Doinița Oancea, în vârstă de 41 de ani, a făcut câteva dezvăluiri despre perioada când a încercat să lucreze în domeniul jurnalismului.
Actrița Doinița Oancea a jucat, de-a lungul anilor, în numeroase seriale de succes. De curând, aceasta a jucat în serialul “Lia – Soția soțului meu”, de la Antena 1, unde i-a dat viață personajului Găbița. Vedeta a mărturisit că îi datorează foarte mult în carieră producătoarei Ruxandra Ion, cea considerată ”regina telenovelelor” din România. De asemenea, Doinița Oancea predă cursuri de actorie, iar recent și-a deschis un salon de tatuat.
În urmă cu ani, Doinița Oancea a făcut practică în câteva redacții, încercând să lucreze în domeniul jurnalismului, însă experiența i-a lăsat un gust amar, după cum a mărturisit aceasta într-un interviu pe care l-a acordat pentru revista Unica. Printre altele, aceasta era pusă să facă cafele, iar atunci când scria un text care era și publicat, acesta apărea nu cu numele ei, ci cu un pseudonim. De asemenea, vedeta a mărturisit că nu se vede având o muncă de birou pentru că este de părere vă acest job nu i se potrivește.
„M-am dus să fac practică în niște redacții, nu dau nume. Oamenii mă puneau, ba să fac cafele, ba articolul X pe care l-am scris era foarte bun, dar îl puneau sub un pseudonim. Pseudonimul respectiv era al unui jurnalist de la vremea respectivă. Am aflat ulterior și am fost foarte supărată”, a dezvăluit Doinița Oancea.
”Am zis, eu nu mă duc să fac asta. Nu, nu, nu!”, a adăugat aceasta pentru sursa mai sus-menționată.
”Nu mă văd stând la un birou, nu mi se pare că mi se potrivește”, a încheiat artista.