SUA amână pentru o lună taxele vamale impuse Canadei și Mexicului. Trump: „Cine naiba a făcut aceste acorduri?”

SUA amână pentru o lună taxele vamale impuse Canadei și Mexicului. Trump: „Cine naiba a făcut aceste acorduri?”
📅 2025-02-04

În acest timp, ambele țări ar urma să vină cu propuneri solide în legătură cu relațiile economice bilaterale. Mai mult, autoritățile de-acolo au fost de acord să-și întărească prezența militară la granițele americane.

Astfel, ar împiedica traficul de droguri și migranți. Pe de altă parte, marți ar putea intra în vigoare taxele de 10% pe mărfurile chinezești. Liderul de la Casa Albă ia în calcul și tarifarea importurilor europene cu același procent.

La finalul unei zile tensionate, președintele mexican Claudia Sheinbaum a anunțat că a ajuns la un acord cu omologul său american. Țara va trimite 10.000 de oameni la granița cu Statele Unite, pentru a pune capăt traficului de stupefiante. În schimb, creșterea taxelor vamale a fost amânată.

Claudia Sheinbaum, președintele Mexicului: „Trump m-a întrebat cât timp am putea amâna tarifele, iar eu i-am spus: „Să le amânăm permanent”. Apoi m-a întrebat: „Ei bine, pentru cât timp?”, iar eu am răspuns: „Să le suspendăm pentru o lună”, și sunt încrezătoare că într-o lună vom livra rezultate atât pentru poporul său, cât și pentru Mexic”.

Cât despre vecinii de la nord, Trump a vorbit, luni, de două ori la telefon cu Justin Trudeau. A doua oară au căzut de acord: Canada va întări paza la granița cu Statele Unite, iar Washingtonul va amâna taxele vamale tot cu o lună, ca în cazul Mexicului.

Donald Trump, președintele SUA: „Avem deficite mari cu Canada, așa cum avem cu toate țările. Adică, mă uit la unele dintre acordurile făcute și mă întreb: cine naiba a făcut aceste acorduri, de sunt atât de proaste?”

Noul lider de la Casa Albă a vorbit iar și despre anexarea Canadei.

Donald Trump, președintele SUA: „Uite, mi-ar plăcea să văd Canada devenind al 51-lea stat al nostru. Le oferim protecție. Protecție militară”.

Pe de altă parte, rămâne în vigoare majorarea taxelor vamale pentru produsele din China, însă doar cu 10 procente. Beijingul a amenințat cu represalii.

Fu Cong, ambasadorul Chinei la ONU: „Nu există câștigător într-un război comercial. Sperăm ca președintele SUA să se uite la propriile sale probleme și să găsească o soluție care să fie benefică nu doar pentru el însuși, ci și pentru întreaga lume. Și, sincer vorbind, nu cred că majorarea tarifelor este benefică nici măcar pentru SUA”.

În Statele Unite, oamenii sunt îngrijorați că, dacă se va ajunge totuși la taxe vamale mărite pentru principalii parteneri economici ai Washingtonului, multe produse importate se vor scumpi. Potrivit unor estimări, fiecare familie va plăti anual cu 2.600 de dolari mai mult pentru cumpărăturile curente, din cauza creșterii de taxe.

Matthew Martin, economist principal pentru SUA, Oxford Economics: „Când vorbim despre tarife, ele sunt de obicei folosite pentru a proteja industriile interne sau pentru a readuce producția, în acest caz, pe teritoriul SUA. Cu toate acestea, este foarte puțin probabil să putem produce toate aceste bunuri pe teritoriul nostru”.

Unii analiști spun că Mexicul și Canada au fost doar un test pentru Trump, care ar vrea să impună taxe vamale și Uniunii Europene.

Donald Trump, președintele SUA: „Ei bine, avem un deficit uriaș cu Uniunea Europeană. Uriaș, adică undeva pe la 350 de miliarde de dolari, dacă vă vine să credeți. Nu vor produsele noastre agricole, nu vor mașinile noastre, nu vor aproape nimic”.

Liderii europeni, în frunte cu Franța și Germania, avertizează că Uniunea Europeană va riposta dacă devine o țintă.

