Reducerea deficitului bugetar e o sarcină dificilă, a spus marți Mugur Isărescu, repetând de cel puțin trei ori această frază.
„Problema principală a noastră nu este cursul, ci finanțarea fluentă a deficitului bugetar. Nu va fi ușor în perioada următoare. Trebuie multă încredere. N-ai de unde să tai foarte rapid cheltuielile, ci poate cel mult să tai de la investiții. Nu se pot tăia salarii, sau să dai oameni afară rapid. Ăștia sunt povești!”, a spus guvernatorul, întrebat care sunt în opinia lui principalele probleme din economie.
Iar de modul în care gestionăm această problemă depinde dacă România rămâne un stat recomandat investițiilor de către agențiile de rating.
Toate cele trei agenții acordă în prezent României cel mai scăzut rating în categoria „investment grade”, ceea ce înseamnă că țara este încă considerată un debitor cu risc moderat, care este însă la un pas de a fi retrogradată la categoria „junk” (speculativă) dacă situația fiscală și politică se deteriorează, arată o amplă analiză realizată de echipa de cercetare a BRD, coordonată de economistul șef Florian Libocor.
Documentul, transmis de BRD marți seara investitorilor, analizează care sunt consecințele unei eventuale retrogradări ale ratingului de țară și ce măsuri trebuie luate de autorități pentru calmarea piețelor.
Analiza grupului de economiști coordonat de Libocor este în linie cu mesajul transmis marți înainte de prânz de Guvernatorul Isărescu, care a spus că urmează vremuri deloc ușoare.
Isărescu a avertizat că reducerea deficitului doar prin reducerea cheltuielilor publice este recesionistă: „Reducerea asta nu este fără efecte. Multe dintre cheltuielile esențiale ale statului român – sănătatea, educația – sunt subfinanțate de ani de zile, nu sunt suprafinanțate. Mai avem și cheltuielile militare, care cu greu vor scădea. Tema este dificilă!”.
Esențial, în opinia lui, este să fie păstrată credibilitatea politicilor pentru a avea finanțarea necesară.
„Reducerea deficitului este greu de făcut pentru că nimeni nu vrea să plătească nota de plată. Cum faci distribuirea costurilor acestor ajustări este altă problemă esențială, chiar dacă e de natură politică. Politicienii vor stabili acea formulă de a distribui treptat și sustenabil reducerea cheltuielilor sau creșterea veniturilor, astfel încât să nu accentueze problemele sociale, să nu cadă numai pe spatele unui grup social. Iar asta este o decizie destul de grea!”, mai spune Isărescu.
Potrivit analizei coordonate de Florian Libocor, consecințele unei retrogradări sunt semnificative și ating toate palierele economice, inclusiv firmele și populația. Potrivit acestei analize, primele consecințe ar fi:
▪ Costuri de împrumut mai mari, deoarece o perspectivă negativă semnalează investitorilor că riscul de credit al României a crescut, ceea ce se traduce prin randamente mai mari pe piețele financiare pentru titlurile de stat românești, ceea ce înseamnă că România va plăti rate ale dobânzii mai mari pentru împrumuturile externe și interne.
▪ Această retrogradare ar duce la o creștere suplimentară a costurilor și ar putea exclude România din unele portofolii ale investitorilor instituționali care dispun de resurse.
▪ Presiuni asupra monedei naționale, deja manifestate prin tensiuni pe piața valutară, ceea ce va duce la creșterea costurilor de import și presiuni suplimentare asupra inflației (avantajele competitive pentru exportatori sunt oarecum irelevante și de scurtă durată).
▪ Incertitudine sporită pentru mediul de afaceri. O perspectivă negativă stârnește îngrijorare în rândul investitorilor privați și al companiilor internaționale, simultan cu reticența de a investi în România. Într-o astfel de situație, încrederea în stabilitatea macroeconomică este afectată.
▪ Constrângeri de politică fiscală, care decurg din faptul că autoritățile vor fi presate să adopte măsuri de consolidare fiscală (reducerea deficitului bugetar), prin reducerea cheltuielilor publice și/sau creșterea veniturilor (predominant prin creșterea anumitor impozite), ceea ce poate avea efecte sociale și economice negative pe termen scurt și mediu.
