Conform sursei citate, traficul rutier se va restricţiona progresiv, dacă situaţia o va impune, după cum urmează:
- pe Str. Maior Coravu:
în data de 14.11.2024, începând cu ora 22.00, în perimetrul rondului de pe această stradă, în faţa intrării în Complexul Arenei Naţionale, nu se va permite parcarea autovehiculelor;
în data de 15.11.2024, începând cu ora 17.00, până după încheierea meciului;
- pe Bd. Pierre de Coubertin, de la intersecţia cu Str. Vatra Luminoasă, până la intrarea în Complexul Sportiv, în data de 15.11.2024, începând cu ora 17.00, până după încheierea meciului;
- Str. Tony Bulandra:
în data de 14.11.2024, începând cu ora 07.00, se va restricţiona parcarea autovehiculelor în zona intrării din Bd. Basarabia a Stadionului Naţional Arena;
în data de 15.11.2024, începând cu ora 17.00, până după încheierea meciului.
De asemenea, se va restricţiona accesul mijloacelor auto după cum urmează:
- în alveola din faţa intrării în curtea Complexului Arenei Naţionale, dinspre Bd. Basarabia, în 14.11.2024, începând cu ora 07.00;
- pe Bd. Pierre de Coubertin, între Str. Vatra Luminoasă şi intrarea în Complexul Arena Naţională, în 15.11.2024, începând cu ora 17.00;
- pe Str. Tony Bulandra şi pe Str. Vatra Luminoasă, tronsonul cuprins între Bd. Pierre de Coubertin şi Str. Tony Bulandra, începând cu data de 14.11.2024, ora 19.00, până în data de 15.11.2024, după încheierea meciului.
- Bd. Unirii – Str. Lucian Blaga – Calea Dudeşti – Bd. Camil Ressu – Bd. Nicolae Grigorescu – Bd. Theodor Pallady;
- Şos. Mihai Bravu – Şos. Iancului – Şos. Pantelimon;
- Şos. Ştefan cel Mare – Şos. Colentina – Şos. Fundeni;
- Şos. Morarilor – Str. Lucreţiu Pătrăşcanu – Str. Constantin Brâncuşi – Bd.Nicolae Grigorescu – Str. Liviu Rebreanu.
Brigada Rutieră va dispune măsuri de fluidizare a traficului şi de prevenire a accidentelor şi recomandă folosirea mijloacelor de transport în comun pentru a evita blocajele în trafic, evitarea opriii şi staţionării pe arterele menţionate mai sus, care fac parte din perimetrul de siguranţă. De asemenea, şoferii sunt sfătuiţi să îşi păstreze calmul şi să nu claxoneze abuziv în cazul în care se află în zone
aglomerate, să respecte semnalele poliţiştilor rutieri şi să reducă viteza atunci când trec pe lângă grupurile de suporteri.
Partida România-Kosovo se dispută pe Arena Naţională vineri de la ora 21.45.