Emmanuel Macron, președintele Franței:Dacă este atacată din punct de vedere comercial, Europa va trebui să se facă respectată, deci să riposteze”.

Donald Tusk, premierul Poloniei: „Trebuie făcut totul ca să evităm acest război stupid și inutil. Dar trebuie să avem grijă să nu ne pierdem din vedere interesele, dar nici respectul de sine”.

Pe de altă parte, bursele au reacționat pozitiv la vestea că majorarea taxelor vamale pentru Canada și Mexic a fost amânată cu o lună.

Urmărește Știrile PRO TV pe canalul de social media preferat:
Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri protv

Cum se joacă la LOTO 6/49 și care sunt cele mai frecvent extrase numere

LOTO 6/49 este un joc de tip LOTO, în care numerele dintre care participanții își aleg pe cele pe care le joacă sunt cuprinse între 1 și 49, o variantă simplă având 6 numere.

Conflict la cel mai înalt nivel în Republica Moldova. Şefa Procuraturii Anticorupţie nu mai este agreată de conducerea țării

Şefa Procuraturii Anticorupţie din Republica Moldova a intrat în conflict cu conducerea politică a ţării, care pare să se fi decis să o înlăture din funcţie, chiar dacă pentru aceasta ar putea recurge la desfiinţarea întregii agenţii conduse de ea.

SUA amână pentru o lună taxele vamale impuse Canadei și Mexicului. Trump: „Cine naiba a făcut aceste acorduri?”

În Statele Unite, apocalipsa taxelor vamale a fost amânată. Președintele Donald Trump este de acord să ofere Canadei și Mexicului o perioadă de grație de o lună.

Panică în Santorini. Din cauza cutremurelor din ultimele zile, locuitorii dorm afară de frică

În Santorini, sutele de cutremure din ultimele zile au provocat un adevărat exod de pe insulă. Localnicii și turiștii s-au grăbit să-și facă bagajele și s-au îmbarcat pe feriboturi.

Vremea azi, 4 februarie. Avem o dimineaţă geroasă în depresiuni, iar maximele ating 8 grade în sudul țării

Ziua de marți ne-aduce vreme rece în multe zone. În depresiuni avem o dimineaţă geroasă, iar la amiază maximele ajung la minus 2 grade. În est, în sud-est şi pe partea sud-vestică vor fi ceva înnorări, dar în rest avem vreme bună.

96% din maşinile noi înmatriculate în Norvegia în ianuarie au fost electrice, un nivel neegalat în nicio altă țară

În luna ianuarie, Norvegia s-a apropiat de obiectivul său de a vinde numai maşini cu emisii zero, maşinile complet electrice reprezentând 95,8% din noile înmatriculări, un nivel neegalat în nicio altă parte a lumii, relatează Le Figaro.  

Caz revoltător la Iași. Un bărbat a prins o pisică și a folosit-o drept momeală pentru câini. Momentul a fost filmat

Un caz revoltător ajuns în atenția polițiștilor din Iași. Un individ de 31 de ani a prins o pisică și a folosit-o drept momeală pentru câini.

O dronă a intrat în spațiul aerian al Republicii Moldova. Ministrul Apărării: "Asemenea acţiuni sunt inacceptabile”

Moldova, afectată de invazia rusă a statului vecin Ucraina, a denunţat luni ceea ce a considerat că este o încălcare a spaţiului său aerian de către o dronă şi a indicat că discută cu aliaţii săi cu privire la modalităţi de consolidare a apărării.

Bolnavii de cancer din România, tratați de guvernanți doar cu promisiuni. Suma infimă alocată prevenției și screeningului

Cancerele reprezintă a doua cea mai comună cauză a moratalității în România. În 2024, medicii aveau în evidențe peste 550.000 de bolnavi. Situația este una tragică, numărul de decese din această cauză fiind cu 45% peste media UE.

Horoscop. Cum influențează tranzitul lui Venus în Berbec viața sentimentală și banii zodiilor

Venus, micul benefic, se mută, din 4 februarie, în semnul de foc al zodiei Berbec. Trecem de la energia visătoare a Peștilor la cea de luptă a Berbecului, care nu se va da înapoi să obțină ceea ce-și dorește în dragoste, dar și-n sfera financiară.  

Good News

Only good and positive news.