Stațiunile montane din România, luate cu asalt! CIFRE ISTORICE de turiști în vacanța de iarnă / RECORD și la numărul accidentelor de pe pârtii

Stațiunile montane din România, luate cu asalt! CIFRE ISTORICE de turiști în vacanța de iarnă / RECORD și la numărul acc
📅 2025-01-09

Număr record de turiști în stațiunile montane din România în perioda sărbătorilor de iarnă, la sfârșitul lui 2024 și început de 2025.  În plus, administratorii pârtiilor vorbesc despre „cifre istorice”, în ceea ce priveşte numărul persoanelor care au utilizat în această perioadă telecabinele şi telegondolele. În schimb, salvamontiştii fac apel la turişti să respecte regulile pe care muntele le impunae. Reamintim, în acest context, că peste 1.300 de intervenţii au avut salvamontiştii din toată ţara în această vacanţă de iarnă.

De la începutul anului şi până luni, 6 ianuarie, mii de turişti au urcat cu telegondola pe munte

Statisticile administraţiei domeniului schiabil al staţiunii arată că doar în prima zi peste 3.200 de oameni au urcat în Bucegi, cu mijloacele de transport pe cablu, potrivit informațiilor news.ro.

Potrivit sursei citate, în 2 ianuarie, 5.089 de turişti au urcat pe munte, în 3 ianuarie, când domeniul schiabil a fost închis din cauza rafalelor de vânt, 2.655 de turişti au urcat să se bucure de zăpadă până la cota 1400 din Bucegi.

Valorile de trafic sunt ridicate, luni după-amiază, pe DN 1 – Valea Prahovei şi se circulă în coloană pe sensul spre Braşov, între Nistoreşti şi Comarnic, dar şi între Sinaia şi Buşteni. Totodată, este aglomeraţie pe sensul spre Ploieşti, fiind formate coloane de maşini între Predeal şi Buşteni, dar şi în Comarnic, a anunţat Centrul Infotrafic.

Începutul de an aduce cifre record privind numărul turiştilor care merg la munte

Dacă în alţi ani, la început de ianuarie, administratorii domeniilor schiabile de pe Valea Prahovei şi din Braşov aşteptau să scadă temperaturile, pentru a produce zăpadă artificială, anul acesta pârtiile acoperite cu un strat de zăpadă de zeci de centimetri, i-au atras ca un magnet pe turiştii bucuroşi de vacanţa prelungită.

În 4 ianuarie, datele arată că 5.133 de persoane au urcat cu telegondola pe munte, la Sinaia, în 5 ianuarie cifra a ajuns la 5.160, în timp ce luni, 6 ianuarie, în mai puţin de cinci ore de la punerea în funcţiune a mijloacelor de transport pe cablu, peste 3.000 de turişti urcaseră pe munte.

„E incredibil de aglomerată Poiana Braşov zilele acestea”

Și la mijloacele de transport pe cablu din Poiana Braşov a fost aglomerație mare, iar numărul persoanelor cazate la hotelurile din staţiune este dublat, pe timp de zi, de cel al turiştilor veniţi din alte părţi.

„Sunt extrem de mulţi turişti, iar datele arată că foarte mulţi dintre cei care îşi petrec ziua în staţiune vin din alte părţi, din staţiuni de pe Valea Prahovei sau din zona Bran – Moieciu. După ora 10-11, e greu spre imposibil să mai găseşti un loc de parcare în staţiune.

Noi am recomandat celor care vin din alte staţiuni să lase maşinile personale în oraş şi să folosească mijloacele de transport pe care Primăria le pune la dispoziţie către Poiană. E incredibil de aglomerată Poiana Braşov zilele acestea” , a precizat, pentru News.ro purtătorul de cuvânt al Primăriei municipiului Braşov, Sorin Toarcea.

Aceeași situație o găsim și la Predeal, Azuga și Buşteni, acolo unde sute de oameni se bucură de munte, zăpadă, iar în aceste zile chiar şi de puțin soare.

Număr record de intervenţii în istoria de 125 de ani a Salvamont

Deși numărul mare de turiști înseamnă vești bune pentru zona tutistică din România, există însă și un revers al medalia și anume faptul că numărul accidentelor de pe pârtii – şi nu numai – este direct proporţional cu aglomeraţia.

Datele ultimelor 24 de ore reprezintă un nou record, nedorit, în istoria Salvamont România, echipele de salvatori montani primind, într-o singură zi, 167 de apeluri prin care li se solicita intervenţia urgentă, cele mai multe solicitări, peste 30, fiind pentru Salvamont Predeal. În ultimele 24 de ore, peste 120 de persoane au ajuns la spital.

Cele mai grave accidente petrecute pe pârtii. Recomandări de la salvamari pentru turiști

În contextul numeroaselor accidentări, salvamontiştii fac din nou un apel către turişti să respecte regulile, să utilizeze echipament adecvat şi să practice săniuşul doar în zonele special amenajate, pentru a preveni incidentele care pot duce la evenimente cu consecinţe grave.

