Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu a rupt complet orice colaborare cu actorul și regizorul Mihai Mălaimare, după declarații publice considerate extremiste. Proiectul său cultural a fost eliminat de pe agenda locală, iar instituția acuză încălcarea valorilor universitare și refuzul artistului de a-și cere scuze.
Consiliul de Administrație al Universității „Lucian Blaga" din Sibiu (ULBS) a decis miercuri, să rupă orice legătură cu actorul și regizorul Mihai Mălaimare.
Decizia a fost luată în unanimitate în cadrul primei ședințe a Consiliului după ce conducerea universității a reacționat pe rețelele sociale la declarațiile controversate ale artistului.
Proiectul cultural „Moștenirea III - Statuia vivantă: Sibience pentru eternitate", coordonat de Mălaimare, a fost retras de la finanțarea ULBS și eliminat de pe agenda evenimentelor culturale susținute în 2025 de autoritățile locale din Sibiu.
„Veți ajunge la canal!” – fraza care i-a distrus cariera lui Mălaimare în mediul universitar
Universitatea și-a justificat decizia prin faptul că declarațiile lui Mălaimare contravin „profund spiritului și valorilor promovate de ULBS", așa cum sunt ele definite în Carta Universitară și Codul de Etică. Un factor agravant în luarea deciziei a fost refuzul artistului de a-și retrage afirmațiile și de a-și cere scuze public.
ULBS a precizat că, în afara acestui proiect anulat, Mihai Mălaimare nu mai are în prezent alte relații contractuale cu instituția academică.
Postarea care a declanșat reacțiile în lanț
Controversa a pornit de la o postare a actorului pe Facebook, după primul tur al alegerilor prezidențiale, în care scria: „Nu ați vrut Turul II înapoi! Turul II vine, însă ca un val imens și veți ajunge în canal, sau la canal (se referă la canalul Dunăre-Marea Neagră)!”.
Sâmbătă, actorul Mihai Mălaimare a scris pe Facebook că "este siderat de amploarea reacţiilor şi de interpretarea abuzivă care s-a dat postării sale".
„Nu-mi imaginez deloc întoarcerea comunismului de tip stalinist şi nu-mi stă deloc în gândire să trimit oamenii «la canal». Se poate orice în această luptă, văd, dar eu refuz să fac parte din ea în aceste condiţii. Celor care au comentat incalificabil la adresa mea cu această ocazie le spun doar că se înşală, celor care mă susţin le multumesc. Mă voi retrage de pe Facebook pentru totdeauna", a scris actorul Mihai Mălaimare.
Postarea a fost ștearsă ulterior, însă nu înainte de a genera valuri de critici din partea comunității artistice, studenților și mediului academic.
Și Universitatea de Arte din Iași a rupt colaborarea
În paralel, și Universitatea Națională de Arte „George Enescu” din Iași a anunțat că suspendă spectacolul „La margine de Copou”, în care juca Mihai Mălaimare, invocând inițial „condiții meteo nefavorabile”. Ulterior, conducerea a revenit cu precizări, afirmând că „condamnă orice manifestare de tip extremist” și că proiectul este oprit complet.
Studenții universității din Iași au cerut public întreruperea colaborării cu actorul, considerând că mesajele sale „sunt incompatibile cu valorile democratice, culturale și europene” pe care instituția le promovează.