Într-un interviu exclusiv pentru CNN Sport, după ce a câştigat premiul pentru Jucătorul în Ascensiune la Globe Soccer Awards din Dubai, Yamal şi-a exprimat devotamentul faţă de clubul catalan.
„Nu ştiu exact când voi semna noul contract, dar cred că va fi în curând. Barcelona este clubul vieţii mele. Sper să-mi prelungesc contractul şi să rămân aici cât mai mult posibil", a declarat tânărul fotbalist.
După o accidentare la gleznă care l-a ţinut departe de gazon aproape o lună, Yamal este pregătit să revină pe teren în Supercupa Spaniei, competiţie ce se va desfăşura în Arabia Saudită. Barcelona va întâlni Mallorca în semifinale, iar antrenorul Hansi Flick a confirmat că jucătorul este apt pentru meci.
2024 a fost un an istoric pentru Yamal. El a devenit cel mai tânăr marcator într-un El Clásico şi într-un meci eliminatoriu din Liga Campionilor. La nivel internaţional, a doborât recordul lui Pelé, devenind cel mai tânăr marcator şi câştigător al Campionatului European.
În ciuda succesului său timpuriu, Yamal nu a neglijat educaţia. El a reuşit să promoveze examenele de învăţământ secundar obligatoriu din Spania (ESO), în timp ce juca la cel mai înalt nivel. „Am învăţat şi am jucat fotbal în acelaşi timp, dar totul a mers bine. Am câştigat Europenele, am trecut examenele şi acum sunt liniştit. Mă concentrez complet pe fotbal şi voi continua aşa", a spus el.