Cum i-a influenţat destinul „comerciantului morţii” o contesă fascinantă, cu 10 ani mai tânără

Cum i-a influenţat destinul „comerciantului morţii” o contesă fascinantă, cu 10 ani mai tânără
📅 2024-12-26
La 10 decembrie 1896, a încetat din viaţă savantul Alfred Nobel, inventatorul dinamitei şi iniţiatorul Premiului Nobel, cel mai prestigios premiu internaţional, decernat anual, din 1901.

Prin testamentul său, întocmit la 27 noiembrie 1895, a lăsat un fond de coroane suedeze, din ale cărui dobânzi urmau să se acorde premii anuale în domeniile: fizică, chimie, fiziologie, medicină, litratură şi pentru promovarea păcii (n. 21 octombrie 1833).

Un anunţ pe care l-a postat la mica publicitate şi o eroare strecurată în textul unui necrolog – câteva rânduri simple – au tulburat destinul suedezului Alfred Nobel, inventatorul dinamitei şi, devenit ulterior, „părintele” celebrelor premii care îi poartă numele.

„Domn foarte bogat, în vârstă şi cultivat, locuind la Paris, doreşte să găsească o femeie, tot în vârstă, talentată în domeniul limbilor străine, pentru a-i deveni secretară şi menajeră” – cu acest anunţ postat la rubricile de mică publicitate din presa pariziană a intrat în viaţa lui Alfred Nobel aceea care urma să devină prima femeie laureată a premiului Nobel pentru pace şi care a reprezentat, totodată, principalul factor care l-a influenţat pe industriaşul suedez să se implice în lupta împotriva războiului. Este vorba de pacifista austriacă Bertha von Suttner.

Se întâmpla în 1876, cu aproape 20 de ani înainte de redactarea testamentului final al lui Alfred Nobel, care stabilea înfiinţarea celebrelor premii.

Milionarul celibatar, care, contrar anunţului postat la mica publicitate, nu era chiar bătrân – avea în acel moment 43 de ani -, trăia liniştit la Paris. Se bucura de avantajele oferite de imensa lui avere, generată de invenţiile sale. Totuşi, Nobel era dezamăgit de fizicul său, dar şi de posibila folosire în scopuri criminale a descoperirilor sale.

„Era o persoană care se detesta. În plus, nu credea că merita să aibă o soţie şi se considera foarte urât”, afirma jurnalistul american Scott London.

Mai tânără ca Nobel cu 10 ani, contesa austriacă Bertha nu a rămas în slujba industriaşului suedez decât o săptămână, întorcându-se de urgenţă în ţara ei natală pentru a se căsători cu baronul von Suttner.

Prietenia care s-a legat atunci între ei a durat, însă, până la moartea filantropului.

„Mulţi s-au întrebat dacă se îndrăgostise de ea şi dacă această iubire l-a inspirat să creeze Nobelul pentru pace. Era, înainte de toate, o legătură palpitantă: magnatul muniţiilor şi campioana păcii”, preciza Scott London, un expert în domeniul premiului Nobel pentru pace.

Descoperă îţi prezintă principalele semnificaţii istorice ale zilei de 10 decembrie:

1830 – S–a născut Emily Dickinson, poetă cu o mare influenţă asupra liricii americane, precursoare a imagismului din primele două decenii ale secolului al XX–lea din literatura americană şi engleză  (m. 15 mai 1886)

1857 – A încetat din viaţă Vasile Pogor, comis, grămătic la curtea lui Ion Sandu Sturdza, unul dintre primii cântăreţi ai ruinelor în literatura română (n. 1792)

1858 – A încetat din viaţă Eufrosin Poteca, profesor de geografie şi religie la şcoala românească înfiinţată de Gheorghe Lazăr, traducător din limba franceză şi greacă (n. 1785)

1900 – S-a născut Ion Sava, regizor, dramaturg, pictor, scenograf, caricaturist; a montat, pe scena naţionalului bucureştean „Macbeth” cu măşti, provocând reacţii din cele mai diferite (m. 27 octombrie 1947)

1901 – Au fost acordate primele Premii Nobel pentru Pace lui Jean Henri Dunant şi Frederic Passy

1903 – Soţii Marie şi Pierre Curie primesc premiul Nobel pentru Fizică

1908 – S-a născut compozitorul, organistul şi teoreticianul Eugene Olivier Messiaen (m. 24 aprilie 1992)

1919 – S-a născut Sile Dinicu, pianist, dirijor, compozitor şi orchestrator de muzică uşoară; prim-dirijor al Orchestrei de Estradă a Radioteleviziunii Române, a dirijat orchestra Festivalului de muzică uşoară de la Mamaia şi a Festivalului „Cerbul de Aur” (1968-1971) (m. 7 ianuarie 1993)

1923 – S-a născut scriitorul spaniol Jorge Semprun („Mortul care trebuie”, roman lansat în România în 2002, la prima ediţie a Festivalului „Zile şi nopţi de literatură”)

1931 – S-a născut operatorul de film Nicolae Girardi. La 27 mai 1996 (Centenarul filmului românesc), Uniunea Cineaştilor din România îi oferă Medalia Jubiliară pentru întreaga activitate cinematografică

1934 – S-a născut actriţa de teatru şi film Leopoldina Bălănuţă, considerată una dintre cele mai mari tragediene ale scenei româneşti (filmele „Nunta de piatră”, „Bietul Ioanide”) (m. 15 octombrie 1998)

