Chirurgul general al SUA (Surgeon General of the United States - o funcţie guvernamentală, echivalentă cu şeful sănătăţii publice) a publicat, la finalul săptămânii trecute, un raport care arată că există încă un factor important de risc pentru declanșarea afecțiunilor oncologice, dar care nu este la fel de cunoscut: alcoolul.
„Alcoolul este a treia cauză de cancer prevenibilă în SUA (după tutun și obezitate - n.r.), contribuind la aproximativ 100.000 de cazuri de cancer și la 20.000 de decese prin cancer în fiecare an”, a spus dr. Vivek Murthy, care este la finalul mandatului de „Surgeon General of the United States”, urmând să fie înlocuit, cel mai probabil, de Janette Nesheiwat, directoarea unei rețele de clinici de urgențe medicale din New York, nominalizată de Donald Trump pentru a prelua această funcție.
Spre comparație, numărul de decese în urma accidentelor auto provocate de consumul de alcool este de circa 13.500 pe an, în SUA.
Potrivit celor mai recente cercetări, alcoolul crește riscul de cancer pentru cel puțin șapte tipuri de afecțiuni oncologice, indiferent de tipul de băutură alcoolică consumată.
„Legătura directă dintre consumul de alcool și riscul de cancer este bine stabilită pentru cel puțin șapte tipuri de cancer, inclusiv cancerul de sân, colorectal, esofag, ficat, gură (cavitatea bucală), gât (faringe) și cutia vocală (laringe), indiferent de tipul de alcool (de exemplu, bere, vin și băuturi spirtoase) care este consumat. În special pentru cancerul de sân, 16,4% din totalul cazurilor de cancer de sân sunt atribuite consumului de alcool”, se arată în raport.
Reevaluarea limitelor
Vivek Murthy spune că „majoritatea americanilor nu sunt conștienți de acest risc” și cere Congresului să schimbe etichetele de avertizare existente, care nu au fost actualizate din 1988.
În prezent, pe băuturile alcoolice sunt etichete care menționează că femeile însărcinate nu ar trebui să bea alcool din cauza riscului de malformații congenitale și că alcoolul afectează capacitatea de a conduce o mașină sau de a folosi utilaje.
Murthy a cerut, de asemenea, ca orientările privind limitele de consum de alcool să fie reevaluate, astfel încât oamenii să poată cântări riscul de cancer atunci când decid dacă să bea sau cât să bea, și recomandă ca furnizorii de asistenţă medicală să încurajeze depistarea consumului de alcool şi trimiterea la tratament, după caz, iar eforturile de sensibilizare generală să fie extinse.
Cum provoacă alcoolul cancer?
Conform documentului dat publicității de oficialul american, există dovezi extinse din studiile biologice că etanolul (tipul de alcool pur găsit în toate băuturile care conțin alcool) provoacă cancer în cel puțin patru moduri distincte:
• În primul rând, alcoolul se descompune în organism în acetaldehidă (care provoacă cancer prin legarea de ADN și deteriorarea acestuia). Când ADN-ul este deteriorat, o celulă poate începe să crească necontrolat și să creeze o tumoare canceroasă.
• În al doilea rând, alcoolul generează specii reactive de oxigen, care cresc inflamația și poate deteriora ADN-ul, proteinele și lipidele din organism printr-un proces numit oxidare.
• În al treilea rând, alcoolul modifică nivelul hormonilor (inclusiv estrogen), care poate juca un rol în dezvoltarea cancerului de sân.
• Agenții cancerigeni din alte surse, în special particulele de fum de tutun, se pot dizolva în alcool, facilitând absorbția lor în organism, crescând riscul de cancer de gură și gât.
Irlanda este prima țară din lume care a impus un avertisment care leagă orice nivel de consum de alcool de cancer. Practic, din 2026, legea impune ca toate sticlele de alcool din Republica Irlanda să poarte o astfel de etichetă, potrivit BBC. Coreea de Sud cere, de asemenea, avertismente specifice cancerului cu privire la alcool.
De asemenea, mai multe țări au revizuit, în ultimii ani, limitele recomandate de consum, după ce noi studii au arătat că nicio cantitate de alcool nu este sigură de băut.
Cât alcool conține un pahar de șampanie
Conform raportului publicat de oficialul american, o băutură standard în Statele Unite conține 14 grame de alcool pur, ceea ce înseamnă circa 150 ml de vin, 360 ml de bere sau 45 ml de băutură spirtoasă.
Dar cantitatea și tăria unei doze standard de băutură alcoolică diferă ușor de la țară la țară. Potrivit Codului European Împotriva Cancerului, o doză standard conține aproximativ 10 – 12 grame de alcool pur.
„10 – 12 grame de alcool pur sunt conținute în 280 – 330 ml de bere, în 150 – 180 ml de șampanie, în 30 – 40 ml de whisky sau de băutură spirtoasă foarte tare, în 60 – 80 ml de lichior și în 100 – 120 ml de vin roșu”, arată Agenția Internațională de Cercetare a Cancerului (The International Agency for Research on Cancer - IARC).
741.300 de cazuri de cancer au fost atribuite consumului de alcool, doar în 2020, la nivel mondial.
Un studiu privind povara globală a cancerului atribuită consumului de alcool, publicat de revista de specialitate The Lancet Oncology în 2021, situează România printre țările cu cea mai mare rată a cancerelor asociate consumului de alcool: 9,2% în rândul bărbaților și 3,9% în rândul femeilor. În total, avem o proporție de 6,8% din populația diagnosticată cu afecțiuni oncologice, cu cancer asociat consumului de alcool, arată raportul. Prin comparație, la nivel global, 4% din cazurile de cancer depistate în anul 2020 sunt legate de consumul de alcool moderat sau ridicat, potrivit IARC.
››› Vezi galeria foto ‹‹‹