Peste 700 de angajaţi ai McDonald's au depus plângere pentru hărţuire împotriva companiei

Peste 700 de angajaţi ai McDonald's au depus plângere pentru hărţuire împotriva companiei
📅 2025-01-09

Presupusele victime „au descris experienţe de discriminare”, legate în special de handicap, dar şi de homofobie, rasism şi hărţuire, a scris într-un comunicat firma de avocatură Leigh Day, potrivit căreia peste 450 de restaurante din Regatul Unit sunt implicate în proces, scrie AFP.

Lanţul de fast-food are peste 170.000 de angajaţi în Marea Britanie, dintre care majoritatea sunt foarte tineri, chiar adolescenţi, cu contracte de muncă precare.

Acţiunea colectivă, la care se pot alătura angajaţii care aveau sub 20 de ani la data presupuselor evenimente, a fost lansată în urma unei investigaţii BBC din iulie 2023, care a dezvăluit relatările martorilor.

Alistair Macrow, directorul general al McDonald's din Regatul Unit şi Irlanda, şi-a cerut scuze pentru „eşecurile evidente” în protejarea angajaţilor. De asemenea, acesta a declarat că societatea se confruntă cu „una până la două” acuzaţii de hărţuire sexuală pe săptămână din partea angajaţilor din Marea Britanie.

Alistair Macrow urmează să apară în faţa parlamentarilor britanici, marţi după-amiază, ca parte din elaborarea unei viitoare legi de reformă a dreptului muncii.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri mediafax

Ce este virusul HMPV, extem de contagios, care face ravagii în China şi care acum a ajuns în România. Cum se manifestă, cât de periculos este şi care sunt diferenţele faţă de COVID

Metapneumovirusul uman sau HMPV se numără printre cei mai răspândiţi patogeni la nivel global, care se răspândeşte mai rapid în sezonul rece. El este la bază un virus care afectează sistemul respirator, iar simptomele provocate de infectarea cu acesta sunt similare celor experiment...

Mesele copioase de sărbători nu înseamnă neapărat colesterol periculos

După mesele copioase de sărbători, mulţi se tem de creşterea colesterolului. Specialiştii spun, însă, că această substanţă grasă este de fapt esenţială pentru sănătatea noastră. Dr. Vincent Valinducq explică într-o emisiune la TF1 că am înţeles greşit rolul colesterolului în organis...

Amenzi record de 44 de milioane de euro pentru Holcim, Romcim şi Heidelberg

Consiliul Concurenţei a aplicat amenzi în valoare totală de 217,9 milioane lei (aproximativ 43,7 milioane euro) companiilor Holcim România S.A., Romcim S.A. şi Heidelberg Materials România S.A. pentru coordonarea politicilor de stabilire a preţurilor, conform unui comunicat al insti...

Vehiculul care intră în competiţia pentru programul MLI al Armatei Române ajunge pe frontul din Ucraina. Rheinmetall a livrat maşini Lynx KF41 Kievului

Metapneumovirus uman depistat la Oradea. Tulpina a fost expediată către Institutul Cantacuzino pentru analize suplimentare

Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Bihor oferă noi informaţii despre cazul de infecţie cu metapneumovirus uman (HMPV) confirmat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Bihor (SCJUB).

Turişti străini înşelaţi în baruri din Centrul Vechi al Capitalei. 18 inculpaţi, trimişi în judecată

Un fizician susţine că a rezolvat un paradox ceea ce ar putea face posibilă călătoria în timp

Romgaz se pregăteşte să devină furnizor de gaze naturale. Burduja: Prefer să depindă alţii de noi

Sebastian Burduja, ministrul Energiei, spune că preferă „să depindă alţii de noi decât să depindem noi de alţii", în contextul în care Romgaz se pregăteşte să intre pe piaţa de furnizare a gazelor naturale.

Uzina Dacia de la Mioveni se pregăteşte pentru Bigster: Grupul Renault anunţă că noul SUV compact produs în România are un preţ de pornire de 23.000 de euro – primul model Dacia care pleacă de la peste 20.000 de euro

Prezentat în premieră mondială în octombrie 2024, la Salonul Auto de la Paris, modelul Dacia Bigster poate fi comandat în România începând de azi, 9 ianuarie 2025.

FT: Elon Musk a discutat cu aliaţii săi planuri pentru înlăturarea din funcţie a prim-ministrului Marii Britanii

Elon Musk a discutat în privat cu aliaţii săi despre modul în care Keir Starmer ar putea fi înlăturat din funcţia de prim-ministru al Regatului Unit înainte de următoarele alegeri generale, potrivit unor persoane informate cu privire la acest subiect, citate de FT.

Amulete Aurite

Amulete si talismane pentru noroc, dragoste, protectie.