▪ Presiuni asupra sistemului bancar, din perspectiva tensiunilor de pe piețele financiare și a creșterii costurilor ca urmare a percepției sporite a riscului de către investitorii și creditorii internaționali.
Impactul asupra economiei
Impactul asupra creșterii economice
O perspectivă negativă și potențiale măsuri de austeritate fiscală (reducerea cheltuielilor publice sau creșterea impozitelor) ar putea reduce consumul intern și investițiile publice, două motoare importante ale creșterii PIB-ului. Mediul economic incert poate determina investitorii și consumatorii să fie mai precauți (reducerea și/sau amânarea deciziilor de consum și investiții), ceea ce va încetini ritmul de creștere economică în următorii ani.
Impactul asupra inflației
Dacă presiunea asupra monedei naționale duce la o depreciere a leului (deja confirmată), se arată în analiza BRD, iar costul importurilor va crește, alimentând inflația. Acest fenomen ar putea reduce puterea de cumpărare a populației și ar putea crea presiuni suplimentare asupra Băncii Naționale a României (BNR) (oprirea ciclului de relaxare monetară sau chiar posibilitatea implementării unor măsuri restrictive de politică monetară).
Guvernul va plăti dobânzi mai mari la obligațiunile guvernamentale, ceea ce ar putea crește povara serviciului datoriei publice. Guvernul va trebui să reevalueze politica fiscală pentru a reduce deficitul bugetar, ceea ce poate duce la: înghețarea salariilor în sectorul public, reducerea subvențiilor sau amânarea unor investiții publice, creșterea anumitor impozite sau taxe (de exemplu, impozit pe venit, TVA, accize etc.).
Companiile private care sunt finanțate de pe piețele externe vor întâmpina un acces mai dificil și mai costisitor la creditul extern, ceea ce le poate limita planurile de expansiune.
Investitorii instituționali cu restricții de rating (fonduri de pensii, fonduri suverane etc.) ar putea să își reducă expunerea la activele românești (obligațiuni guvernamentale, acțiuni listate la BVB). Acest lucru poate duce la o volatilitate crescută a pieței de capital și la o scădere a valorii unor acțiuni listate.
Băncile vor resimți creșterea costurilor de finanțare și ar putea majora ratele dobânzilor la creditele acordate companiilor și persoanelor fizice.
Unele companii mici și persoane fizice s-ar putea confrunta cu dificultăți în rambursarea împrumuturilor, crescând riscul de neperformanță în portofoliile băncilor. Riscurile de lichiditate și solvabilitate vor crește. Băncile care operează în România ar putea fi obligate să își majoreze provizioanele pentru risc și să adopte o politică de creditare mai prudentă, precursor al contracției creditării în anumite sectoare sau pentru clienții cu risc mai mare.
IMM-urile vor avea un acces mai limitat la finanțare, iar ratele dobânzilor mai mari le vor crește costurile de capital. În același timp, companiile mari, în special cele care întreprind proiecte de infrastructură sau se bazează pe finanțare externă, ar putea amâna sau reduce investițiile lor. Costurile mai mari ale dobânzilor și o potențială încetinire a consumului intern ar putea afecta fluxurile de numerar ale multor firme, în special în sectoare precum comerțul cu amănuntul, construcțiile sau serviciile.
Investitorii străini ar putea ezita să intre pe piața românească, având în vedere riscul de țară în creștere. Unele proiecte planificate sau cele aflate în faza de analiză ar putea fi amânate sau relocate în alte țări din regiune (Ungaria, Polonia, Bulgaria) unde riscul perceput este mai mic. Populația se va confrunta cu rate ale dobânzilor mai mari la creditele de consum și ipotecare.
O potențială depreciere a leului va duce la o creștere a prețurilor bunurilor importate, afectând direct bugetele familiilor. În același timp, dacă Guvernul implementează măsuri de austeritate, este posibil să apară reduceri sau înghețări ale cheltuielilor sociale sau creșteri de impozite.
Scenariu de retrogradare a ratingului
Ieșiri semnificative de capital din obligațiunile guvernamentale românești și Bursa de Valori București, deoarece fondurile instituționale (fonduri de pensii, fonduri mutuale mari) nu vor/nu pot investi în active considerate speculative.
