Viktor Orban: Uniunea Europeană trebuie să se pregătească pentru „tornada Trump”

Viktor Orban: Uniunea Europeană trebuie să se pregătească pentru „tornada Trump”
📅 2025-02-04

Noul preşedinte american a bulversat întreaga lume cu măsurile luate în primele două săptămâni după revenirea la Casa Albă, relatează agenţiile EFE şi MTI.

"Am avut ieri la Bruxelles primul summit al UE după învestirea preşedintelui Trump. A fost o reuniune ciudată. Toţi la Bruxelles văd cum vine tornada Trump, însă cei mai mulţi dintre ei cred că pot să-i scape - dar nu pot", a scris Orban într-un mesaj postat pe reţelele de socializare X şi Facebook.

"În 14 zile, Donald Trump a bulversat lumea cu câteva măsuri. În SUA, s-a terminat cu nebunia de gen, cu finanţarea organizaţiilor globaliste ale lui (George) Soros, cu imigraţia ilegală sau susţinerea războiului ruso-ucrainean", a remarcat premierul ungar. "S-a terminat cu tot ceea ce birocraţii de la Bruxelles au încercat să ne îndese pe gât în ultimii ani", crede Orban.

"Dar mai este ceva: ne putem lua la revedere de la actualele reguli ale comerţului internaţional. Preşedintele Trump va apăra interesele Americii, chiar şi împotriva Europei", a continuat premierul ungar, care mai crede că "urmează luni dure pentru Uniunea Europeană şi luni dure pentru birocraţii de la Bruxelles".

"Trebuie să ajungem la un acord astfel încât să putem menţine legăturile comerciale cu SUA", a indicat el, referindu-se la ameninţarea noului preşedinte american Donald Trump că va impune Uniunii Europene taxe vamale. "Un acord bun poate fi încheiat între cei care nu doar că se cunosc, dar se şi respectă", a completat premierul ungar.

Trump a decis săptămâna trecută impunerea unei taxe vamale de 25% asupra tuturor produselor importate în SUA din Mexic şi Canada, cu excepţia produselor petroliere importate din Canada, taxate cu 10%. El a impus concomitent taxe vamale de 10% asupra produselor importate din China, ce se adaugă taxelor care deja erau în vigoare asupra unei serii de produse chinezeşti.

În urma unor discuţii avute luni cu preşedinta mexicană Claudia Sheinbaum şi cu premierul canadian Justin Trudeau, noul preşedinte american a suspendat pentru 30 de zile noile taxe vamale impuse Mexicului şi Canadei.

Cât despre Uniunea Europeană, aceasta a fost, cel puţin deocamdată, cruţată de taxele vamale americane, dar ea ştie că rămâne la acest capitol în vizorul lui Donald Trump, care a ameninţat-o luna trecută cu astfel de măsuri dacă blocul comunitar nu îşi reduce excedentul comercial în relaţiile cu SUA prin cumpărarea de mai mult gaz şi petrol american

Urmărește Știrile PRO TV pe canalul de social media preferat:
Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri protv

Cele mai bune destinații wellness din lume în 2025. Locul în care merită să îți planifici o vacanță relaxantă

Tot mai mulți dintre noi căutăm refugii unde să ne reîncărcăm bateriile și să găsim un echilibru între corp, minte și spirit.  

Viktor Orban: Uniunea Europeană trebuie să se pregătească pentru „tornada Trump”

Premierul naţionalist ungar Viktor Orban a avertizat marţi Uniunea Europeană că vor urma luni dificile şi trebuie să se pregătească pentru "tornada Trump".

Cinci persoane au fost împușcate într-o școală din Suedia

Cinci persoane au fost împușcate într-o școală din centrul Suediei, spun polițiștii.

Un individ beat și fără permis a furat o autoutilitară de la firma unde lucra și a făcut accident

Un bărbat de 29 de ani a fost reţinut după ce s-a îmbătat, a furat o autoutilitară de la firma pentru care lucrează şi a plecat la volanul acesteia, deşi nu are permis de conducere. El a provocat un accident şi a plecat, fiind prins de poliţişti.

Ce înseamnă buget de austeritate pentru PSD-PNL-UDMR. Judecătorii CCR își cumpără medicamente din banii contribuabililor

Discuțiile de marți din Parlament, pe tema bugetului de stat din 2025, au fost oprite temporar după ce deputatul USR Claudiu Năsui a descoperit că membrii Curții Constituționale vor să își cumpere medicamentele din banii contribuabililor. 

Sandra Bullock, îngrijorată pentru siguranța familiei ei. „Au fost create pentru câștig financiar”

Sandra Bullock a dezvăluit că este „profund îngrijorată” pentru siguranța familiei sale, după ce o serie de conturi false, care se dădeau drept ea, au fost create de escroci pe rețelele sociale.

Cercetări după ce mai multe persoane necunoscute ar fi dislocat bolovani de pe versanţi și i-au rostogolit pe DN 10, Buzău

IPJ Buzău a demarat cercetări pentru indentificarea persoanelor care ar fi dislocat zilele precedente bolovani de pe versanţii din zona drumului naţional DN 10, în localitatea Siriu, rostogolindu-i pe suprafaţa carosabilă.

Nicuşor Dan a declarat că îl bucură demisia Gabrielei Szabo din funcţia de director general al CSM Bucureşti

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a declarat că îl bucură demisia Gabrielei Szabo din funcţia de director general al Clubului Sportiv Municipal Bucureşti, subliniind că a apreciat-o pentru performanţele sportive. 

Șeful Finanțelor promite că banii vor fi alocați după cifre mai aproape de „realitate”, din „recensământ, nu din statistică”

Bugetul pe acest an prevede bani pentru plata salariilor şi pensiilor la nivelul anului 2024, dar nu există spaţiu fiscal pentru indexări în 2025, a declarat, marţi, ministrul Finanţelor, Tanczos Barna.

Foștii șefi BCCO Oradea și Operațiuni Speciale, judecați pentru adrese oficiale emise în favoarea fiului unui om de afaceri

Laviniu Mugurel Poinar şi Alin-Nicuşor Tărău au fost trimişi în judecată de DNA în dosarul în care sunt acuzaţi că au emis două adrese oficiale în favoarea fiului unui om de afaceri. 

Good News

Only good and positive news.