Drama care l-a forțat pe Titu Maiorescu să se retragă din politică

Drama care l-a forțat pe Titu Maiorescu să se retragă din politică
📅 2025-01-06

Anul 1913 se anunța ca unul dintre cei mai buni ani pentru Partidul Conservator ce se afla la acel moment la guvernare în România. Semnarea Păcii de la București ce a pus capăt celui de-Al Doilea Război Balcanic a consacrat România drept o țară puternică în sud-estul Europei. Totuși, conservatorii erau măcinați puternic de lupte interne și se aflau sub asediul unor reforme electorale și agrare pe care liberalii promiteau să le implementeze în momentul în care ajungeau la guvernare. Singurul factor de stabilitate al conservatorilor era asigurat de Titu Maiorescu. Dar și acesta era devastat de o dramă personală prin care trecea în acele momente.

Între 28 martie 1912 și 31 decembrie 1913, a condus două guverne conservatoare, după retragerea lui Petre P. Carp.

Al doilea mandat al lui Maiorescu a fost încununat de succesul pe care l-a obținut România în urma parafării Păcii de la București din 1913. Totuși, chiar în acele momente, conservatorii treceau printr-o perioadă extrem de zbuciumată.

Alexandru Marghiloman și Nicolae Filipescu se luptau pentru șefia partidului, iar lupta risca să îi scindeze pe conservatori. Titu Maiorescu asigura o stabilitate între cele două aripi ale partidului și, tocmai de aceea, retragerea lui din politică a dinamitat Partidul Conservator.

„Maiorescu socotea ca o demnă încoronare a carierei sale să plece cu prestigiul intact al șefului de guvern care mărise ţara şi o așezase în fruntea statelor din sud-estul Europei”

Începuturile carierei politice a lui Constantin Argetoianu sunt legate și de personalitatea lui Titu Maiorescu. Argetoianu a fost unul dintre memorialiștii care au reușit să intre în intimitatea lui Maiorescu și să identifice resorturile ce l-au determinat pe acesta să se retragă din viața politică.

„Motivele demisiei lui Maiorescu din șefie şi a au fost multiple. Maiorescu își da seama că pe chestia colegiului unic și mai ales pe chestia exproprierii o luptă aprigă urma să se dea între cele două partide și el nu mai era – dacă o fi fost vreodată – omul luptelor aprige.

De când semnase Pacea de la Bucureşti, se socotea pe el însuși ca un fel de super român şi nu voia să-și piardă nici o foaie din coroana de lauri pe care i-o împletiseră evenimentele, amestecându-se în competiții electorale vulgare și în controverse în care loviturile nu-și aleg întotdeauna victimele şi nimeresc de multe ori unde nu trebuie.

Maiorescu socotea mai departe ca o demnă încoronare a carierei sale să plece cu prestigiul intact al șefului de guvern care mărise ţara şi o așezase în fruntea statelor din sud-estul Europei”, consemna Argetoianu.

Soția lui Maiorescu, măcinată de o boală cumplită

Nu însă greutățile politice au cântărit mai mult în decizia lui Titu Maiorescu de a se retrage din politică și din viața publică. Soția lui se lupta cu o boală cumplită, iar acest lucru i-a captat întreaga energie. Argetoianu, dar și alte „guri rele” din epocă, au văzut drama prin care trecea cuplul Maiorescu drept o … „pedeapsă”.

„Pe lângă aceste considerațiuni de ordin politic, mai era încă una de ordin personal sau familial, cea mai determinantă din toate: sănătatea soției sale.

Femeie de o inteligență excepțională, doamna Maiorescu, născută Aneta Rosetti, intrase pe la începutul anilor ’80 în viața lui Maiorescu. La început tovarășă intelectuală, discipolă nelipsită de la prelegerile universitare pregătite cu ajutorul ei, promovată repede la funcțiile de confidentă sentimentală, Aneta Rosetti a izbutit să ia în câțiva ani locul primei soții a profesorului, expediată la neamurile ei în Germania.

Aproape 30 de ani, comunitatea de sentimente, de convingeri şi de năzuințe între Maiorescu şi Aneta Rosetti nu s-a dezmințit o clipă. Dumnezeu a sfârșit însă prin a pedepsi această pereche care își clădise fericirea pe nenorocirea unei femei gonite fără vină, căci prostia nu e o vină. s-a abătut asupra soției vinovate şi odată cu sfârșitul anului 1913 a început agonia doamnei Aneta Maiorescu”, a ținut să menționeze Argetoianu.

„A lăsat tot şi a plecat cu scumpa și osândita lui tovarășă în străinătate să încerce imposibilul ca s-o scape”

În fața bolii care o măcina pe soția sa, Maiorescu a căutat tot felul de remedii și cure de tratament prin Europa. Pe 15 ianuarie 1914, demisionează de la conducerea guvernului și se retrage din politică și din viață publică. Își va concentra toate eforturile pentru a găsi un tratament pentru soția sa. Din păcate, Aneta Maiorescu se va stinge în toamna anului 1914.