Randamentele necesare pentru obligațiunile guvernamentale ar crește brusc, ceea ce ar duce la rate ale dobânzii mai mari la datoria publică și la o presiune suplimentară asupra deficitului. Piața bursieră ar putea suferi o corecție bruscă din cauza scăderii apetitului pentru risc al investitorilor.
Cursul de schimb ar putea experimenta o depreciere bruscă (de exemplu, depășirea pragului psihologic de 5,5 lei/euro în câteva luni), ceea ce ar duce la creșterea presiunilor inflaționiste și ar obliga autoritatea monetară să mențină rate ale dobânzilor ridicate sau chiar să le majoreze.
Austeritatea ar deveni inevitabilă, iar creditorii de ultimă instanță (FMI sau alte instituții internaționale) ar deveni o necesitate, nu o opțiune
Finanțarea guvernamentală va deveni mai dificilă atât din punct de vedere al accesului la piețe, cât și al costurilor. Statul ar fi obligat să emită obligațiuni guvernamentale la rate ale dobânzii foarte mari sau să solicite sprijin din partea organizațiilor internaționale (de exemplu, FMI).
Proiectele de investiții publice ar putea fi înghețate sau reduse drastic. Austeritatea ar deveni inevitabilă: reduceri de cheltuieli, înghețarea angajărilor în sectorul public sau creșteri de impozite și taxe.
Sistemul bancar va răspunde prin înăsprirea creditării și creșterea cerințelor de eligibilitate pentru întreprinderi și populație. Împrumuturile în valută ar deveni și mai scumpe. Investițiile străine directe (ISD) ar scădea pe măsură ce România devine mai puțin atractivă pentru investitorii străini, care ar percepe țara ca fiind instabilă și cu risc crescut.
În acest context, este rațional să presupunem potențiale relocări ale investițiilor către alte piețe emergente din regiune (Polonia, Republica Cehă, Ungaria). Marile corporații își pot revizui planurile de expansiune sau chiar pot închide anumite operațiuni locale.
Riscurile sociale vor crește pe fondul măsurilor de austeritate și al deprecierii monedei, ducând la o nemulțumire socială mai mare. Există riscul de proteste și tensiuni sociale, în special în contextul unei economii deja fragile.
Creditorii de ultimă instanță (FMI sau alte instituții internaționale) ar deveni o necesitate, nu o opțiune. Guvernul ar putea fi nevoit să negocieze un acord de precauție sau chiar un program de sprijin financiar cu FMI pentru a-și stabiliza finanțele și a recâștiga încrederea investitorilor. Acest lucru ar aduce condiționalități stricte privind reformele și consolidarea fiscală.
Studiu de caz – retrogradări regionale sub „gradul de investiții”
Ungaria. Guvernul condus de Viktor Orbán (Fidesz) a adoptat politici neconvenționale, inclusiv taxe speciale pentru bănci și multinaționale. Autoritățile au tensionat relațiile cu UE și FMI, preferând soluții interne la criza bugetară. Măsurile de austeritate și noile taxe au dus la o scădere a investițiilor străine directe pe termen scurt. Au existat proteste împotriva guvernului, dar popularitatea partidului de guvernământ a rămas solidă datorită retoricii naționaliste și măsurilor populiste (de exemplu, plafonarea ratelor dobânzilor la împrumuturi).
Croația. Guvernul de centru-stânga a trebuit să adopte reforme fiscale și măsuri de austeritate pentru a reduce deficitul sub 3%, o cerință cheie pentru aderarea la UE (în 2013). Au existat presiuni politice pentru a proteja cheltuielile sociale esențiale într-un climat de șomaj ridicat. Nemulțumire socială moderată, cu proteste sporadice față de creșterile TVA și reducerile cheltuielilor publice. Percepția generală a fost că apartenența la UE ar compensa aceste sacrificii.
Bulgaria a fost lovită de criza globală și a adoptat o politică fiscală conservatoare și politici de austeritate moderate. Clasa politică a menținut un consens privind menținerea deficitului scăzut și atragerea fondurilor UE ca sursă alternativă de creștere. Nemulțumire socială limitată, localizată în rândul angajaților din sectorul public. Datorită utilizării fondurilor UE și stabilității monetare, impactul social a fost atenuat.
