Producătorii de vaccinuri cotaţi pe bursa din SUA au scăzut, extinzând pierderile din ziua precedentă. Moderna a scăzut cu 7,5 %, după o scădere de peste 5 % înregistrată joi. Pfizer a pierdut 3,9 procente, în timp ce Vertex Pharamceuticals a scăzut cu 5 procente, relatează FT.
GSK şi Sanofi, cei mai mari doi producători de vaccinuri din lume în funcţie de vânzări, au scăzut cu 3,9 la sută şi, respectiv, 3,6 la sută. Nominalizarea a afectat şi sectorul farmaceutic în general, cu un coş de acţiuni europene din domeniul sănătăţii în scădere cu peste 2,9 %.
Kennedy, cunoscut sub numele de RFK Jr, a fost un oponent vocal al politicii de vaccinare a guvernului SUA, punând la îndoială numărul de vaccinuri administrate în copilărie, semănând îndoieli cu privire la vaccinurile Covid-19, pe care le-a descris ca fiind „cel mai mortal vaccin făcut vreodată”, şi promovând afirmaţii dezminţite cu privire la legăturile dintre vaccinuri şi autism.
Cu toate acestea, Kennedy nu a cerut în mod deschis interzicerea oricăror vaccinuri, declarând într-un interviu acordat NBC News săptămâna trecută că nu intenţionează să „elimine vaccinurile”.
În noul său rol de şef al Departamentului pentru Sănătate şi Servicii Umane al SUA, Kennedy va supraveghea 10 agenţii cu o influenţă uriaşă asupra reglementării medicamentelor şi sănătăţii publice, inclusiv Administraţia pentru Alimente şi Medicamente şi Centrele pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor.