Olivia Hussey, cea mai frumoasă Julietă

Olivia Hussey, cea mai frumoasă Julietă
📅 2024-12-30

În adaptarea lui Franco Zeffirelli din 1968 a celebrei piese a lui Shakespeare, Romeo și Julieta, Olivia Hussey a adus la viață personajul Julietei. Pelicula a fost remarcabilă și datorită distribuției sale tinere, atât Hussey, cât și Leonard Whiting, partenerul Oliviei din film, având doar 15, respectiv 16 ani.

O scenă controversată a fost cea în care actorii apar aproape goi. Deși inițial Zeffirelli i-a asigurat pe actori că nu va exista nuditate în film, regizorul și-a schimbat părerea în timp ce filmările avansau, astfel că în ultimele zile de filmare aproape că i-a implorat pe cei doi să joace nud, având trupurile acoperite doar cu machiaj, în caz contrar, spunea el, filmul ar fi fost sortit eșecului. Prin urmare, decizia de a include această scenă a necesitat o permisiune specială din cauza vârstei actorilor implicați, fapt care a ridicat inclusiv probleme etice. Însă Zeffirelli a persistat în dorința lui și a solicitat acordul părinților, care au acceptat ca tinerii să participe la scena controversată în condițiile exprimate de regizor.

Zeffirelli a urmărit să capteze un sentiment de inocență juxtapus cu povestea de dragoste pasională, considerând că acest moment a fost esențial pentru a transmite profunzimea personajului Julietei. De atunci, scena a fost discutată pe larg în ceea ce privește meritul său artistic și implicațiile etice.

La mai bine de jumătate de secol de la realizarea filmului și lansarea lui pe ecrane, mai exact în 2023, și Leonard Whiting au intentat o acțiune în justiție împotriva Paramount Pictures, reclamând daune morale legate de experiențele lor din timpul filmărilor. Actorii au susținut că au fost induși în eroare cu privire la modul în care vor fi folosite imaginile lor și și-au exprimat disconfortul în ceea ce privește modul în care au fost prezentați în anumite scene, în special având în vedere vârsta lor fragedă la momentul respectiv. Procesul a scos în evidență probleme mai ample din cadrul industriei cinematografice privind drepturile și protecția copiilor actori, precum și discuții privind consimțământul și exploatarea în reprezentările media.

„Inițial li s-a spus că vor purta lenjerie intimă de culoarea pielii într-o scenă din dormitor, dar în ziua filmării, Zeffirelli le-a spus că vor purta doar machiaj corporal, iar camera de filmat va fi poziționată astfel încât să nu se vadă nuditatea. Au susținut că au fost filmați nud fără știrea lor”, scrie CBS. „Cazul a fost respins în 2023 de un judecător din comitatul Los Angeles, care a considerat că reprezentarea lor nu putea fi considerată pornografie infantilă și că perechea a depus plângerea prea târziu”.

Pelicula lui Zeffirelli (1923 – 2019) a primit patru nominalizări la Oscar, ieșind câștigătoare de două ori, la categoriile Cea mai bună imagine și Cele mai bune costume. a mai primit și un premiu BAFTA și trei premii Globul de Aur.

În 1974, Olivia Hussey s-a mai remarcat în Black Christmas, un horror de referință regizat de Bob Clark, în 1966 a fost aclamată de critici pentru rolul său din producția originală londoneză a piesei The Prime of Miss Jean Brodie, unde a jucat alături de Vanessa Redgrave, în 2003 a portretizat-o pe Maica Tereza într-un film de televiziune biografic regizat de Fabrizio Costa, pelicula relatând călătoria Maicii Tereza de la începuturile sale până la înființarea Misionarelor Carității. La proiecția peliculei, care a avut loc în Italia, a fost prezentă și Agi Bojaxhiu, nepoata și singura rudă directă în viață a Maicii Tereza.

În 1982 a jucat în Ivanhoe, o adaptare pentru televiziune a romanului clasic al lui Sir Walter Scott, Hussey interpretând-o pe Rebecca, o evreică prinsă în intriga politică din jurul personajului titular, Sir Wilfred. În 1990 a fost distribuită în Psycho IV: Începutul, un sequel/prequel al seriei emblematice Psycho a lui Alfred Hitchcock și, evident, demn de menționat și rolul ei ca Maria (mama lui Iisus) din mini seria TV din 1977, Jesus of Nazareth, producție în care a apărut alături de Robert Powell, Anne Bancroft, Christopher Plumer, Michael York, Ian McShane, Anthony Quinn și alții.