România. Guvernul Boc a negociat un acord de 20 de miliarde de euro cu FMI și UE. Au fost adoptate măsuri dure de austeritate: reducerea salariilor din sectorul public cu 25%, creșterea TVA-ului de la 19% la 24%. Proteste masive și greve generale în 2010-2011, cu tensiuni sociale puternice. Nemulțumirea a dus la schimbări guvernamentale și la căderea guvernului Boc în 2012. Percepția publică asupra austerității a fost negativă, dar aceste măsuri au contribuit la revenirea la ratingul de investiții în 2013.
Grecia a intrat într-o criză profundă a datoriilor, cu mai multe guverne care au căzut pe fondul nemulțumirii publice. Aceasta a necesitat intervenții masive din partea FMI și a UE, precum și restructurarea datoriei publice. Proteste violente și greve generale aproape constante între 2010 și 2015. Tulburări sociale grave și o polarizare a scenei politice (ascensiunea Syriza și a altor partide anti-sistem). Rata șomajului a depășit 25%, iar sărăcia a crescut brusc.
Concluzie. Țările care au implementat rapid măsuri de consolidare fiscală și au primit sprijin extern (FMI, UE) au reușit să își stabilizeze situația și să revină la ratingul de credit investițional în 4-5 ani. Țările care au întârziat reformele sau au avut o instabilitate politică severă (de exemplu, Grecia) au suferit ani de criză socială și economică.
Scenariu de politici pentru România, riscurile asociate și gestionarea acestora
Obiectivul general este de a evita retrogradarea sub ratingul de credit investițional și de a stabiliza economia și societatea printr-un pachet echilibrat de măsuri fiscale, monetare și structurale. Politica fiscal-bugetară ar trebui să vizeze o consolidare graduală și echilibrată prin reducerea treptată a deficitului, fără a induce o recesiune severă sau tensiuni sociale masive, se spune în analiza BRD, mesajul economistului șef fiind același ca și cel transmis marți de Guvernatorul BNR..
Adoptarea unui plan multianual pentru reducerea deficitului bugetar către 3% din PIB, dar fără măsuri de șoc (ca în Grecia sau România în 2009). Prioritizarea cheltuielilor de capital (infrastructură, digitalizare) și înghețarea temporară a unor cheltuieli din sectorul public pentru personal și bunuri și servicii. Reforme fiscale neutre din punct de vedere social, cum ar fi: extinderea bazei de impozitare (combaterea evaziunii fiscale), eliminarea treptată a stimulentelor fiscale ineficiente (de exemplu, scutirile sectoriale), introducerea unui plafon pentru deducerile fiscale pentru societăți.
Politica monetară va viza stabilizarea financiară, evitarea unei scăderi dramatice a creditului privat și stabilizarea pieței valutare.
Coordonare strânsă între BNR și Guvern pentru a evita presiunea excesivă asupra leului (BNR poate utiliza rezerve valutare și intervenții punctuale). Menținerea ratelor dobânzilor de politică monetară la niveluri reale pozitive pentru a controla inflația și a sprijini atractivitatea titlurilor de stat. Introducerea de măsuri pentru sprijinirea IMM-urilor afectate de rate ale dobânzilor mai mari, cum ar fi: garanții de stat pentru creditele de investiții, scheme de creditare a ratei dobânzii subvenționate pentru sectoarele critice (exportatori, energie verde).
Politica socială se va concentra pe protejarea grupurilor vulnerabile, pentru a reduce riscul unor proteste sociale masive și a menține coeziunea socială.
Protejarea cheltuielilor sociale esențiale: menținerea sprijinului pentru grupurile vulnerabile (familii cu venituri mici, pensionari cu pensii minime). Redirecționarea unor fonduri UE către programe de sprijin pentru ocuparea forței de muncă și recalificare. Stabilirea unui pact social temporar între guvern, sindicate și organizațiile patronale pentru a obține sprijinul societății în fața măsurilor de ajustare fiscală.
Politicile structurale vor avea ca scop transmiterea unui semnal pozitiv către piețele financiare internaționale și investitori pentru a-și recâștiga credibilitatea internațională. Asumarea unui angajament public față de reformele structurale, inclusiv reforma întreprinderilor de stat și digitalizarea administrației fiscale. Negocierea unui acord precauțional cu FMI și/sau Comisia Europeană, fără o solicitare directă de finanțare, dar cu scopul de a crește credibilitatea externă și de a evita o retrogradare. Accelerarea absorbției fondurilor europene (NRRP + fonduri structurale) ca principală sursă de investiții.
