Un nou trend câștigă teren în lumea nutriției sănătoase: tot mai mulți oameni care se confruntă cu probleme de greutate aleg să urmeze „dieta lui Dumnezeu” pentru a slăbi. Ce presupune această dietă? Să citești Biblia și să ții post conform recomandărilor bisericești.
În ceea ce privește alimentele permise, conceptul dietei își are rădăcinile în Vechiul Testament. Conform „Genezei”, prima carte a Vechiului Testament, primii oameni creați de Dumnezeu, Adam și Eva, au trăit în Grădina Edenului, consumând exclusiv fructe, întrucât erau culegători. Nu aveau nevoie de carne, deoarece creația lui Dumnezeu era perfectă, pură și neatinsă de rău.
Dumnezeu le-a spus primilor oameni să mănânce doar fructe din Pomul Vieții, însă le-a interzis să se atingă de Pomul Cunoașterii, avertizându-i că vor muri dacă o vor face. Totuși, ispitiți de diavolul, care s-a deghizat în șarpe, Adam și Eva au încălcat porunca lui Dumnezeu, iar astfel, lumea a fost cufundată în „păcatul strămoșesc”. Potrivit specialiștilor în istoria Israelului și a Orientului Mijlociu, Adam și Eva ar fi mâncat o rodie, nu un măr, cum este adesea reprezentat în iconografia medievală.
După căderea lor, foametea și secetele au afectat creația lui Dumnezeu, iar oamenii au început să aibă nevoie de carne, devenind vânători-culegători. Adam și Eva au avut doi fii: Abel, care se ocupa cu păstoritul și aducea miei ca jertfă pentru Dumnezeu, și Cain, care cultiva legume și cereale.
Dumnezeu a acceptat sacrificiul lui Abel, pentru că el știa ce voia Dumnezeu și s-a supus, în timp ce jertfa lui Cain a fost respinsă din cauza invidiei sale. Aceasta nu înseamnă însă că este mai bine să consumăm doar carne și mai rău să mâncăm legume; esențial este să avem bunătate în inimile noastre. Pe parcursul Primei Cărți, Noe și Avraam continuă să-i ofere lui Dumnezeu miel sacrificat. În simbolismul Scripturii, mielul reprezintă blândețea și inocența.
Înainte ca Dumnezeu să lovească Egiptul cu cea de-a zecea urgie – uciderea întâilor născuți –, El le-a dat instrucțiuni lui Moise și Aaron să transmită poporului israelit, aflat în robie, să sacrifice un miel „fără cusur” în a 14-a zi a lunii aprilie. Fiecare familie trebuia să înjunghie mielul seara, să ia sângele și să ungă stâlpii și pragul ușii pentru a fi feriți de pedeapsa divină.
În plus, Dumnezeu le-a cerut să mănânce carnea friptă la foc, alături de azimi (pâine nedospită) și verdețuri amare. Masa trebuia consumată în grabă. Bărbații trebuia să aibă mijlocul încins, să fie încălțați, gata de plecare cu toiagul în mână. Resturile din mielul fript care rămâneau până a doua zi trebuiau arse. În prima noapte a Paștelui evreiesc, când israeliții s-au ospătat, Dumnezeu a trecut prin Egipt și a lovit cu moartea toți întâii născuți care nu aveau pragul ușii uns cu sângele mielului. Acesta este momentul în care evreii sărbătoresc Paștele, comemorând Ieșirea din Egipt.
Mai târziu, în deșertul Sinai, israeliții, chinuiți de foame, s-au plâns, iar Dumnezeu a răspuns rugăciunilor lor printr-o minune: fiecare dimineață, pământul se umplea de mană, o pâine cerească asemănătoare cu roua, fiecare bob fiind mic, ca de coriandru, și dulce ca tarta cu miere. Pe lângă mana, seara Dumnezeu le trimitea prepelițe care se așezau în tabără, fiind prăjite și servite ca hrană.
Timp de 40 de ani, israeliții au trăit astfel în deșert, mâncând mana dimineața și prepelițe seara. Istoricii și biologii speculează că mana ar fi „guma arabică”, o rășină naturală cristalină obținută din salcâmul Senegal, fiind considerată un ingredient nutritiv și aromatic.
În timpul domniei regelui babilonian Nebucadnețar, o mare parte dintre evrei au fost luați prizonieri și deportați din țara lor natală după distrugerea Ierusalimului și a Templului regelui Solomon. Printre aceștia se aflau și cei din neamul regal și din familii nobile. Patru dintre aceștia – Daniel, Hanania, Mișael și Azaria – erau tineri frumoși, înzestrați cu înțelepciune, știință, minte ageră și pricepere. Aceștia erau neprihăniți și pregătiți să slujească la curtea regelui babilonian, învățând scrierea și limba chaldeană.