Olivia Hussey s-a născut la 17 aprilie 1951, în Buenos Aires, Argentina, numele original fiind Olivia Osuna. A fost fiica artistului de operă argentinian Andrés Osuna și a lui Joy Hussey, o secretară juridică britanică. Începutul vieții i-a a fost marcat de despărțirea părinților, atunci când Olivia avea doar doi ani. Ulterior, s-a mutat la Londra împreună cu mama și fratele ei mai mic, Andrew, nu la mult timp după aceea dezvăluind un interes aparte pentru actorie, fapt pentru care a urmat cursurile Academiei Italia Conti de Artă Teatrală, timp de cinci ani, A fost remarcată de Franco Zeffireli în 1966, în rolul „Jenny” din producția teatrală „The Prime of Miss Jean Brodie”. Puțin mai târziu, după ce a audiat peste 500 de actrițe tinere pentru rolul Julietei, Zeffireli i-a acordat rolul Oliviei, iar restul, cum se spune, este istorie.

La vârsta de 15 ani, când majoritatea tinerelor fete nutresc vise de dragoste, Olivia Hussey dădea viață Julietei în Romeo și Julieta (1968) de Franco Zeffirelli, interpretarea aducându-i un premiu Globul de Aur și două premii Donatello succesive (echivalentul italian al premiilor Oscar), pentru , o realizare incredibilă pentru o actriță aflată la doar al treilea film.

Considerată de mulți drept una dintre cele mai frumoase femei din lume, scrie IMDb.com, Olivia Hussey își datorează probabil acest „titlu” amestecului său „exotic”; tatăl, cum deja am scris, era argentinian, iar mama sa era de origine engleză și scoțiană.

În 1969, Olivia Hussey s-a mutat la Los Angeles, unde l-a cunoscut și s-a căsătorit cu Dean Paul Martin, fiul marelui și regretatului artist Dean Martin. Au avut un fiu, Alexander Martin (născut în 1973), actor la rândul său. În 1978, a divorțat de Martin, doi ani mai târziu căsătorindu-se cu Akira Fuse, unul dintre cei mai mari cântăreți din Japonia. Din acest mariaj a rezultat un al doilea fiu al actriței, Max, născut în 1983.

În 1985 a semnat pentru a juca alături de Burt Lancaster și Ben Cross (Chariots of Fire – 1981) în The Jeweller’s Shop, o adaptare pentru ecran a unei povestiri scrise de Papa Ioan Paul al II-lea (în momentul în care a scris-o se numea Karol Wotyla). După filmare, Olivia a fost invitată să vizioneze filmul la Vatican, ca oaspete al Sanctității Sale. În 1989 a divorțat de Fuse, iar în 1991 s-a căsătorit pentru a treia și ultima oară, cu solistul american David Glen Eisley, la 29 octombrie 1993 Olivia dând viață celui de-al treilea copil al ei – fiica India Eisley, actriță.

După o pauză post natală care a durat câțiva ani, Olivia a revenit la muncă, jucând în două filme. Primul, thriller-ul El grito (2000) (cunoscut sub numele de „Bloody Proof” în America), a fost filmat în Mexico City și i-a cerut să interpreteze rolul bilingv, iar cel de-al doilea, Tortilla Heaven (2005), o comedie scrisă și regizată de Judy Hecht Dumontet, câștigătoare a Festivalului de Film Sundance.

Olivia Hussey a murit la 28 decembrie 2024, la vârsta de 73 de ani, în urma unei recidive a cancerului la sân.

Surse:

https://www.cbc.ca/news/entertainment/olivia-hussey-obituary-1.7419747

https://www.imdb.com/title/tt0063518/

https://www.imdb.com/title/tt0071222/

https://www.latimes.com/entertainment-arts/movies/story/2024-12-28/olivia-hussey-romeo-and-juliet-dies-at-73

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri descopera

Luna Neagră, evenimentul astronomic foarte rar care încheie anul 2024

Finalul acestui an va aduce un eveniment astronomic rar pe cerul nopții. Pe 30-31 decembrie, vom avea parte de Luna Neagră. Probabil ați auzit de Luna Albastră, este un fenomen mult mai cunoscut, diferit de […] Articolul Luna Neagră, evenimentul astronomic foarte rar care încheie anul 2024 ...