Comunicare publică – susținerea unei narațiuni clare și credibile, cu scopul de a reduce tensiunile sociale și de a păstra încrederea publicului într-un climat de ajustare fiscală.
Guvernul va comunica publicului și comunității de afaceri în mod transparent și consecvent domeniul de aplicare și durata măsurilor de combatere a panicii și incertitudinii. Lansarea unei campanii publice care să explice necesitatea ajustării bugetare și beneficiile pe termen mediu (stabilizarea economiei, evitarea unor măsuri mai dure).
Riscurile care apar și gestionarea acestora
Totuși, acest scenariu, rezumat mai sus pe cinci piloni (ajustare fiscală graduală, protecție socială, sprijin pentru sectorul privat, reforme structurale și comunicare transparentă și coordonată), nu este lipsit de riscuri de natură economică, politică și de altă natură. În același timp, identificarea existenței acestor riscuri nu implică implicit materializarea lor. Există măsuri care, odată luate, pot sprijini o gestionare eficientă a riscurilor.
I. Riscurile politice privesc stabilitatea guvernării și rezistența grupurilor de interese. Aplicarea unui plan de ajustare fiscală, chiar și treptată, ar putea duce la o scădere a popularității guvernului în contextul post-electoral. Există riscul ca alianțele politice să se destrame sau ca măsurile să fie diluate de presiunile populiste din parlament. Reforme precum restructurarea companiilor de stat pot fi blocate de sindicate sau de factorii de decizie locali.
Gestionarea riscurilor politice. Crearea unui „pact fiscal” interpartinic între principalele partide parlamentare pentru a asigura continuitatea măsurilor chiar și în cazul unei schimbări de guvern. Stabilirea unui calendar clar și gradual pentru reforme, astfel încât acestea să fie implementate în etape, cu evaluări regulate pentru a evita șocurile politice bruște.
Negocierea timpurie cu grupurile de interese (angajatori, sindicate) pentru a obține sprijin sau neutralitate cu privire la măsurile fiscale (de exemplu, menținerea unor facilități doar temporar în anumite sectoare strategice).
II. Riscurile sociale se pot manifesta sub forma unor tensiuni sociale și proteste pe fondul creșterii șomajului. Chiar dacă pachetul de politici include garanții sociale, există riscul ca anumite grupuri (angajați din sectorul public, IMM-uri afectate de ratele dobânzilor ridicate) să fie predispuse să participe la proteste. O posibilă deteriorare rapidă a puterii de cumpărare ar putea crește tensiunile sociale.
O amplificare suplimentară a acestor tensiuni ar putea fi adusă de măsuri de înghețare sau reducere a cheltuielilor publice, ceea ce poate duce la restricții asupra investițiilor locale și la posibile concedieri indirecte în sectoare precum construcțiile, administrația publică sau servicii.
Gestionarea riscurilor sociale. Crearea unui fond de tranziție/asistență socială finanțat din fonduri europene sau bugetare pentru a sprijini categoriile afectate de măsuri (de exemplu, compensații pentru anumite categorii de angajați din sectorul public sau ajutoare temporare pentru IMM-urile afectate), fără a fi imperativă, poate fi o soluție.
Campanii de informare publică la nivel național pentru a explica beneficiile pe termen mediu ale ajustării fiscale (de exemplu, stabilitate macroeconomică, evitarea crizelor severe precum cea din 2009). Implementarea rapidă a programelor de recalificare și integrare pe piața muncii, în special pentru regiunile dependente de investițiile publice.
III. Riscurile economice interne pot fi amplificate de incertitudinile externe și de dependența de finanțarea externă. Dacă economia zonei euro sau regiunea Europei Centrale și de Est intră în recesiune, România ar putea avea de suferit din cauza scăderii exporturilor și a investițiilor străine, limitând eficacitatea politicilor sale interne. Dacă măsurile autorităților sunt percepute de piețele internaționale ca fiind insuficiente, costurile de finanțare pentru titlurile de stat ar putea crește și mai mult, punând o presiune suplimentară asupra bugetului.
