Printre cele mai importante obiecte de ceramică donate se numără un bol din care împăratul chinez Chenghua (1465-1487) a fost servit cu vin, a explicat British Museum într-un comunicat publicat miercuri seară.
Colecţia, formată din 1.700 de piese de artă, include şi „vasele David”, care datează din 1351 şi a căror descoperire a revoluţionat datarea ceramicii alb-albastre. Acestea au fost expuse la British Museum încă din 2009, sub forma unui împrumut din partea Fundaţiei Sir Percival David. Aceasta a decis ulterior să doneze toate aceste piese muzeului.
British Museum „este cea mai potrivită casă pentru colecţia” lui Percival David, a declarat preşedintele fundaţiei, Colin Sheaf. A atras „milioane de vizitatori în fiecare an” de când a fost „împrumutată”, a spus el.
Fondat în 1753, muzeul londonez găzduieşte o colecţie de opt milioane de obiecte. British Museum a fost în centrul unui scandal în 2023, când a anunţat că 2.000 de obiecte din colecţiile sale, în principal piese mici care nu erau expuse, au fost furate. Câteva sute au fost recuperate între timp.