UE şi China, „dezacorduri majore” cu privire la importurile de maşini electrice

UE şi China, „dezacorduri majore” cu privire la importurile de maşini electrice
📅 2024-10-25

Comisia Europeană intenţionează să adauge o suprataxă de până la 35% pentru vehiculele cu baterii fabricate în China la taxa existentă de 10%. Taxele compensatorii urmează să intre în vigoare la 31 octombrie, cu excepţia cazului în care discuţiile dintre Bruxelles şi Beijing se încheie până atunci.

În timpul unei videoconferinţe cu ministrul chinez al comerţului, Wang Wentao, Valdis Dombrovskis „a luat la cunoştinţă progresele înregistrate în timpul celor opt sesiuni de negocieri tehnice, dar şi dezacordurile majore”, a declarat purtătorul său de cuvânt, Olof Gill. Ei au convenit să continue „negocierile tehnice”, a adăugat el.

În timpul ultimei runde de negocieri, care au avut loc la jumătatea lunii octombrie, la Bruxelles, ministrul chinez a semnalat „divergenţe majore” care împiedică un acord cu UE, şi a ameninţat cu represalii în cazul în care vor fi adoptate taxe suplimentare.

Prin aceste suprataxe, UE speră să îşi protejeze industria auto de concurenţa producătorilor chinezi. Bruxelles-ul consideră că preţurile acestora sunt scăzute artificial, ca urmare a subvenţiilor de stat.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri mediafax

UE ajută Moldova cu securitatea cibernetică pe durata alegerilor prezidenţiale. Experţi din opt state membre au fost trimişi la Chişinău

Coreea de Nord spune că trimiterea militarilor, dacă e adevărată, respectă normele internaţionale

Studiu ASE: 1 leu cheltuit prin carduri de masă generează 2,63 lei suplimentari în PIB

Biletele de valoare continuă să aibă un rol semnificativ în economie, generând venituri suplimentare la bugetul de stat, stimulând consumul şi contribuind la creşterea PIB, 1 leu cheltuit pe carduri de masă de exemplu generând 2,63 lei suplimentari pentru PIB, arată un studiu realiz...

UE şi China, „dezacorduri majore” cu privire la importurile de maşini electrice

Există încă „dezacorduri majore” privind negocierile dintre Uniunea Europeană şi China pentru a evita suprataxele UE pentru importurile de maşini electrice, a declarat vineri comisarul european pentru comerţ, Valdis Dombrovskis, citat de AFP.

Germania curtează India pe măsură ce relaţiile cu China se înrăutăţesc. Scholz s-a întâlnit cu Modi la New Delhi

Oamenii de afaceri germani critică eventuala plafonare a adaosului comercial la alimente

Oamenii de afaceri germani critică eventuala plafonare a adaosului comercial la alimente şi produse agricole şi avertizează că măsura ar duce la blocarea lantului de aprovizionare şi încălcarea regulilor pietei libere, scrie Ziarul Financiar.

Gruparea militantă kurdă revendică atacul asupra Turkish Aerospace Industries

Gruparea militantă kurdă PKK a declarat că este responsabilă pentru atacul de miercuri asupra sediului fabricii de stat din apropierea capitalei turce, Ankara, în urma căruia cinci persoane au fost ucise, relatează vineri BBC.

Astronomii descoperă molecule complexe de carbon în spaţiul interstelar

O echipă condusă de cercetători de la MIT, din Statele Unite, a descoperit molecule mari care conţin carbon într-un nor interstelar îndepărtat de gaz şi praf, relatează Science Alert.

Zelenski a refuzat să-l primească pe şeful ONU la Kiev, din cauza vizitei lui Guterres în Rusia

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a refuzat să-l primească pe secretarul general al ONU la Kiev, din cauza vizitei lui António Guterres la Kazan, în Rusia, pentru summitul BRICS, a declarat vineri un înalt responsabil al preşedinţiei ucrainene, citat de AFP.

Ruşii încearcă să construiască puncte de trecere în apropiere de râul Oskil pentru a avansa spre Kupiansk

Trupele ruseşti au încercat să stabilească puncte de trecere în apropiere de râul Oskil din Ucraina, pentru a ajunge la oraşul Kupiansk, din regiunea Harkiv, susţine un purtător de cuvânt al Gărzii Naţionale Ucrainene.

Amulete Aurite

Amulete si talismane pentru noroc, dragoste, protectie.