Flori în amintirea mamei, plantate la „Urgenţa” Spitalului Judeţean Sibiu

Flori în amintirea mamei, plantate la „Urgenţa” Spitalului Judeţean Sibiu
📅 2024-10-24

Crizantemele pe care în fiecare an le plantează în faţa Unităţii de Primiri Urgenţe (UPU) din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu, în memoria mamei sale, au fost cele care i-au adus aprecierea semenilor lui Florin Opriţa, dar şi un imbold pentru a se dezvolta şi a merge înainte.

„În sera de flori pe care am construit-o la Cristian, lângă Sibiu, am început să cultivăm roşii şi castraveţi. Sunt soiuri de la noi, româneşti, gustoase, aşa cum mi le amintesc din copilărie”, spune Florin

Aşa se face că la Piaţa „Transilvania” din Sibiu, unde vin peste 200 de producători locali, pe lângă multele ghivece cu flori, sibianul a adus şi legume proaspete. „Clienţii vin, se uită la produse, apoi se uită la mine şi mă întreabă dacă sunt «Omul cu florile de la Urgenţă»”.

În ultimul an, Florin Opriţa s-a trezit cu mulţi muşterii direct la sera din Cristian. Unii vor să-şi culeagă chiar ei roşiile şi castraveţii , iar alţii să-şi aleagă ghiveciul cu flori.

„Ajungem să vorbim despre multe. Este interesant cum florile îţi pot schimba viaţa şi cum îi fac pe oameni să se deschidă. Le spun despre perioada în care am lucrat în construcţii, despre cum m-am îmbolnăvit şi cum am fost salvat de munca asta frumoasă, de florar. Mă mai întreabă despre crizantemele pe care le pun la «Urgenţă», în memoria mamei mele. De multe ori, seara, îi spun soţiei: «Oamenii sunt buni. Să-i iubim cât îi avem lângă noi»”.

Sursa foto: Facebook / Consiliul Judetean Sibiu

Este miez de toamnă, iar Florin şi-a umplut microbuzul cu crizanteme multicolore pe care, alături de Andreea, soţia sa, le plantează în rondoul de lângă UPU. Este un gest pe care-l face voluntar în amintirea mamei sale, decedată.

„Îi plăceau mult florile, iar o viaţă întreagă a muncit aici, la Spitalul Judeţean Sibiu, ca infirmieră. Aici s-a şi prăpădit”, spune Florin, rememorând ultima zi de viaţă a mamei sale.

„A fost infirmieră la Ginecologie, însă în ultimii ani de viaţă a fost mai mult bolnavă. Când a avut anii necesari, s-a pensionat de vârstă. Exact o săptămână a mai trăit după ce a primit decizia de pensionare. Când i s-a făcut rău, am adus-o la UPU, în comă. În aceeaşi noapte am rămas fără ea”, povesteşte Florin.

Florin are încă un frate şi o soră: „Amândoi lucrează de dimineaţă până seara, fratele în construcţii, iar sora ca ospătăriţă, în Spania. Toţi trei ştim cum se câştigă banii, am muncit dintotdeauna. De aceea ne bucurăm atunci când ne revedem sănătoşi”.

Rând pe rând, soţii Opriţa descarcă florile şi le aşază în linie. Fiecare crizantemă este o cupolă viu colorată care atrage instant privirile celor din jur.

Sursa foto: Facebook / Consiliul Judetean Sibiu

La intrarea în UPU, ambulanţele vin în trombă, bolnavii sunt scoşi pe tărgi şi preluaţi de asistenţi şi medici. Este o cursă contracronometru. Aici, secundele sunt de preţ pentru că se pot transforma în ani noi de viaţă.

În tot acest du-te-vino, apar, câteodată, scurte pauze. Ambulanţierii şi personalul medical respiră şi îşi îngăduie câteva clipe de linişte. Unii ies în faţa clădirii, acolo unde se află şi aparţinătorii bolnavilor. Sub soarele cald de toamnă, cu toţii privesc „explozia” de culori pe care crizantemele soţilor Opriţa o provoacă de-a lungul aleii ce mărgineşte parcarea maşinilor care aduc bolnavii. Iar florile vor avea mulţi admiratori întrucât aici, de-a lungul unui an, ajung peste 60.000 de pacienţi din judeţul Sibiu şi din zonele limitrofe acestuia. Multora le va aduce un dram de bucurie, o mângâiere sau o speranţă că totul va fi bine.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri mediafax

Studiu: O mare parte din fructele de mare nu sunt etichetate corect

Un studiu recent arată că unul din cinci produse din fructe de mare sunt etichetate greşit, cea ce creşte riscul de a consuma specii ameninţate, scrie Science Alert care citează The Conversation.

AI „supraumană” care prezice bolile şi riscul de deces timpuriu va fi testată în spitale britanice

O nouă tehnologie va fi testată în spitalele britanice începând cu 2025. Este vorba despre un sistem de inteligenţă artificială care poate prezice riscul de deces timpuriu şi de boli grave doar din analiza unei simple electrocardiograme.

Războiul din Ucraina, ziua 974. Casa Albă: Trupele nord-coreene din Ucraina sunt ţinte legitime / Cel puţin 7 ţări se opun aderării Ucrainei la NATO / Două mari ţări ale lumii pun la cale propriul lor plan de pace în Ucraina

Spotify lansează un instrument de auto-moderare care îi ajută pe creatorii de podcasturi

Spotify a introdus un nou instrument de auto-moderare a comentariilor la podcasturi, permiţându-le creatorilor să filtreze conţinutul sensibil sau neadecvat şi să gestioneze mai eficient interacţiunile, scrie TechCrunch.

Elon Musk nu a mai anunţat câştigătorul loteriei „zilnice”, după avertismentul de la DOJ

Grupul PAC al lui Elon Musk nu a anunţat miercuri niciun câştigător pentru premiul său „zilnic” de 1 milion de dolari acordat alegătorilor, după ce miliardarul a primit un avertisment din partea Departamentul de Justiţie al SUA, relatează CNN.

Terapia cu lumină puternică poate modifica fizic creierul şi combate depresia

O descoperire importantă vine din Japonia, unde cercetătorii au demonstrat că expunerea zilnică la lumină puternică poate schimba fizic structura creierului şi ameliora simptomele depresiei.

Atenţionare de călătorie: Norvegia a prelungit până în 11 noiembrie controalele la frontiere

Norvegia a prelungit până în 11 noiembrie controalele la frontiere, a transmis joi Ministerul Afacerilor Externe.

Când se joacă derby-ul dintre lider şi campioana en-titre în Superligă – Programul etapei a 16-a

Universitatea Cluj, liderul clasamentului la finele turului sezonului regulat din Superliga la fotbal masculin, întâlneşte în etapa a 16-a, pe FCSB, campioana în exerciţiu. Meciul se joacă duminică, 10 noiembrie, pe Cluj Arena, într-o etapă ce mai are drept cap de afiş şi meciul Din...

Acţiunile Boeing scad după ce angajaţii au respins ultima ofertă

Acţiunile Boeing au scăzut cu 4% după ce muncitorii din fabricile de pe coasta de vest a SUA au votat prelungirea grevei de şase săptămâni, punând în pericol redresarea financiară a companiei, scrie Reuters.

Concordia se opune plafonării marjelor sau preţurilor la produsele agroalimentare

Amulete Aurite

Amulete si talismane pentru noroc, dragoste, protectie.