Donald Trump, care va prelua funcţia de preşedinte al Statelor Unite, încearcă să obţină sprijinul Curţii Supreme pentru a bloca pronunţarea verdictului în procesul privind plăţile secrete către o actriţă de filme pentru adulţi. Decizia ar urma să fie anunţată vineri, cu doar zece zile înainte ca Trump să îşi înceapă mandatul la Casa Albă, notează AFP.
Echipa sa de avocaţi susţine că acest caz reprezintă o ameninţare la adresa instituţiei prezidenţiale şi poate perturba funcţionarea administraţiei federale. Ei cer instanţei supreme, care are în prezent o majoritate de judecători conservatori, să oprească urgent procedurile tribunalului din New York, bazându-se pe argumentul imunităţii prezidenţiale.
Cazul se referă la acuzaţiile conform cărora Trump ar fi modificat documentele financiare ale companiei sale pentru a ascunde o plată de 130.000 de dolari. Banii ar fi fost daţi actriţei Stormy Daniels înaintea alegerilor din 2016, pentru a nu dezvălui public o presupusă relaţie din 2006.
Solicitarea vine după ce, luni, Curtea de Apel din New York a refuzat să închidă dosarul. Dacă şi Curtea Supremă va respinge cererea lui Trump, verdictul va fi anunţat vineri la ora 16:30, ora României. Cu toate acestea, judecătorul a indicat că pedeapsa nu va include închisoarea sau sancţiuni financiare.