Oficialii ruşi au cerut marţi represalii împotriva responsabililor din Ucraina care au jucat un rol în asasinarea la Moscova a generalului Igor Kirilov, comandantul trupelor de apărare radiologică, chimică şi biologică ale forţelor armate ruse.
Potrivit Comitetului de Investigaţie, organul judiciar însărcinat cu anchetele majore în Rusia, bomba a fost detonată când Kirilov, în vârstă de 54 de ani, ieşea pe uşa blocului unde locuia. Asistentul său murit şi el în atac. Anchetatorii au stabilit deocamdată că dispozitivul exploziv era ascuns într-o trotinetă electrică parcată lângă intrarea clădirii.
Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU), a revendicat responsabilitatea asasinatului comis asupra generalului Kirilov, motivând necesitatea operațiunii, din cauza implicării acestuia în invazia rusă, relatează The Standard.
„Trebuie făcut tot posibilul pentru a-i lichida pe cei care au ordonat asasinatul, care se afă la Kiev. Acest act terorist va fi anchetat în curând şi vinovaţii vor fi pedepsiți. Atentatul umbrește orice posibilă negociere de pace”, au transmis oficialii de la Kremlin, potrivit TASS.
De când Rusia a lansat războiul contra Ucrainei în februarie 2022, serviciile secrete ucrainene au ucis în operaţiuni pe teritoriul rus responsabili ruşi ori susţinători ai Kremlinului, cum au fost un celebru blogger militar rus asasinat într-un atentat cu bombă la Sankt Petersburg sau Daria Dughina, fiica lui Aleksandr Dughin, scriitor naţionalist rus apropiat al Kremlinului, ucisă tot de o bombă amplasată sub maşina sa.
Asasinatul în care generalul Kirilov își pierde viața a fost surprins video
Atentatul de la Moscova în urma căruia generalul rus Igor Kirillov a fost ucis a fost REVENDICAT de Ucraina