S-a vorbit mult în epocă despre oamenii care i-au influențat cariera politică lui Ionel Brătianu. Contemporanii săi au identificat cel puțin doi gânditori de la care Brătianu s-a inspirat în cariera sa politică: primul a fost Constantin Stere, iar cel de-al doilea a fost Niccolò Machiavelli, autorul a ceea ce astăzi este considerat primul tratat modern de istorie politică, „Principele”.
Ionel Brătianu a preluat conducerea Partidul Național Liberal la începutul anului 1909. Tot atunci devenea și prim-ministru al României. Contemporanii epocii lui Brătianu au identificat trei faze politice prin care a trecut liberalul care avea să influențeze istoria României.
„Într-o primă fază, activitatea lui politică nu se semnalează decât prin mișcări de ordin secundar, prin cuceriri de poziții pregătitoare în vederea unei situații ce știa bine că îi va reveni de la sine, într-o zi sau alta. În toată această fază a personalității sale, a fost în politică feciorul de bani gata, fiul lui tată-său şi moștenitorul legal al acestei mari forțe în Partidul Liberal, `brătienismul`.
Fire leneșă, dar deschisă, inteligență vie și plină de farmec, раsionat de lucruri frumoase, de femei şi de cărți rare, inginer submediocru, dar cărturar pornit să afle toate, mai ales în domeniul istoriei, Ionel nu era deloc convins, ca frații lui, că lumea se mărginește la cercul familiei Brătianu şi la orizontul de la Florica”, consemna în memoriile sale Constantin Argetoianu .
Brătianu la conducerea liberalilor
A doua fază în cariera politică corespunde cu preluarea șefiei Partidului Național Liberal, care s-a petrecut mai devreme decât își calculase Brătianu, dar și cercul său de apropiați. Această a doua fază a fost marcată de teoriile pe care le vehicula Constantin Stere.
„În a doua, care începe cu proclamarea lui ca șef al Partidului Liberal, în 1909, predomină influența covârșitoare a lui Constantin Stere.
Chemat mai repede decât credea la postul de răspundere, prin carența(Dimitrie, n.r.), Ionel Brătianu şi-a dat seama cu agera lui minte că nu numai șefia, dar și partidul, uzat înțepenit în vechile lui formule, trebuia întinerit. (…)
Dintre cele două partide existente, Partidul Liberal fiind cel de stânga, o întinerire a lui nu se putea concepe decât mai departe spre stânga, pe calea reformelor radicale. (…) Constantin Stere sosi și se instala în viața lui la momentul oportun”, nota Argetoianu.
De ce Stere?
Constantin Stere a făcut furori la începutul secolului XX în România cu teoriile politice și sociale pe care le-a preluat atât din spațiul rus, cât și din cel german. Împroprietărirea țăranilor, reforma electorală, drepturi universale etc., toate aceste idei clătinau o lume veche. Ionel Brătianu avea să le preia, să le rafineze și să le introducă în programul liberalilor.
„Cerebral până în măduva oaselor, un cap interesant cu părul vâlvoi, aprins de toate patimile unei tinereți zbuciumate şi unei maturități persecutate, Constantin Stere, basarabean de baștină şi de viță bună, numit de curând profesor la Universitatea din Iași, venea din Rusia cu sufletul deformat prin mistica marxismului slav, dar cu mintea încărcată cu teoriile și statisticile doctrinarilor germani şi cu o plăpândă floricică de naționalism, neofilită încă, în fundul inimii lui. (…)
Deşi Ionel Brătianu a fost unul din cei care a rezistat mai bine vrajei acestei pregnante inteligențe, Stere a avut o covârșitoare influență asupra evoluției lui politice în răstimpul celor șase ani care au separat Răscoalele țărănești (1907) de Campania din Bulgaria (1913)”, menționa Constantin Argetoianu.
Brătianu și Machiavelli
A treia fază în cariera politică a lui Ionel Brătianu a fost marcată de descoperirea lucrării „Principele”. Se spunea despre Brătianu că îl citea noaptea pe Machiavelli pentru ca ziua să îi aplice principiile. Oricum, ideea lui Brătianu de a face o reformă agrară și electorală a aruncat în aer clasa politică de la București.
„Toată ideologia lui Stere fu aruncată la coș și, deschizând cartea lui Cesare Borgia, Ionel Brătianu își închipui fără greutate că Il Principe pentru el. (…)
Această ultimă fază a personalității lui Brătianu, nebănuită încă în 1913, nu poate fi totuşi nesocotită de către oricine încearcă să lămurească imboldurile adânci în care subconștientul împletindu-se cu conștientul au împins conducătorul unul partid, cu imediată succesiune la guvern asigurată, să ia o atitudine atât de îndrăzneață și aproape revoluționară”, mai consemna Argetoianu.
Ionel Brătianu era gata să transpună ideile sale de reformă chiar din 1914, numai că izbucnirea Primului Război Mondial a dus la o amânare postbelică în implementarea reformelor.
Despre admirația lui Brătianu pentru Cesare Borgia, tot Argetoianu mai face o scurtă notă, după o întâlnire cu liderul liberal:
„Admirația lui Brătianu pentru Cesare Borgia era fără margini. Citise tot ce se scrisese despre condotierele fără scrupule.
Într-o zi, în 1926, pe când tratam fără succes cu el o posibilă revenire a Prințului Carol, îmi spuse: `Știi cine este după mine cel mai geniu politic din toate timpurile? Cesare Barg`. I.G. Duca mi-a împărtășit, în 1928, că aceeaşi afirmație i-o făcuse și lui”.