Sursă FOTO: Shutterstock – caracter ilustrativ

VACANȚA continuă, la munte. Turiștii nu se dau duși de pe pârtii după Revelion, mai ales că urmează Boboteaza și Sfântul Ion

Mara Răducanu este jurnalist de eveniment. A terminat Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din București și a lucrat la mai multe publicații, precum Jurnalul național, Evenimentul ... vezi toate articolele
Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri gandul

CIREȘELE, simbol al luxului! La ce preț se vând în supermarketurile din România în această iarnă

La început de ianuarie, prețul cireșelor dintr-un supermarket local a ridicat multe sprâncene. Iată cât a ajuns să coste un kilogram. Cireșele au devenit, fără doar și poate, un simbol al luxului, deoarece nu oricine și le poate permite, mai ales la această perioadă din an. 99,99 lei pentru un ki...

Gigi Becali îl atacă pe CTP în „scandalul” legat de MAȘINA lui David Popovici: „E cel mai bun de pe mapamond, trebuie să aibă cea mai scumpă mașină”

Gigi Becali a intervenit în dezbaterea publică legată de mașina de lux a campionului David Popovici, criticându-l vehement pe jurnalistul Cristian Tudor Popescu (CTP) pentru opinia exprimată în acest context. Patronul FCSB nu a ezitat să folosească un discurs acid și caracteristic pentru a-și sus...

Gigi Becali a intervenit după ce CTP l-a criticat pe David Popovici pentru că și-a cumpărat o mașină scumpă: „Este un drac întrupat în el”

Gigi Becali, finanțatorul de la FCSB, a intervenit la Culisele fotbalului în scandalul pornit după ce David Popovici și-a cumpărat un Porsche de peste 100.000 de euro. Jurnalistul Cristian Tudor Popescu l-a criticat pe campionul olimpic la înot pentru achiziția făcută, iar Gigi Becali a venit acu...

Ministerul Energiei salută intrarea ROMGAZ pe piața furnizării de gaze naturale pentru consumatorii casnici și non-casnici. Burduja: „Un pas curajos”

Ministerul Energiei a salutat joi decizia strategică a Romgaz, companie emblematică pentru sectorul energetic din România, de a intra pe piața furnizării de gaze naturale. Compania se pregătește să devină furnizor de gaze naturale pentru clienții casnici și non-casnici. Ministerul Energiei consid...

SUA organizează funeralii de stat pentru fostul președinte Jimmy Carter

Statele Unite organizează joi funeralii de stat pentru fostul președinte Jimmy Carter, care a murit pe 29 decembrie, la vârsta de 100 de ani. Trupul fostului lider de la Casa Albă a fost depus la Capitoliu, el fiind cea de-a 35-a persoană care a primit o asemenea onoare, notează CBS. Membri ai pu...

4 funcții SECRETE de pe iPhone pe care puțini oameni le cunosc. Așa poți salva bateria telefonului tău

Care sunt cele patru funcții secrete de pe iPhone care pot salva bateria telefonului tău. Funcțiile sunt foarte utile, mai ales pentru baterie. Un cunoscut expert în tehnologie a indicat cele patru funcții secrete de pe iPhone pe care puțini utilizatori le cunosc, precum și cum se pot debloca ace...

POLITICO: România stabilește o nouă dată pentru alegerile prezidențiale, dar RISCĂ același rezultat

România a stabilit data pentru reluarea alegerilor prezidențiale, după temerile legate de „acțiunea hibridă agresivă” a Rusiei din primul tur, dar există încă riscul ca rezultatul să fie similar la a doua încercare, iar ultranaționalistul Călin Georgescu să aibă câștig de cauză, notează Politico....

Facebook și Instagram dau „LIBER” la fake-news. Australia reacționează: „O evoluție foarte dăunătoare pentru democrația noastră”

Decizia Meta de a încheia programul de verificare a informațiilor în Statele Unite a stârnit reacții puternice în Australia, țară cunoscută pentru reglementările stricte asupra giganților tehnologici. Ministrul de finanțe Jim Chalmers avertizează că dezinformarea reprezintă o amenințare serioasă ...

Iată în ce parte a zilei este mai indicat să-ți realimentezi automobilul cu CARBURANT. Și temperatura zilei poate juca un rol

Alimentarea mașinii cu carburant este o operațiune pe care orice șofer o face destul de frecvent, în funcție de cât de des circulă cu mașina. Pare a fi o sarcină simplă, dar , din mai multe perspective,  șoferii trebuie să țină cont de anumite detalii. Dacă vor să economisească timp și bani, treb...

Los Angeles, imagini APOCALIPTICE! Casele vedetelor de la Hollywood, făcute scrum, pompierii nu fac față flăcărilor!

Incendiul violent izbucnit în Pacific Palisades, zonă rezidențială a Los Angelesului, s-a răspândit pe kilometri întregi. Autoritățile americane vorbesc despre cel mai puternic incendiu din istoria regiunii. Președintele Joe Biden și-a anulat, în ultimul moment, o vizită în Europa pentru a coordo...

Amulete Aurite

Amulete si talismane pentru noroc, dragoste, protectie.