării și al izgonirii demonilor l-a însoțit pe tot parcursul vieții.
Când unchiul său, egumenul Simeon, a fost eliberat din închisoare, Grigorie a plecat din Tesalonic la Constantinopol pentru a-l întâlni.
Trecerea la cele veșnice și sfintele moaște
Sfântul Grigorie s-a îmbolnăvit de idropică, o afecțiune gravă, dar și-a păstrat neclintită credința și pacea sufletească până la sfârșit. A trecut la cele veșnice pe 20 noiembrie 842, fiind înmormântat într-o mănăstire din Constantinopol. Curând, la mormântul său au început să se petreacă numeroase minuni. Trupul său a fost găsit neputrezit, răspândind bună mireasmă, și a fost mutat într-o biserică ridicată de ucenicul său, Iosif Imnograful.
După cucerirea Constantinopolului de către turci, moaștele Sfântului Grigorie au fost duse în Serbia și, mai târziu, în Țara Românească. În 1498, Banul Barbu Craiovescu le-a cumpărat și le-a așezat în Mănăstirea Bistrița din județul Vâlcea, ctitoria sa.
Moaștele Sfântului Grigorie Decapolitul sunt o sursă de har și vindecare, atrăgând numeroși credincioși de-a lungul secolelor. O tradiție spune că, atunci când Banul Barbu a negociat cumpărarea moaștelor, turcul care le deținea a cerut o cantitate de aur egală cu greutatea lor. În mod minunat, moaștele s-au ușurat, astfel încât a fost necesar foarte puțin aur pentru echilibrarea balanței.
În anul 1950, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât generalizarea cultului Sfântului Grigorie Decapolitul, iar prăznuirea sa are loc anual pe 20 noiembrie.
Rugăciune către Sfântul Grigorie Decapolitul
„Chip te-ai făcut înfrânării și, prin dumnezeiescul Duh, pe toți i-ai luminat; alergarea dreptei credințe ai săvârșit-o și, cu învățăturile, lumea ai luminat și ai mustrat cugetele celor rău credincioși. Părinte Cuvioase Grigorie, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să ne dăruiască nouă mare milă.”
„Soare luminos, pe tine Biserica te cunoaște, cu podoabele faptelor bune și cu razele tămăduirilor pe toți luminezi, a lui Hristos slugă. Pentru aceasta, prăznuim dumnezeiasca pomenirea ta și cinstim nevoințele tale, preafericite Părinte, înțelepte Grigorie.”