Asta, în ciuda veniturilor și beneficiilor peste medie pe care angajații CCR le au în prezent.
Astfel, în proiectul de lege privind bugetul pe 2025 au fost incluși nu mai puțin de 700.000 de lei (aproximativ 140.000 de euro) pentru cheltuieli cu medicamentele pentru actuali și foști judecători ai CCR, dar și pentru personalul CCR.
Claudiu Năsui, deputat USR: ”Deci, înțeleg că Curtea Constituțională, de anul acesta, va cumpăra medicamente pentru angajații săi? Anul trecut era zero. Deci nu este o creștere, este o linie nouă, e o cheltuială absolut nouă.”
Alexandru Mihai Borcan, secretar general al CCR: ”Sumele sunt decontate atât în baza legii, atât pentru personalul Curții Constituționale, cât și pentru foștii judecători.”
Claudiu Năsui, deputat USR: ”Uauu! Foștii judecători ai CCR își cumpără medicamentele din bugetul de stat?”
Alexandru Mihai Borcan, secretar general al CCR: ”Nu și le cumpără, sunt decontate!”
Claudiu Năsui, deputat USR: ”Ha ha, e același lucru! Ăsta-i buget de avarie? Asta numiți austeritate? Creșteți taxele în continuu și ei își cumpără medicamente pe banii contribuabililor?”
În urma dezbaterilor din comisia parlamentară, amendamentul a fost modificat, iar, în loc de 700.000 de lei, judecătorii CCR au rămas ”doar” cu 31.000 de lei, bani pentru medicamente.
După încheierea ședinței, secretarul general al CCR, Alexandru Borcan, a refuzat să răspundă întrebărilor jurnaliștilor despre motivul pentru care angajații Curții Constituționale au nevoie de banii contribuabililor pentru a-și cumpăra medicamente.
Președintele Curții Constituționale are un salariu de peste 7000 de euro net, care NU include și celelalte beneficii: diurnă, plata chiriei și decontarea transportului.
Ceilalți judecători au salarii apropiate de acest nivel, inclusiv celelalte beneficii, potrivit art. 70 din Legea nr. 47 din 18 mai 1992 (republicată).