„Înnebunit la ideea de a rămâne singur, Maiorescu și-a consacrat din acel moment zilele căutării unei sănătăți care-i era mai prețioasă decât orice în viață…

A lăsat tot şi a plecat cu scumpa și osândita lui tovarășă în străinătate să încerce imposibilul ca s-o scape. Doamna Maiorescu a murit în toamna anului 1914, la Heidelberg…”, mai preciza Constantin Argetoianu.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri descopera

A murit cea mai bătrână persoană din lume, o japoneză în vârstă de 116 ani

Tomiko Itooka, o femeie japoneză care era cea mai bătrână persoană din lume, conform Guinness World Records, a murit la vârsta de 116 ani, informează The Guardian. Yoshitsugu Nagata, un oficial responsabil cu politicile privind […] Articolul A murit cea mai bătrână persoană din lume, o japo...

Suedia a început vânătoarea de lupi! 10% din populația speciei pe cale dispariție va fi ucisă

Suedia a început vânătoarea anuală de lupi și permite uciderea a aproape 10% din populația speciei pe cale de dispariție. Ecologiștii își exprimă îngrijorarea cu privire la această politică controversată, informează CNN. Începând din 2010, […] Articolul Suedia a început vânătoarea de lupi! ...

Un „obiect spațial” masiv s-a prăbușit într-un sat izolat din Kenya

Un obiect uriaș, roșu aprins, a căzut din cer într-un sat din Kenya, potrivit localnicilor citați de televiziunea națională a țării. Incidentul neobișnuit a determinat o anchetă imediată din partea agenției spațiale naționale, potrivit CNN. […] Articolul Un „obiect spațial” masiv s-a prăbuș...

Oamenii de știință au confirmat o nouă grupă de sânge după 50 de ani de cercetări

Oamenii de știință din Marea Britanie și Israel au identificat un nou sistem de grupe sanguine la om, rezolvând astfel un mister medical care a început în 1972. Totul a pornit de la o femeie […] Articolul Oamenii de știință au confirmat o nouă grupă de sânge după 50 de ani de cercetări apar...

Inteligența Artificială ar putea manipula, în curând, deciziile online ale oamenilor

Instrumentele de inteligență artificială ar putea fi utilizate pentru a manipula publicul online în vederea luării unor decizii – de la ce să cumpere la cu cine să voteze, arată specialiștii de la Universitatea Cambridge. […] Articolul Inteligența Artificială ar putea manipula, în cur...

Cum încearcă cercetătorii să salveze cel mai vechi document descoperit în Irlanda

Au început lucrările de conservare și digitizare a unuia dintre cele mai vechi documente pe hârtie existente în Irlanda. Este vorba despre registrul ecleziastic, care datează din perioada medieval, fiind vechi de aproximativ 650 de […] Articolul Cum încearcă cercetătorii să salveze cel mai ...

Atenție: Dependența de mașini ne face nefericiți

Statele Unite ale Americii, cu autostrăzile sale enorme, suburbiile întinse și sistemele de transport public, este una dintre țările cele mai dependente de automobile din lume. Însă, potrivit unei noi cercetări, acest sistem îi face […] Articolul Atenție: Dependența de mașini ne face neferi...

Ai impresia că viața „zboară” pe lângă tine? Cum să încetinești timpul în 2025

Este perioada anului pentru clișee fără sfârșit. De la „acesta este sezonul” la „an nou, obiceiuri noi”, nu ai unde să te ascunzi de frazele vechi și obosite. Totuși, un clișeu conține adesea un sâmbure […] Articolul Ai impresia că viața „zboară” pe lângă tine? Cum să încetinești timpul în ...

Cum apare „divorțul” la animale?

În 2011, o despărțire șocantă a unei celebrități a ținut prima pagină a ziarelor din întreaga lume – nu despărțirea dintre Ashton Kutcher și Demi Moore, nici Jennifer Lopez și Marc Anthony, ci ruptura bruscă […] Articolul Cum apare „divorțul” la animale? apare prima dată în Descopera.

Alice Walton, a doua cea mai bogată femeie din lume. A cumpărat primul tablou la vârsta de 10 ani

Alice Walton, colecționară de artă și filantropă americană, este fiica fondatorului Walmart (corporație multinațională americană de retail) Sam Walton și a lui Helen Walton și, în calitate de moștenitoare a averii Walmart – care se […] Articolul Alice Walton, a doua cea mai bogată femeie di...

Amulete Aurite

Amulete si talismane pentru noroc, dragoste, protectie.