În cadrul unei conferinţe de presă care a avut loc miercuri, Sheinbaum a menţionat că o parte din teritoriul SUA, inclusiv California şi Texas, au făcut parte din imperiul spaniol şi mai târziu din Mexicul independent, până când acesta a cedat terenul Washingtonului în secolul al XIX-lea, scrie Financial Times.
„Îi vom spune «America mexicană», sună bine, nu-i aşa?”, le-a spus ea reporterilor, prezentând o hartă a regiunii din epoca colonială, din 1607.
Comentariile preşedintei Mexicului mexican au avut loc în contextul în care Donald Trump a cerut marţi ca Golful Mexic să fie redenumit „Golful Americii”, iar Canada să devină un stat american, remarci care au generat critici în rândul liderilor la nivel internaţional.
Trump, care se va întoarce la Casa Albă pe 20 ianuarie, a ameninţat că va impune tarife de 25 % pentru toate importurile din Mexic şi Canada, dacă vecinii săi nu vor face mai mult pentru a opri migranţii şi drogurile să traverseze cele două frontiere.