UE ar putea economisi anual 40 de miliarde de euro cu o piaţă integrată a energiei (FMI)

UE ar putea economisi anual 40 de miliarde de euro cu o piaţă integrată a energiei (FMI)
📅 2025-01-16

Companiile din UE ar putea deveni mai competitive faţă de rivalele lor din SUA şi China dacă ar plăti mai puţin pentru energie, un obiectiv care poate fi îndeplinit de guverne cooperând pentru a investi şi a integra piaţa fragmentată a energiei din UE, se arată într-un document al Fondului Monetar Internaţional, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

Dacă cele 27 de guverne din UE integrează pieţele lor de energie s-ar putea economisi aproximativ 40 de miliarde de euro pe an şi ar fi atraşi investitorii. Dar deciziile din politica energetică încă sunt mai mult de competenţa guvernelor naţionale, decât a politicii comune a UE, sporind riscul unor abordări necoordonate şi mai costisitoare, avertizează FMI.

Sporirea competitivităţii economice a Europei este o prioritate pentru blocul comunitar, care se confruntă cu dificultăţi în concurenţa cu SUA şi China pentru noile tehnologii prietenoase cu mediul. Situaţia a devenit mai dificilă după oprirea importurilor de gaze ieftine prin conducte din Rusia, astfel încât companiile din UE plătesc de două ori mai mult decât rivalele lor din SUA pentru electricitate.

Dezavantajul concurenţial pentru Europa este în special vizibil în industriile mari consumatoare de energie, cum ar fi cea chimică, producerea de aluminiu şi de oţel, a apreciat FMI.

Într-un document pregătit pentru discuţiile de luni cu miniştrii de Finanţe din UE, FMI susţine că integrarea pieţei energiei din UE nu va duce doar la preţuri mai scăzute, ci şi la îmbunătăţirea securităţii energetice a regiunii şi va ajuta la reducerea emisiilor de CO2.

Preţurile la electricitate variază în cele 27 state membre UE, făcând piaţa UE fragmentată. FMI consideră că această fragmentare ar putea fi rezolvată dacă ţările tranzacţionează electricitate mai mult peste graniţe şi majorează capacitatea reţelelor transfrontaliere. Dar FMI atrage atenţia că ţările ar putea avea reţineri să tranzacţioneze mai mult peste graniţe deoarece statele care produc electricitate la un cost scăzut şi pot exporta se opun deseori integrării reţelelor din cauza temerilor că ar creşte preţurile pe plan intern.

"În schimb, ţările care înregistrează costuri ridicate ar putea avea reţineri să-şi deschidă pieţele către importurile mai ieftine de electricitate, care i-ar putea afecta pe producătorii locali", se arată în document.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri pe surse

Cumpărarea E.ON de către maghiari încinge coaliția | Președintele UDMR îl ironizează pe ministrul Energiei: 'Rar am văzut un comunicat mai penibil'

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a calificat, joi, drept "penibil" comunicatul pe care l-a dat publicităţii Ministerul Energiei în legătură cu tranzacţia prin care o companie de stat ungară intenţionează să achiziţioneze divizia de furnizare gaze şi energie Citește mai departe...

Ministrul Finanțelor are un plan pentru a reduce foarte mult tranzacțiile cash: În viitorul apropiat o să vin cu aceste măsuri

Ministrul Finanţelor, Tanczos Barna, a declarat că la nivelul ministerului se fac analize care vizează posibilitatea reducerii ”foarte mult” a tranzacţiilor cash în domenii cu risc major, el arătând că acestea nu pot fi complet eliminate. Citește mai departe...

Tighter regulations on political advertising, in light of upcoming presidential election

The regulatory package on the May 4 presidential election passed by the government on Thursday includes new measures regarding the electoral campaign and the way to run political advertising, providing for non-compliance fines ranging from RON 15,000 to RON 50,000, government spokesman Mihai Cite...

IT unionists demand employers to cover salary differences arising as result of eliminating fiscal facilities

The Alliance of Trade Unions in Information Technology and Communications (ANTIC) demands that employers in IT and in the sectors affected by the austerity ordinance cover the salary differences arising as a result of the elimination of fiscal facilities, informs Agerpres. Citește mai depart...

Elena Lasconi, bulversată de noua decizie a lui Ciolacu: 'Asistăm la o discriminare / Avocatul Poporului ar trebui să sesizeze de urgenţă CCR'

„Ce idee credeţi că i-a mai venit lui Ciolacu cu privire la alegeri?”, întreabă retoric preşedinta USR, Elena Lasconi, care critică decizia Guvernului de a limita timpul de votare pentru românii din străinătate. Citește mai departe...

Consilierul FSB-ist al lui Putin consideră câștigată lupta pentru România

În timp ce la Washington au început pregătirile pentru inaugurarea noului președinte american, de la Moscova, Nikolai Patrușev, mâna dreaptă a lui Vladimir Putin, lansează ipoteze despre cum va arăta politica externă a administrației Trump. Citește mai departe...

Suspans la ÎCCJ! Călin Georgescu, în fața judecătorilor: 'Am auzit cuvântul probe de cel puțin 32 de ori / Nu există probe'

Suspans la Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) care analizează, joi, recursul depus de Călin Georgescu, după ce Curtea de Apel București i-a respins, săptămâna trecută, cererea de anulare a deciziilor Biroului Electoral Central (BEC) privind stoparea procesului electoral Citește mai d...

Un bărbat care conducea beat a avariat cinci autovehicule staţionate, în Capitală

Un bărbat de 59 de ani care conducea beat a avariat, joi, cinci autovehicule staţionate pe o stradă din Sectorul 6 al Capitalei. Poliţiştii l-au testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind de 1,18 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat. Citește mai departe...

Viktor Orban continuă războiul cu UE - Reprezentanții care verifică fondurile europene, în vizorul parchetului de la Budapesta

Parchetul ungar a anunţat joi că anchetează organismul independent însărcinat din 2022 să vegheze asupra bunei utilizări a fondurilor europene şi creat pentru a obţine eliberarea miliardelor de euro blocate de Uniunea Europeană din cauza corupţiei, relatează AFP, potrivit Agerpres. Citește m...

Percheziţii într-un dosar de constituire a unui grup infracţional organizat şi trafic de droguri; 8 reţinuţi

Poliţiştii din Gorj au efectuat, miercuri, 11 percheziţii domiciliare în municipiul Târgu Jiu, comuna Albeni şi oraşul Târgu Cărbuneşti, într-un dosar de constituirea unui grup infracţional organizat, trafic de droguri de risc şi trafic de droguri de mare risc, ambele în formă Citește mai de...

Amulete Aurite

Amulete si talismane pentru noroc, dragoste, protectie.