„Dacă ei spun că vor veni semnale, atunci va trebui să le aşteptăm. Până în prezent nu a existat niciunul”, a spus Peskov. Kremlinul a confirmat în repetate rânduri disponibilitatea privind dialogul dintre cancelarul Germaniei şi preşedintele Rusiei, potrivit agenţiei germane dpa.
Vorbind duminică la postul public german de televiziune ARD, Scholz a declarat că vrea să dicute cu Putin în viitorul apropiat, dar va face acest lucru după ce va discuta cu alţi lideri occidentali.
Joi, Putin a repetat că este deschis la discuţii cu liderii occidentali.
Scholz a vorbit ultima dată la telefon cu Putin în decembrie 2022 pentru a solicita o soluţie diplomatică la războiul din Ucraina şi retragerea trupelor ruse.
Peskov a adăugat că Moscova observă o anumită nervozitate în Occident în urma victoriei lui Donald în SUA, dar că este prematur să se vorbească despre o schimbare a poziţiei în Europa.
Cancelarul Germaniei a vorbit duminică la telefon cu Donald Trump.
În timpul convorbirii telefonice cei doi au convenit „să lucreze împreună pentru revenirea păcii în Europa”, a declarat purtătorul de cuvânt al lui Scholz, Steffen Hebestreit, făcând referire la invazia Rusiei în Ucraina.
De asemenea, Trump ar fi discutat cu Putin despre războiul din Ucraina, potrivit Washington Post şi Reuters.
În timpul convorbirii, Trump l-a sfătuit pe preşedintele rus să nu escaladeze războiul din Ucraina şi i-a amintit de prezenţa militară considerabilă a Washingtonului în Europa. Kremlinul a negat că Putin ar fi vorbit cu Trump.