„Campionatul constructorilor a fost întotdeauna prioritatea noastră, aşa că acest lucru nu schimbă nimic”, a declarat şeful echipei, Andrea Stella, citat de Reuters, după ce Norris a plecat din pole position şi a terminat pe locul şase, în timp ce Max Verstappen a câştigat cursa pornind de pe locul 17 al grilei.
Pilotul de la Red Bull are acum un avans de 62 de puncte faţă de britanic, cel mai apropiat rival al său, cu trei curse rămase până la final şi doar 86 de puncte puse în joc.
Acest lucru înseamnă că Verstappen ar putea obţine al patrulea său titlu consecutiv în Las Vegas, la sfârşitul acestei luni.
În clasamentul constructorilor, McLaren şi-a mărit avansul faţă de Ferrari la 36 de puncte.
Cursa lui Verstappen a fost considerată una dintre cele mai bune din istoria sportului, chiar şi de cei care i-au criticat anterior stilul de pilotaj, deşi Norris a sugerat că succesul său a avut şi o doză de noroc.
„A pilotat bine, a avut şi puţin noroc”, a declarat Norris pentru Sky Sports.
Verstappen a fost cel mai rapid în prima fază a calificărilor, în timp ce Norris a reuşit să se claseze abia pe locul 15 în ultimul său tur şi a recunoscut ulterior că a fost foarte nervos.
Mai târziu, Verstappen a fost afectat de un steag roşu şi a încheiat calificările pe locul 12, primind şi o penalizare de cinci locuri pentru schimbarea motorului.
În cursă, Verstappen a fost ajutat de un steag roşu care i-a permis un schimb facil de pneuri, după ce Norris intrase deja la boxe. Însă acest lucru a venit după ce olandezul a depăşit şase maşini în primul tur, ajungând într-o poziţie avantajoasă.
Doar cinci din cele 1.121 de curse anterioare din Formula 1 au fost câştigate de pe locul 17 sau mai jos, iar victoria lui Verstappen, a opta din acest sezon, a pus capăt unei serii de 10 curse fără succes pentru pilotul olandez.
De asemenea, el a depăşit recordul lui Michael Schumacher de 896 de zile consecutive în fruntea competiţiei.