Anul 1913 se anunța ca unul dintre cei mai buni ani pentru Partidul Conservator ce se afla la acel moment la guvernare în România. Semnarea Păcii de la București ce a pus capăt celui de-Al Doilea Război Balcanic a consacrat România drept o țară puternică în sud-estul Europei. Totuși, conservatorii erau măcinați puternic de lupte interne și se aflau sub asediul unor reforme electorale și agrare pe care liberalii promiteau să le implementeze în momentul în care ajungeau la guvernare. Singurul factor de stabilitate al conservatorilor era asigurat de Titu Maiorescu. Dar și acesta era devastat de o dramă personală prin care trecea în acele momente.
Între 28 martie 1912 și 31 decembrie 1913, a condus două guverne conservatoare, după retragerea lui Petre P. Carp.
Al doilea mandat al lui Maiorescu a fost încununat de succesul pe care l-a obținut România în urma parafării Păcii de la București din 1913. Totuși, chiar în acele momente, conservatorii treceau printr-o perioadă extrem de zbuciumată.
Alexandru Marghiloman și Nicolae Filipescu se luptau pentru șefia partidului, iar lupta risca să îi scindeze pe conservatori. Titu Maiorescu asigura o stabilitate între cele două aripi ale partidului și, tocmai de aceea, retragerea lui din politică a dinamitat Partidul Conservator.
„Maiorescu socotea ca o demnă încoronare a carierei sale să plece cu prestigiul intact al șefului de guvern care mărise ţara şi o așezase în fruntea statelor din sud-estul Europei”
Începuturile carierei politice a lui Constantin Argetoianu sunt legate și de personalitatea lui Titu Maiorescu. Argetoianu a fost unul dintre memorialiștii care au reușit să intre în intimitatea lui Maiorescu și să identifice resorturile ce l-au determinat pe acesta să se retragă din viața politică.
„Motivele demisiei lui Maiorescu din șefie şi a au fost multiple. Maiorescu își da seama că pe chestia colegiului unic și mai ales pe chestia exproprierii o luptă aprigă urma să se dea între cele două partide și el nu mai era – dacă o fi fost vreodată – omul luptelor aprige.
De când semnase Pacea de la Bucureşti, se socotea pe el însuși ca un fel de super român şi nu voia să-și piardă nici o foaie din coroana de lauri pe care i-o împletiseră evenimentele, amestecându-se în competiții electorale vulgare și în controverse în care loviturile nu-și aleg întotdeauna victimele şi nimeresc de multe ori unde nu trebuie.
Maiorescu socotea mai departe ca o demnă încoronare a carierei sale să plece cu prestigiul intact al șefului de guvern care mărise ţara şi o așezase în fruntea statelor din sud-estul Europei”, consemna Argetoianu.
Soția lui Maiorescu, măcinată de o boală cumplită
Nu însă greutățile politice au cântărit mai mult în decizia lui Titu Maiorescu de a se retrage din politică și din viața publică. Soția lui se lupta cu o boală cumplită, iar acest lucru i-a captat întreaga energie. Argetoianu, dar și alte „guri rele” din epocă, au văzut drama prin care trecea cuplul Maiorescu drept o … „pedeapsă”.
„Pe lângă aceste considerațiuni de ordin politic, mai era încă una de ordin personal sau familial, cea mai determinantă din toate: sănătatea soției sale.
Femeie de o inteligență excepțională, doamna Maiorescu, născută Aneta Rosetti, intrase pe la începutul anilor ’80 în viața lui Maiorescu. La început tovarășă intelectuală, discipolă nelipsită de la prelegerile universitare pregătite cu ajutorul ei, promovată repede la funcțiile de confidentă sentimentală, Aneta Rosetti a izbutit să ia în câțiva ani locul primei soții a profesorului, expediată la neamurile ei în Germania.
Aproape 30 de ani, comunitatea de sentimente, de convingeri şi de năzuințe între Maiorescu şi Aneta Rosetti nu s-a dezmințit o clipă. Dumnezeu a sfârșit însă prin a pedepsi această pereche care își clădise fericirea pe nenorocirea unei femei gonite fără vină, căci prostia nu e o vină. s-a abătut asupra soției vinovate şi odată cu sfârșitul anului 1913 a început agonia doamnei Aneta Maiorescu”, a ținut să menționeze Argetoianu.
„A lăsat tot şi a plecat cu scumpa și osândita lui tovarășă în străinătate să încerce imposibilul ca s-o scape”
În fața bolii care o măcina pe soția sa, Maiorescu a căutat tot felul de remedii și cure de tratament prin Europa. Pe 15 ianuarie 1914, demisionează de la conducerea guvernului și se retrage din politică și din viață publică. Își va concentra toate eforturile pentru a găsi un tratament pentru soția sa. Din păcate, Aneta Maiorescu se va stinge în toamna anului 1914.
„Înnebunit la ideea de a rămâne singur, Maiorescu și-a consacrat din acel moment zilele căutării unei sănătăți care-i era mai prețioasă decât orice în viață…
A lăsat tot şi a plecat cu scumpa și osândita lui tovarășă în străinătate să încerce imposibilul ca s-o scape. Doamna Maiorescu a murit în toamna anului 1914, la Heidelberg…”, mai preciza Constantin Argetoianu.