Împuținarea norilor exacerbează problema încălzirii globale

Împuținarea norilor la nivel global pare tot mai accentuată, ceea ce ar putea amplifica efectele de încălzire asociate schimbărilor climatice, conform unor cercetări bazate pe date de la sateliții NASA.  Pământul primește în prezent mai […] Articolul Împuținarea norilor exacerbează problema...

Soarele termină anul 2024 în forță și trimite o furtună geomagnetică pe Pământ chiar în ziua de 31 decembrie

Soarele este hotărât să termine anul 2024 în forță! Steaua noastră a dezlănțuit o nouă erupție de clasă X, una dintre cele mai puternice tipuri de explozii solare posibile.  Erupția solară a declanșat pene radio […] Articolul Soarele termină anul 2024 în forță și trimite o furtună geomagnet...

Cine a fost prim-ministrul român pasionat de Machiavelli? Noaptea îi citea cartea pentru ca ziua să îi aplice principiile

S-a vorbit mult în epocă despre oamenii care i-au influențat cariera politică lui Ionel Brătianu. Contemporanii săi au identificat cel puțin doi gânditori de la care Brătianu s-a inspirat în cariera sa politică: primul a […] Articolul Cine a fost prim-ministrul român pasionat de Machiavelli...

A murit Jimmy Carter, cel mai longeviv președinte american din istorie

Carter a fost cel mai longeviv președinte american din istorie. Moartea sa vine la mai puțin de trei luni după ce a împlinit 100 de ani. Carter a primit Premiul Nobel pentru Pace în 2002 […] Articolul A murit Jimmy Carter, cel mai longeviv președinte american din istorie apare prima dată în...

Olivia Hussey, cea mai frumoasă Julietă

În adaptarea lui Franco Zeffirelli din 1968 a celebrei piese a lui Shakespeare, Romeo și Julieta, Olivia Hussey a adus la viață personajul Julietei. Pelicula a fost remarcabilă și datorită distribuției sale tinere, atât Hussey, […] Articolul Olivia Hussey, cea mai frumoasă Julietă apare pri...

Revelion „ALTCEVA” cu legenda muzicii de petrecere, Dan Ciotoi | PREMIERĂ pe 31 DECEMBRIE

Jurnalistul Adrian Artene te invită ca, în ultima seară din 2024, pe 31 decembrie, cu începere de la ora 19:00, să intri în atmosfera noului an 2025. Va fi un super-episod de podcast „Altceva cu […] Articolul Revelion „ALTCEVA” cu legenda muzicii de petrecere, Dan Ciotoi | PREMIERĂ pe 31 DE...

Un studiu a identificat cauza genetică pentru sindromul unghiilor galbene

O analiză a datelor de secvențiere genetică și a studiilor de expresie a genelor și proteinelor de la pacienții cu sindromul unghiilor galbene (YNS) a constatat că defectele din calea polarității celulare planare (PCP) joacă […] Articolul Un studiu a identificat cauza genetică pentru sindro...

Luni, 6 ianuarie, ProMotor lansează prima ediție din 2025. Chef Foa (Florin Scripcă) vine la „Podcast cu Prioritate” #60

ProMotor dă startul noului an cu un episod special al „Podcast cu Prioritate”, care împreună cu invitatul său Florin Scripcă, cunoscut publicului drept Chef Foa, promite o discuție fascinantă despre pasiuni, bucătărie și lumea auto. […] Articolul Luni, 6 ianuarie, ProMotor lansează prima ed...

Cum afectează alcoolul capacitatea creierului de a învăța și a se adapta?

Cercetătorii de la Universitatea Texas A&M (SUA) au făcut noi descoperiri despre felul în care consumul cronic de alcool afectează capacitatea creierului de a învăța și a se adapta, în special neuronii numiți interneuroni colinergici […] Articolul Cum afectează alcoolul capacitatea crei...

Amulete Aurite

Amulete si talismane pentru noroc, dragoste, protectie.