Preotul Dan Damaschin a stârnit reacții pe TikTok în urma unor declarații. Acesta este preot ortodox și preot de caritate la Biserica „Nașterea Domnului” din incinta Maternității „Cuza-Vodă” Iași.
Preotul Dan Damaschin a făcut o postare pe TikTok în care a vorbit despre interdicția de a spăla în această perioadă.
„Probabil că leneșii și cei care preferă să doarmă mai mult în această perioadă, că somnul e mai dulce iarna, se ascund după această rânduială și cred că, dacă dă preotul cu aghiasmă și au busuioc în casă, miroase mai frumos și au scăpat de apă și săpun.
Puneți mâna și spălați-vă, fraților, în fiecare zi, pentru că la mine în biserică, dacă mirosiți urât, nu aveți ce căuta. Iar în ceea ce privește hainele, lenjeriile de acasă, perdelele și covoarele, încercați să nu le spălați chiar de Bobotează, Sf. Ioan sau duminici, pentru că este cruce roșie și, uite așa, știm că este zi sfântă, în care trebuie să ne rugăm, trebuie să facem fapte bune și să ne odihnim suflețelul, cu tot cu trupul nostru la un loc”, a spus preotul Dan Damaschin.
Declarația a stârnit numeroase reacții pe rețelele de socializare.
„Doamne ajuta! Aud într-un final o postare decenta care nu condamna igiena și curățenia de zi cu zi…e normal sa spălăm vase și pe noi. Covoare avem timp in rest sa le spălăm”, a comentat un urmăritor al preotului.
„Și eu am înțeles că cele opt zile nu ai voie sa speli dar părintele m-a lămurit poți spală în afara de Sf Vasile Sf Ioan și Bobotează și eu ca o fraieră nu am spălat de o săptămână”, a mai comentat cineva.
CITEȘTE ȘI:
De Sfântul Ioan Botezătorul, sunt sărbătoriți pe 7 IANUARIE și românii care îi poartă numele. Ce mesaje și urări se trimit
Apa, crucea și credința. BOBOTEAZA, sărbătoarea Botezului Domnului, în imagini emoționante de la Patriarhie. Gigi Becali, în genunchi la slujbă