Înaltul Comisar al Națiunilor Unite pentru Drepturile Omului, Volker Turk, a mers în capitala Siriei, Damasc, marcând prima vizită a unui șef al acestei instituții în țară de la crearea funcției în 1993.
Potrivit unui comunicat al ONU, citat de Reuters, Turk, avocat de origine austriacă, vizitează Siria și Libanul între 14 și 16 ianuarie și se va întâlni cu oficiali guvernamentali, grupuri ale societății civile, diplomați și reprezentanți ai organizațiilor ONU.
Vizita are loc la o lună după ce președintele sirian Bashar al-Assad a fost îndepărtat de la putere în urma unei ofensive fulger a forțelor rebele, punând capăt celor 50 de ani de conducere a familiei Assad.
Secretarul de stat american Antony Blinken a declarat că pentru punerea în practică a acordului de încetare a focului în Fâșia Gaza mai trebuie doar acceptul din partea grupării islamiste palestiniene Hamas.
„SUA, Qatar și Egipt au prezentat o propunere finală. Mingea este acum în terenul Hamas. Dacă Hamas acceptă acordul, acesta este gata să fie pus în aplicare” – Antony Blinken
Șeful diplomației americane s-a declarat convins că va exista un armistițiu, deși nu a putut preciza dacă acordul va fi încheiat înainte de învestirea lui Donald Trump, pe 20 ianuarie.
Blinken a reamintit că președintele Joe Biden a propus, în luna mai, un plan de încetare a ofensivei israeliene în Fâșia Gaza, care presupunea și eliberarea ostaticilor deținuți de Hamas, însă cele două părți au amânat negocierile. Hamas, a spus el, a sabotat acordul în ultimele luni, însă, datorită medierii din ultimele săptămâni, a fost posibil să se ajungă „în pragul unui acord complet și definitiv”.
„Cred că vom ajunge la o încetare a focului și, indiferent dacă o vom face în zilele rămase din administrația noastră sau după 20 ianuarie, cred că acordul va respecta termenii propuși de președintele Biden în mai anul trecut” – Antony Blinken
Planul în mai multe etape al președintelui american prevedea retragerea forțelor israeliene din enclava palestiniană, eliberarea ostaticilor din captivitatea Hamas, eliberarea prizonierilor palestinieni din Israel și creșterea ajutorului umanitar pentru Gaza.