Gestionarea riscurilor economice. Diversificarea surselor de finanțare externă prin atragerea de fonduri de pe piețele asiatice sau de pe fondurile de dezvoltare regională pentru a reduce dependența exclusivă de piețele tradiționale din zona euro. Accelerarea atragerii de fonduri din PNRR și Politica de Coeziune 2021-2027, prin simplificarea procedurilor de absorbție (de exemplu, digitalizarea completă a ghidurilor de acces și a aplicațiilor). Consolidarea bufferului fiscal (rezerve bugetare suplimentare) pentru situațiile de volatilitate financiară internațională.
IV. Riscurile de implementare derivă din capacitatea administrativă limitată și din nepotrivirea politicilor dintre autoritățile monetare și fiscale. Capacitatea scăzută de absorbție a fondurilor UE și reformele structurale întârziate (de exemplu, digitalizarea ANAF, reforma companiilor de stat) ar putea reduce impactul pozitiv al scenariului.
În absența unei coordonări strânse între BNR și Ministerul Finanțelor, politica monetară ar putea intra în conflict cu politica fiscală (de exemplu, guvernul stimulează cheltuielile în timp ce BNR menține ratele dobânzilor ridicate).
Gestionarea riscurilor de implementare. Crearea unui grup de lucru interinstituțional (Ministerul Finanțelor + BNR + Cancelaria Prim-ministrului + ANAF + Ministerul Fondurilor Europene) pentru a monitoriza implementarea măsurilor și a reacționa rapid la obstacole.
Profesionalizarea și digitalizarea urgentă a administrației fiscale (ANAF) pentru a crește eficiența colectării veniturilor și a reduce evaziunea fiscală. Stabilirea unor consultări lunare formale între BNR și Ministerul Finanțelor pentru alinierea politicilor și a evita situațiile contradictorii între politica monetară și cea fiscală.
Menținerea unui echilibru între măsurile de consolidare fiscală și stimulentele selective pentru sectoarele cheie (exporturi, digitalizare, energie regenerabilă). Adoptarea unui mecanism de evaluare trimestrială a performanței programului de consolidare fiscală, cu raportare publică, pentru creșterea transparenței.
V. Riscurile reputaționale se pot manifesta din cauza percepției deficitare de către piețele internaționale și a pierderii sprijinului din partea instituțiilor internaționale. Dacă guvernul nu comunică clar planul sau dacă măsurile sunt percepute ca insuficiente de către agențiile de rating, ar putea avea loc o retrogradare efectivă la categoria „junk”, chiar dacă dacă măsurile au fost lansate.
Dacă România întârzie implementarea angajamentelor asumate într-un potențial acord precauțional cu FMI/Comisia Europeană, ar putea pierde credibilitatea externă și chiar accesul preferențial la unele linii de finanțare.
Gestionarea riscului reputațional. Lansarea unei strategii de comunicare externă către investitori și agențiile de rating, inclusiv prezentări regulate, roadshow-uri și rapoarte tehnice transparente privind progresul fiscal. Negocierea unui acord precauțional flexibil cu FMI sau Comisia Europeană, care ar acționa ca un backstop, mai degrabă decât ca un acord de măsuri stricte impus extern. Colaborarea cu instituțiile internaționale (OCDE, BERD, BEI) pentru a lansa proiecte pilot de reformă în companiile de stat pentru a transmite un semnal pozitiv piețelor financiare.
Care ar trebui să fie planul de acțiune – pe termen scurt și mediu
Reducerea riscurilor majore și asigurarea unei tranziții mai ușoare a României către stabilizarea fiscală și economică reprezintă un obiectiv tangibil și realizabil. Cheia va fi predictibilitatea deciziilor, comunicarea eficientă și menținerea încrederii atât pe plan intern, cât și extern. Pe lângă toate cele menționate mai sus, un plan de acțiune structurat pe termen scurt și mediu pentru România este esențial pentru a face din intenția de a evita retrogradarea și de a stabiliza economia un obiectiv dezirabil. Acest plan de acțiune ar trebui să vizeze stabilizarea situației fiscal-bugetare și macroeconomice pentru a evita o retrogradare efectivă sub gradul de investiții, prin măsuri etapizate și sustenabile.