Nebucadnețar i-a invitat pe acești tineri la masa sa, oferindu-le bucate alese și vin din cortul său. Totuși, cei patru tineri, cunoscuți sub numele de Belțațar, Șadrac, Meșac și Abed-Nego, au refuzat să mănânce carne și au cerut în schimb doar zarzavaturi. Un dregător al regelui, responsabil cu sănătatea tinerilor, s-a temut că aceștia ar putea slăbi, iar el ar putea fi pedepsit pentru aceasta. Daniel l-a asigurat că totul va fi în regulă și i-a cerut să le dea doar zarzavaturi și apă timp de zece zile.
După această perioadă de post, cei patru tineri, credincioși Cuvântului lui Dumnezeu, arătau mai sănătoși și mai bine la față decât toți ceilalți tineri care mâncau din carnea și vinul regelui. Mulți dintre creștinii care doresc să țină post se ghidează după versetul 10:30 din Cartea lui Daniel: „Nu am mâncat bucate alese, nu mi-a intrat în gură nici carne, nici vin, și nu m-am uns deloc, până nu s-au împlinit cele trei săptămâni”.
Potrivit Evangheliilor, Iisus Hristos, după Botezul Său, a ținut post de 40 de zile, fiind condus de Duhul Sfânt în pustie, unde n-a mâncat și n-a băut apă timp 40 de zile și 40 de nopți. În timpul acestui post, Iisus a fost ispitit de diavol, care a încercat să-L abată de la misiunea Sa. Potrivit oamenilor de știință, este imposibil ca un om obișnuit să țină un astfel de post. Fără apă, corpul uman nu poate rezista mai mult de câteva zile. Consumând doar apă, oamenii pot să reziste între 2 și 3 luni, fără mâncare.
Pe de altă parte, dieta lui Ioan Botezătorul este și ea una remarcabilă. Conform relatărilor biblice, Ioan Botezătorul a trăit o viață ascetică, în pustie, unde se hrănea cu miere sălbatică și cu lăcuste. Acesta era un regim alimentar foarte aspru, dar natural, în concordanță cu stilul său de viață dedicat rugăciunii, pocăinței și pregătirii pentru venirea Mântuitorului.
În timpul predicii și minunilor Sale, Iisus a putut să hrănească o mulțime de oameni cu doar cinci pâini și doi pești. Toți cei prezenți au mâncat și s-au săturat, iar după ce au terminat, ucenicii au adunat șapte coșuri pline cu fărâmiturile rămase. Coșurile s-au umplut din senin cu pește și pâine. Peștele are un simbolism profund în tradiția creștină, fiind asociat cu Iisus Hristos, cu învățăturile Sale și cu minuni care implică acest animal.
Peștele este un simbol al creștinismului timpuriu, folosit de primii creștini ca semn secret de recunoaștere. Acest simbol este derivat din cuvântul grecesc „ichthys”, care înseamnă „pește” și este un acronim pentru „Iesous Christos Theou Yios Soter” („Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul”). Când apostolii pescuiau și nu prindeau nimic, Iisus le-a spus să arunce mreaja pe partea dreaptă a bărcii, iar aceștia au prins o mulțime mare de pești.
În drumul Său spre cetatea Ierusalimului, într-o dimineață, Iisus a simțit foame și a văzut un smochin lângă drum. S-a apropiat de el, dar nu a găsit nimic în el, ci doar frunze. Astfel, Iisus a spus smochinului: „În veac să nu mai iasă rod din tine!”, iar smochinul s-a uscat instantaneu. Acesta a fost un moment simbolic, în care Iisus a demonstrat nu doar puterea Sa divină, ci și o lecție despre roadele care sunt menite să aducă bunătate și rodire în viața celor care urmează Cuvântul Său.
În altă împrejurare, când Iisus a apărut în fața discipolilor după învierea Sa, le-a cerut să-i dea ceva de mâncare pentru a le dovedi că nu era un duh, ci o ființă reală. Ei i-au oferit o bucată de pește fript și un fagure de miere, iar El le-a mâncat, arătându-le astfel că trupul Său înviat era adevărat și nu o halucinație.
În încheiere, mâncarea nu era doar o necesitate fizică pentru Iisus, ci și un mijloc prin care își transmitea învățăturile, aducând oamenilor nu doar hrană pentru trup, ci și hrană spirituală.
Sursa Foto: Shutterstock
Citește și: Când începe Postul Paștelui în 2025 și pe ce dată pică PAȘTELE