Vacanță de coșmar pentru Corina Caragea. Vedeta Pro TV a petrecut câteva zile într-o țară care se află în topul destinațiilor turistice, dar afirmă că nu știe dacă a doua oară va mai pune piciorul acolo.
„Nu e pentru mine”, este titlul unui material scris pe blogul personal, prin care frumoasa prezentatoare a știrilor sportive de la Pro TV descrie ce a trăit în renumita destinație de vacanță.
Înainte de orice, Corina Caragea s-a arătat dezamăgită de cazarea pe care a avut-o, criticând mai ales condițiile oferite. Deși a plătit o sumă destul de mare, vedeta „Pro” spune că resortul nu merită banii.
„Sunt într-o cameră pe apă, din baie am scară direct în ocean, pe dedesubt trece din când în când un rechin. De două nopți nu dorm de spaimă. Aud valurile cum lovesc cu putere, mă uit la vestele de salvare așezate pe dulapul de haine. Pe ele le-am văzut primele de cum am intrat.
Dulapul pare de o vârstă cu mine, ca toată mobila din această cameră. Perdeaua de la cadă, îngălbenită de vreme, toaleta stricată, două prize care merg doar uneori, o cutie goală de chipsuri incluse în preț, frigiderul și aerul condiționat huruie cu putere, iar în baie… un crab mișună spre cadă.
Nu sunt în 1974 într-o stațiune, la o pensiune de două margarete. Sunt in Maldive, ați uitat? Dar să vă spun cum e, de fapt, în Paradis”, a povestit pe blog Corina Caragea.
De asemenea, și prețurile serviciilor oferite au dezamăgit-o profund. Corina Caragea a scris, în detaliu, despre cât costă să beneficiezi de o experiență „all-in” în Maldive:
Ce concluzie a tras Caragea după experiența trăită în această țară aflată în topul destinațiilor turistice? „Nu e pentru mine”.
„Eu, în Maldive, a doua oară nu știu dacă mai vin. Nici prima nu a fost vreodată în plan, pur și simplu nu m-a atras, îmi părea o destinație seacă, goală, dar am zis că merită să încerc, sunt totuși norocoasă să pot ajunge acolo.
Țeapă mai mare ca această vacanță nu am luat. Și nu mă refer la vreme, aici am avut ghinion. Doar că Instagramul… nu e toată realitatea. Ce am plătit nu are nicio legătură cu ce am găsit aici”, a menționat Corina Caragea.
CITEȘTE ȘI:
Cum a ajuns Corina Caragea să lucreze la Pro TV. ”Mi se părea oricum o PĂLĂRIE prea mare”