Obiective pe termen scurt (3-6 luni)
Primul obiectiv este stabilizarea macroeconomică imediată. Aceasta va necesita măsuri specifice, cum ar fi:
Elaborarea și aprobarea publică a unui plan fiscal multianual (2025-2028). Măsurile stabilite în acest plan vor fi comunicate public într-un mod transparent, pentru a fi înțelese de toate părțile interesate. Obiectivul principal va fi reducerea treptată a deficitului către/apropierea de 3% din PIB în următorii 4 ani.
Consultări urgente între Guvern, BNR și partenerii sociali și crearea unei structuri (Autoritate/Consiliu) pentru Stabilitate Fiscală și Monetară, cu responsabilitatea de a coordona planul și implementarea măsurilor.
Recalibrarea cheltuielilor publice în bugetul pe 2025 prin înghețarea cheltuielilor neesențiale (bunuri și servicii) și prioritizarea investițiilor finanțate de UE (de exemplu, proiectele PNRR).
Negocieri preliminare cu Comisia Europeană și, numai dacă este necesar, cu FMI, prin inițierea discuțiilor pentru un acord stand-by precauțional sau asistență financiară precauțională.
Al doilea obiectiv vizează protejarea economiei reale și a populației prin măsuri (dar fără a se limita la acestea), limitate în timp, care să sprijine:
Lansarea unui „pachet de sprijin pentru IMM-uri” care poate include garanții de stat pentru creditele de investiții și dobânzi parțial subvenționate pentru anumite sectoare (de exemplu, producție, exporturi).
Compensarea socială a populației vulnerabile prin alocarea de fonduri suplimentare pentru scheme de sprijin pentru familiile cu venituri mici și pensionarii cu pensii minime și lansarea de programe de recalificare prin fonduri europene.
Al treilea obiectiv va viza atingerea și menținerea stabilității pe piețele financiare prin:
Acțiuni specifice ale BNR pentru stabilizarea leului prin utilizarea rezervelor pentru a evita volatilitatea excesivă pe piața valutară și menținerea ratelor dobânzilor aproape de valorile reale pozitive.
Prezentare publică către investitori și agenții de rating (de exemplu, „apel investitor” sau „road-show”) pentru a explica măsurile preconizate (de exemplu, programul de implementare, impactul etc.)
Obiective pe termen mediu (1-2 ani)
Primul obiectiv este reforma fiscală și creșterea colectării.:
Reforma ANAF, digitalizarea completă a administrației fiscale și creșterea eficienței colectării prin utilizarea big data și a inteligenței artificiale pentru combaterea evaziunii fiscale.
Lărgirea bazei de impozitare prin revizuirea treptată a facilităților fiscale (de exemplu, regimuri preferențiale în IT și construcții), reformarea accizelor și combaterea contrabandei. Al doilea obiectiv este consolidarea structurală prin:
Reformarea companiilor de stat prin auditarea și restructurarea companiilor care înregistrează pierderi cronice (de exemplu, în sectoarele transporturilor sau energiei) și introducerea unor criterii de performanță măsurabile pentru managementul acestora.
Crearea unui Fond de Investiții în Infrastructură (de exemplu, în parteneriat cu BEI/BERD) pentru a mobiliza capital privat și public pentru finanțarea proiectelor mari de infrastructură.
Al treilea obiectiv este sustenabilitatea socială și sprijinirea creșterii economice. În acest scop, pot fi prevăzute mai multe măsuri, dar următoarele sunt esențiale:
Un pact social pentru tranziție, sub forma unui acord între guvern, sindicate și angajatori privind menținerea echilibrului între măsurile de austeritate și măsurile de sprijinire a economiei.
Accelerarea absorbției fondurilor UE, prin simplificarea orientărilor și digitalizarea completă a proceselor de atragere a PNRR și a Fondurilor de Coeziune.
Promovarea Investițiilor Străine Directe (ISD), lansarea unei campanii de promovare a României în rândul investitorilor globali, în special în sectoarele strategice: energie verde, digital, infrastructură.
Al patrulea obiectiv este recâștigarea și creșterea credibilității externe prin implementarea măsurilor convenite, publicarea transparentă a rapoartelor de progres atât către partenerii interni, cât și către cei externi. O cooperare strânsă între autorități (de exemplu, monetare și fiscal-bugetare) și partenerii lor externi (de exemplu, autorități europene și alte autorități internaționale relevante) va sprijini în mare măsură eforturile de atingere a acestui obiectiv.