Al treilea petrolier cu probleme în Marea Neagră. Nava a emis SOS

Al treilea petrolier cu probleme în Marea Neagră. Nava a emis SOS
📅 2024-12-17

Un tanc petrolier a emis un semnal de primejdie în largul portului Kavkaz din regiunea rusă Krasnodar. Carena este încă intactă şi nu a existat nicio scurgere de petrol, au transmis ruşii citaţi de Reuters. Echipajul este în siguranţă, au mai anunţat ruşii.

Alte două nave au avut probleme duminică în aceeaşi zonă a Marii Negre. Petrolierul Volgoneft 212 s-a rupt în două în timp ce se afla în strâmtoarea Kerci, între Marea Neagră şi Marea Azov. Volgoneft 239 a eşuat la 80 de metri de ţărm, lângă portul Taman.

Navele vechi de peste 50 de ani transportau aproximativ 62.000 de barili de produse petroliere. Experţii de mediu au avertizat că poluarea ar putea deveni unul dintre cele mai mari dezastre de mediu din regiune. Petrolul pierdut de cele două nave a ajuns marţi pe ţărmul rusesc. Petrolul a fost descoperit în apă, dar şi pe sol, pe o porţiune de zeci de kilometri din Rusia.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri mediafax

Parfumuri pentru bărbaţi: cadoul ideal pentru partener sau pentru un bărbat important din viaţa ta (P)

În fiecare an, alegerea cadourilor potrivite pentru sărbători poate deveni o provocare, dar există un cadou clasic şi elegant care nu dă greş niciodată: un parfum. Parfumurile de bărbaţi sunt nu doar un simbol al rafinamentului, dar şi un mod subtil de a exprima apreciere, iubire şi...

Al treilea petrolier cu probleme în Marea Neagră. Nava a emis SOS

Uniunea Europeană este aproape de finalizarea unor acorduri privind migraţia cu Iordania şi Maroc

S-a semnat contractul pentru construirea Centrului pentru Optică de Mare Putere din Măgurele

Ministerul Dezvoltării anunţă marţi semnarea contractului pentru construirea Centrului pentru Optică de Mare Putere din Măgurele.

Războiul din Ucraina, ziua 1028. General rus din fruntea trupelor de protecţie nucleară, ucis într-o explozie la Moscova / Zelenski: Rusia ascunde soldaţii nord-coreeni morţi în războiul din Ucraina

Parlamentul European a aprobat amânarea cu un an a legii privind defrişările din Europa

Românii au consumat zilnic peste 400 MB de internet mobil, în primul semestru din 2024

Românii au consumat zilnic peste 400 MB de internet mobil şi aproape 3 GB de internet fix, în prima jumătate a anului 2024, arată datele statistice prezentate marţi de ANCOM.

Henry Tudor, medalie de bronz pentru România la Campionatele Mondiale de Şah Rapid şi Blitz

Nicuşor Dan: Bucureştiul o va duce mai bine cu mine preşedinte, decât cu mine primar

„Pe scurt, eu cred că Bucureştiul o va duce mai bine cu mine, preşedinte, decât cu mine primar”, spune Nicuşor Dan. Primarul general al Capitalei şi-a anunţat, luni seara, intenţia de a candida la alegerile prezidenţiale.

Cine a fost Igor Kirillov, generalul rus ucis într-o explozie la Moscova

Amulete Aurite

Amulete si talismane pentru noroc, dragoste, protectie.