Farul Constanţa anunţă transferul brazilianului Reginaldo

Farul Constanţa anunţă transferul brazilianului Reginaldo
📅 2025-01-16

Clubul de fotbal Farul Constanţa a anunţat, joi, pe site-ul său oficial, transferul brazilianului Reginaldo de Lima Nunes Junior, care evoluează pe postul de fundaş stânga, potrivit Agerpres.

"Începând de astăzi, brazilianul Reginaldo de Lima Nunes Junior este noul jucător al Farului. Născut la 17 august 2001, acesta evoluează pe postul de fundaş stânga, are 1,75 m şi se află la prima sa experienţă în Europa. Acesta a semnat un contract valabil pentru următoarele 6 luni cu drept de prelungire pentru încă 2 ani", se menţionează pe site-ul citat.

Reginaldo a declarat că prezenţa altor doi brazilieni în lotul formaţiei constănţene, Rivaldinho şi Gustavo Marins, îl va ajuta să se integreze mai repede.

"Este prima oară când voi juca la un club din afara ţării mele, este cu siguranţă o experienţă şi sper să fie cât mai bună, pentru că îmi doresc mult să confirm aşteptările şi să mă adaptez cât mai bine. Am ales uşor Farul pentru că am văzut că este un club important din România, care oferă condiţii foarte bune de pregătire, iar faptul că aici mai sunt alţi doi brazilieni, Rivaldinho şi Gustavo, mă ajută şi mai mult să mă integrez rapid. Mi-au vorbit frumos despre echipă, despre proiecte, realizările de aici şi cred că am ales foarte bine", a spus el.

Fost junior la Athletico Paranaense, pentru care a şi debutat la seniori ulterior, Reginaldo Junior a mai îmbrăcat în cariera sa de până acum tricourile formaţiilor Corinthians B sau Tombense.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri pe surse

Suspans la ÎCCJ! Călin Georgescu, în fața judecătorilor: 'Am auzit cuvântul probe de cel puțin 32 de ori / Nu există probe'

Suspans la Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) care analizează, joi, recursul depus de Călin Georgescu, după ce Curtea de Apel București i-a respins, săptămâna trecută, cererea de anulare a deciziilor Biroului Electoral Central (BEC) privind stoparea procesului electoral Citește mai d...

Un bărbat care conducea beat a avariat cinci autovehicule staţionate, în Capitală

Un bărbat de 59 de ani care conducea beat a avariat, joi, cinci autovehicule staţionate pe o stradă din Sectorul 6 al Capitalei. Poliţiştii l-au testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind de 1,18 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat. Citește mai departe...

Viktor Orban continuă războiul cu UE - Reprezentanții care verifică fondurile europene, în vizorul parchetului de la Budapesta

Parchetul ungar a anunţat joi că anchetează organismul independent însărcinat din 2022 să vegheze asupra bunei utilizări a fondurilor europene şi creat pentru a obţine eliberarea miliardelor de euro blocate de Uniunea Europeană din cauza corupţiei, relatează AFP, potrivit Agerpres. Citește m...

Percheziţii într-un dosar de constituire a unui grup infracţional organizat şi trafic de droguri; 8 reţinuţi

Poliţiştii din Gorj au efectuat, miercuri, 11 percheziţii domiciliare în municipiul Târgu Jiu, comuna Albeni şi oraşul Târgu Cărbuneşti, într-un dosar de constituirea unui grup infracţional organizat, trafic de droguri de risc şi trafic de droguri de mare risc, ambele în formă Citește mai de...

Kelemen Hunor îl avertizează pe Ciolacu: 'O să te oprești în gard! Orice abordare populistă e o viteză spre eșec!'

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, susţine că o reformă administrativ-teritorială nu se poate face în România prin comasarea, din pix, a localităţilor, întrucât nu se poate gândi doar din perspectiva oraşelor mari. Citește mai departe...

Româncă, ucisă de italianul pe care-l îngrijea

O româncă în vârstă de 57 de ani a fost împușcată mortal, lângă orașul italian Torino, de către bărbatul de 85 de ani pe care-l îngrijea deși cu care dezvoltase o relație amoroasă, conform today.it. Citește mai departe...

FOTO Imagini ca la Polul Nord pe un râu din România: Avertismentul lansat de specialiștii Apele Române

Specialiştii Apele Romîne monitorizează rîul Bistriţa, în mai multe zone, din cauza aglomerărilor de gheţuri cu grosimi cuprinse între 5 şi 10 cm care s-au format din cauza temperaturilor scăzute. Citește mai departe...

Laura Kovesi taie în carne vie: Un român și o societate, artizanii unei fraude de milioane în Delta Dunării

Parchetul European (EPPO), sub conducerea Laurei Codruța Kovesi, a anunțat trimiterea în judecată a unui cetățean român și a unei companii, acuzați de fraudă într-un proiect cofinanțat de Uniunea Europeană pentru dezvoltarea Deltei Dunării. Citește mai departe...

Răspuns pentru România după 'șocul Georgescu': În ce condiții ar putea fi închise platformele X și TikTok în Uniunea Europeană

Comisia Europeană a promis joi că nu are "nicio intenţie" să dispună suspendarea reţelei de socializare X pentru presupusă alterare a proceselor electorale, o astfel de măsură fiind un mecanism de "ultimă instanţă" la care ar putea recurge numai Citește mai departe...

ANAF anunță schimbarea momentului în România: Bonul fiscal NU mai e obligatoriu la plata cu cardul

Bonul fiscal nu mai e obligatoriu pentru plata cu cardul. E schimbarea momentului în România, iar ANAF face primele precizări. Citește mai departe...

Amulete Aurite

Amulete si talismane pentru noroc, dragoste, protectie.