Creşterea economică a Chinei se clatină în trimestrul al treilea: creştere sub ţinta guvernului

Creşterea economică a Chinei se clatină în trimestrul al treilea: creştere sub ţinta guvernului
📅 2024-10-18

Economia Chinei a crescut cu 4,6% pe an în al treilea trimestru, au arătat vineri datele oficiale, mai lent decât în precedentele trei luni, subliniind creşterea şubredă în timp ce Beijingul îşi intensifică eforturile de a stimula economia, scrie ZF, care citează FT.

Cifra este sub ţinta guvernului de creştere anuală de 5 % şi mai mică decât cea de 4,7 % înregistrată în cele trei luni până în iunie, în condiţiile în care consumul scăzut şi prăbuşirea imobiliară au afectat sentimentul gospodăriilor.

Creşterea mai slabă va sublinia necesitatea unui sprijin mai mare pentru economie din partea Beijingului, care, la sfârşitul lunii septembrie, a anunţat cel mai mare stimulent monetar de la pandemie şi a continuat cu promisiuni de cheltuieli fiscale mari.

FOTO. Miliardarul de 74 de ani se iubește cu o femeie care e cu 30 de ani mai tânără

PROSPORT.RO

Cum voiau s-o 'mătrășească' pe Oana Zăvoranu! Discuții explozive între Furtună, Țârdea și Ionuț Călin, înregistrate de DNA, în dosarul de șantaj: ”15.000 la niște băieți, scaun cu rotile și…”

CANCAN.RO

Meteorologii Accuweather au modificat prognoza. VREMEA o ia razna începând cu 21 octombrie, în toată România

GANDUL.RO

 
Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri mediafax

Saga Nadal - Djokovic ajunge la ultimul episod la demonstrativul din Arabia Saudită

Ministerul Familiei vrea să continue Programul FIV şi în 2025

Ministerul Familiei vrea să continue Programul FIV şi în 2025, oferind astfel sprijin important pentru familiile care îşi doresc copii, dar se confruntă cu infertilitatea, potrivit unui comunicat emis de minister vineri.

Creşterea economică a Chinei se clatină în trimestrul al treilea: creştere sub ţinta guvernului

Economia Chinei a crescut cu 4,6% pe an în al treilea trimestru, au arătat vineri datele oficiale, mai lent decât în precedentele trei luni, subliniind creşterea şubredă în timp ce Beijingul îşi intensifică eforturile de a stimula economia, scrie ZF, care citează FT.

Bucureştenii, chemaţi să formeze un lanţ uman în jurul Parcului IOR pentru a opri distrugerile

Bucureştenii sunt chemaţi sâmbătă la evenimentul „O îmbrăţişare pentru IOR”, unde vor fi invitaţi să formeze un lanţ uman în jurul zonei retrocedate din Parcul IOR, ca semn de protest împotriva distrugerilor din ultima vreme.

China foloseşte supraproducţia pentru a domina pieţele globale, avertizează Casa Albă

Statele Unite vor utiliza instrumente restrictive precum tarifele pentru a contracara practica Chinei de a produce mult mai multe bunuri decât are nevoie pentru a domina pieţele globale, a declarat joi oficialul Casei Albe Daleep Singh.

Amulete Aurite

Amulete si talismane pentru noroc, dragoste, protectie.