Starea de sănătate a fostului preşedinte american Bill Clinton. Mesajul transmis de familia sa

Starea de sănătate a fostului preşedinte american Bill Clinton. Mesajul transmis de familia sa
📅 2024-12-24

Fostul preşedinte democrat, acum în vârstă de 78 de ani, şi familia sa "sunt profund recunoscători pentru îngrijirea primită" la Spitalul Universitar Georgetown din Washington şi sunt "emoţionaţi de mesajele şi urările de bine pe care le-au primit", a declarat şeful de cabinet adjunct Angel Urena, pe reţeaua de socializare X.

Bill Clinton s-a confruntat cu mai multe probleme de sănătate de-a lungul timpului şi a mai fost internat în 2021, din cauza unei septicemii apărute după o infecţie urinară. În 2004, el a fost supus unei intervenţii chirurgicale de cvadruplu bypass coronarian pentru a elibera patru artere blocate, precum şi unei angioplastii, în 2010.

Bill Clinton a fost preşedinte al Statelor Unite din 1993 până în 2001, ajungând la Casa Albă la doar 46 de ani. Mandatele sale au fost însă afectate de scandaluri, inclusiv de celebra afacere Monica Lewinsky. După preşedinţie, şi-a continuat viaţa publică prin activităţi umanitare şi misiuni diplomatice.

Soţia sa Hillary Clinton, şefa diplomaţiei americane sub preşedintele democrat Barack Obama, a candidat fără succes la Casa Albă în 2016 împotriva lui Donald Trump.

Urmărește Știrile PRO TV pe canalul de social media preferat:
Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri protv

Viktor Orban: Vor reveni anii de pace. Liderii care sunt prietenii Ungariei, în opinia premierului ungar

Ungaria va începe anul 2025 cu un avânt rapid, politica de război va fi înlocuită de politica anilor de pace, iar ţara va înregistra din nou mari succese economice - a declarat prim-ministrul Viktor Orbán, într-un interviu pentru "Magyar Nemzet", rel...

Starea de sănătate a fostului preşedinte american Bill Clinton. Mesajul transmis de familia sa

Fostul preşedinte american Bill Clinton a fost externat marţi de la spitalul din Washington unde a fost internat cu o zi înainte din cauza unei gripe, a anunţat un consilier al fostului şef de stat, informează AFP, Reuters şi dpa.

Mesajul de Crăciun al ministrului Apărării Naţionale: Noul an găseşte România mai puternică, mai bine pregătită

Ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, a afirmă, în mesajul de Crăciun, că românii pot avea încredere că viaţa lor de zi cu zi va continua să se desfăşoare în pace şi normalitate.

Operaţiune de salvare în condiţii extreme în Munţii Maramureşului. Trei ucraineni, blocați în viscol şi zăpadă

Salvamontiştii şi un echipaj al poliţiei de frontieră a demarat, marţi seara, o acţiune de extragere a trei cetăţeni ucraineni aflaţi în dificultate în Munţii Maramureşului.

Riscuri alimentare de Crăciun. Cum să prelungim valabilitatea preparatelor festive

Oricât de ispititoare ar fi, nu lăsați ore în șir toată mâncarea pe masa de Crăciun. Toba de casă, caltaboșii, salata de boeuf și sarmalele pierd jumătate din durata recomandată pentru consum odată ce stau pe platouri, afară.

Crăciun pe litoral. 12.000 de turiști se bucură de piscine încălzite și tradiții. O familie poate plăti chiar și 8.000 de lei

La malul mării a început vacanța de Crăciun. Trei zile și trei nopți vor petrece în Mamaia și la Eforie Nord aproape 12.000 de turiști.

Mii de turiști petrec Crăciunul în Maramureș, iar mulți dintre ei au petrecut Ajunul pe pârtie. Patru nopți costă 2.000 lei

Pensiunile din Maramureș sunt ocupate în această perioadă. Mii de vizitatori au venit pregătiți pentru un Crăciun în satele istorice dintre munți.

Iranul a ridicat interdicția WhatsApp și Google Play

Consiliul Suprem al Spaţiului Cibernetic iranian a adoptat prin vot o ridicare a interdicţiei aplicaţiei de mesagerie WhatsApp, restricţionată de peste doi ani, potrivit presei iraniene de stat, relatează AFP.

Pensiunile din Bucovina sunt pline de turiști. Au plătit între 1.800 și 7.500 de lei, de persoană, pentru Crăciun

Cei care au ajuns în Bucovina în aceste zile magice de sărbătoare, colinde și cadouri se bucură de plimbări cu sania și bucate preparate la stână. 

Petrecere de Crăciun la 1700 de metri altitudine. Turiștii se bucură de o vreme ideală la munte, cu zăpadă

Ninsorile le-au adus mare bucurie celor care îl așteaptă pe Moș Crăciun la munte. Au schiat prin ceață, s-au bătut cu bulgări de zăpadă și au sfârșit ziua la căldură în restaurante.

Amulete Aurite

Amulete si talismane pentru noroc, dragoste, protectie.