După ce a scris istorie ca jucător, depășind borna de 100 de goluri marcate, Adrian Mutu visează să ajungă în Serie A și din postura de antrenor. Chiar la Genoa, formația patronată de Dan Șucu.
Până atunci, însă, „Briliantul” are o misiune dificilă pe banca Petrolului. Luptă pentru poziția a șasea, ultima care asigură prezența în play-off, ocupată în momentul de față de Rapid, care s-a distanțat la trei puncte datorită victoriei obținute în fața Unirii Slobozia, scor 2-1.
„Grifonul”, pe de altă parte, luptă pentru evitarea retrogradării. După 23 de runde, se află pe locul 12, cu 26 de puncte, dar nu este lipsită deloc de emoții.
Comentând cu privire la încercarea lui Dan Șucu de a-l aduce pe Ianis Hagi la Genoa – sortită eșecului în cele din urmă – , Adrian Mutu nu și-a ascuns dorința de a ajunge într-o bună zi pe banca acestei echipe. I-ar surâde și ideea de a-l avea sub comandă pe fiul lui Gică Hagi.
„(n.r. Îl vezi pe Ianis Hagi la Genoa?) Păi de ce să nu-l văd? Ar fi și cazul să schimbe Scoția cu un joc care să se muleze mult mai mult pe calitățile lui. În Scoția, forța și viteza contează mai mult decât tehnica.
Lui Ianis i se potrivește un fotbal ca în Spania sau Italia. Ar fi de bun augur pentru el, un vot de încredere. Sper să se realizeze acest transfer pentru binele lui Ianis și pentru club, fiind domnul Șucu acolo. (Tandemul Șucu – Hagi sună bine) Sună foarte bine, da. (n.r. Cum ar suna tripleta Șucu – Mutu – Hagi la Genoa?) Uite, vezi, acum sună și mai bine”, a declarat tehnicianul pentru fanatik.ro.
Chiar dacă ar fi putut evolua în Serie A, pentru o echipă patronată de un om de afaceri român, Ianis Hagi a decis să rămână la Rangers cel puțin până în vară, când îi va expira contractul. Printre motive s-a numărat și dorința de a juca din nou în cupele europene, ceea ce nu a putut face în 2024, întrucât a fost pe lista UEFA.
„Desigur că îmi doresc să fiu trecut pe lista UEFA. Mereu mi-au plăcut serile europene. Și sper că voi putea să ajut echipa și în acele seri, nu doar în competițiile interne.
E dificil atunci când nu joci într-un meci, orice fel de meci, nu doar în Europa. Eu vreau să fiu pe teren 90 de minute. Asta este mentalitatea mea. La asta mă concentrez și probabil că vorbesc în numele tuturor celor din vestiar. Vor să stea cât mai mult pe teren. Cred că se subînțelege faptul că vreau să fiu pe teren și în serile de Europa”, a declarat mijlocașul român.