1936 – A încetat din viaţă scriitorul şi dramaturgul Luigi Pirandello, considerat întemeietorul teatrului modern european, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură pe anul 1934 (piese de teatru: „Şase personaje în căutarea unui autor”, „Henric al IV-lea” (n. 28 iunie 1867)

1948 – Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite a adoptat „Declaraţia Universală a Drepturilor Omului”

1989 – La slujbă, pastorul Tokes îşi anunţă enoriaşii că în 15 decembrie expiră termenul de evacuare dictat de Judecătoria Timişoara, şi îi cheamă să fie martori la această evacuare

1990 – A avut loc, la Oslo ceremonia decernării premiului Nobel pentru pace, al cărui laureat a fost Mihail Gorbaciov

1993 – La Oslo a avut loc ceremonia de decernare a Premiului Nobel pentru Pace, liderului Congresului Naţional African, Nelson Mandela şi preşedintelui Africii de Sud, Frederik de Klerk.

1999 – A încetat din viaţă preşedintele Croaţiei, Franjo Tudjman, considerat părintele Croaţiei independente (n. 14 mai 1922)

2012 – Premiul Nobel pentru Pace a fost înmânat oficial de preşedintele Comitetului Nobel Thorbjoern Jagland celor trei reprezentaţi ai UE.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri descopera

Un studiu a dezmințit un mit despre minele Regelui Solomon

Un nou studiu al Universității din Tel Aviv (Israel) răstoarnă convingerile științifice dominante, arătând că Minele Regelui Solomon nu doar că nu au afectat grav sănătatea muncitorilor din industria antică a cuprului, dar nici nu […] Articolul Un studiu a dezmințit un mit despre minele Reg...

Singurătatea este benefică pentru sănătate, însă cu o condiție, arată un studiu

Cercetările efectuate de Universitatea de Stat din Oregon, SUA sugerează că solitudinea are mai multe șanse de a restabili energia și de a menține conexiunea cu ceilalți atunci când nu devine izolare completă.  Descoperirile sunt […] Articolul Singurătatea este benefică pentru sănătate, îns...

Coralii depind de vecinii lor pentru a se reproduce, relevă o nouă cercetare

Un nou studiu arată că, de fapt, coralii trebuie să se afle la o distanță de doar câțiva metri unii de alții pentru a se reproduce cu succes, ceea ce îi face vulnerabili în contextul […] Articolul Coralii depind de vecinii lor pentru a se reproduce, relevă o nouă cercetare apare prima dată ...

ADN-ul ciumei bubonice a fost găsit într-o mumie egipteană de acum 3.300 de ani

Cel mai vechi caz confirmat de ciumă în afara Eurasiei a fost detectat într-o mumie antică egipteană. Datând de acum aproximativ 3.290 de ani, rămășițele îmbălsămate ce conțin ADN-ul ciumei bubonice îi aparțin unui bărbat […] Articolul ADN-ul ciumei bubonice a fost găsit într-o mumie egipte...

O fosilă de „plantă extraterestră”, veche de 47 de milioane de ani, este unică pe Pământ

Fosilele descoperite recent s-au potrivit cu o specie misterioasă de „plantă extraterestră”, aceasta fiind descoperită în 1969. În plus, este chiar mai ciudată decât credeau inițial oamenii de știință. Cercetătorii au adunat prima dată fosila […] Articolul O fosilă de „plantă extraterestră”...

Cercetătorii chinezi au dezvoltat un cip inspirat de furnicile de deșert

Cercetătorii chinezi au dezvoltat un fotodetector de polarizare miniatural, pe cip. Acesta a fost inspirat de furnicile de deșert. Creaturile minuscule au o capacitate unică de a percepe polarizarea luminii solare, ceea ce le permite […] Articolul Cercetătorii chinezi au dezvoltat un cip in...

Unele cazuri de schizofrenie provin din malformații ale craniului, sugerează un studiu

Unele cazuri de schizofrenie ar putea fi cauzate de malformații ale craniului, sugerează o nouă cercetare. Studiul, publicat în revista Nature Communications, se concentrează asupra sindromului de deleție 22q11.2, o tulburare cromozomială în care o […] Articolul Unele cazuri de schizofrenie...

Scoaterea amigdalelor în copilărie poate avea un impact drastic asupra vieții

În Statele Unite, unui număr de aproximativ 300.000 de copii li se scot amigdalele chirurgical în fiecare an, fie pentru a îmbunătăți respirația în timpul somnului, fie pentru a reduce infecțiile recurente. Dar scoaterea amigdalelor […] Articolul Scoaterea amigdalelor în copilărie poate ave...

Test de cultură generală. Cum funcționează contraceptivele?

Pastilele contraceptive reprezintă una dintre cele mai populare metode de prevenire a sarcinii. Cum funcționează contraceptivele? Doar în Statele Unite, între 2015 și 2017, aproximativ 13,9% dintre femei au utilizat pastile contraceptive, denumite și contraceptive […] Articolul Test de cult...

John Houseman, regizorul de origine română, mentorul actorilor Robin Williams și Christopher Reeve

Se întâmplă ca nume cu greutate ale cinematografiei universale să fi avut legătură cu țara noastră, unii dintre noi poate neauzind vreodată de acestea. Însă merită și este necesară promovarea și amintirea lor, mai ales […] Articolul John Houseman, regizorul de origine română, mentorul actor...

Amulete Aurite

Amulete si talismane pentru noroc, dragoste, protectie.