Parlamentul European a dat, marţi, aprobarea finală pentru amânarea cu un an a legii privind defrişarea în Europa. Actul normativ va intra în vigoare în decembrie 2025 şi, printre altele, va interzice importul de carne de vită, soia, cafeaua, uleiul de palmier şi alte bunuri care contribuie la distrugerea de păduri, potrivit Reuters.
Votul parlamentarilor europeni deschide calea ţărilor Uniunii Europene să aprobe amânarea legii în plan naţional.
Măsura privind defrişările reprezintă o premieră mondială. Amânarea este o lovitură pentru agenda ecologică a UE, care se confruntă cu reticenţă reprezentanţilor industriei. Începând cu producătorii de automobile şi terminând cu companiile aeriene, industriaşii au spus că măsurile UE de combatere a schimbărilor climatice sunt prea radicale.
De asemenea, prin noua lege fermierilor din UE li se va interzice să exporte produse cultivate pe terenuri defrişate sau degradate. Decizia privind amânarea aplicării legii a fost luată după ce parlamentari europeni au renunţat la modificarea actului normativ.