Noi sfinți în calendarul ortodox, cu ocazia centenarului Patriarhiei Române. Data la care va fi sărbătorit Arsenie Boca

Noi sfinți în calendarul ortodox, cu ocazia centenarului Patriarhiei Române. Data la care va fi sărbătorit Arsenie Boca
📅 2025-02-04

Tot marți se împlinesc 100 de ani de la înființarea Patriarhiei. Sute de oameni au luat parte la evenimentele organizate la Catedrala Patriarhală.

Slujba de canonizare a celor 16 sfinți duhovnici a fost oficiată de Patriarhul Daniel. Este pentru prima dată când Biserica Ortodoxă Română canonizează un număr atât de mare de sfinți care au trăit în vremurile noastre, în secolul XX.

Aceștia au deja icoane și sunt trecuți în calendarul creștin-ortodox, cu cruce albastră, care este echivalentă cu crucea neagră, dar indică faptul că acești sfinți sunt români. De exemplu, Sfântul Arsenie de la Prislop este sărbătorit în ziua de 28 noiembrie, Sfântul Ilie Lăcătușu pe 22 iulie, iar Părintele Cleopa pe 2 decembrie.

Adrian Agachi, purtător de cuvânt al BOR: „Este un moment foarte așteptat de foarte mulți credincioși, mai ales că acești sfinți au mărturisit credința în perioade grele, în perioade de încercare și în perioade în care credința era prigonită. Mulți dintre ei au trecut prin temnițele comuniste, unii chiar murind acolo pentru apărarea dreptei credințe.”

Controverse legate de decizia BOR de a canoniza unii sfinți

În același timp, unii dintre acești sfinți au fost acuzați că au avut legături cu mișcarea legionară.

Unii dintre sfinți au și moaște, cum ar fi Arsenie Boca sau Părintele Ilie Lăcătușu, ale cărui rămășițe se află în Cimitirul Giulești din Capitală.

Sute de credincioși au venit la Mănăstirea Prislop să se roage la mormântul Sfântului Arsenie Boca.

Enoriașă: „Ne bucurăm foarte mult.”

Reporter: „Era cazul să se întâmple lucrul acesta?” Enoriașă: „Da! Trebuia. Și ceva mai înainte, dar e bine și acum.”

În teologia modernă, canonizarea nu înseamnă recunoașterea sfinției, ci faptul că persoana respectivă este dată ca model.

Lista sfinților români canonizați de BOR:

1. Părintele arhimandrit Sofian Boghiu, starețul Mănăstirii Antim din București, cu titulatura: Sfântul Cuvios Mărturisitor Sofian de la Antim, cu cinstire în ziua de 16 septembrie;
2. Părintele Dumitru Stăniloae, profesor de teologie la Sibiu și la București, cu titulatura: Sfântul Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae, cu cinstire în ziua de 4 octombrie;
3. Părintele Constantin Sârbu, cu titulatura: Sfântul Preot Mucenic Constantin Sârbu, cu cinstire în ziua de 23 octombrie;
4. Părintele protosinghel Arsenie Boca, cu titulatura: Sfântul Cuvios Mărturisitor Arsenie de la Prislop, cu cinstire în ziua de 28 noiembrie;
5. Părintele Ilie Lăcătușu, cu titulatura: Sfântul Preot Mărturisitor Ilie Lăcătușu, cu cinstire în ziua de 22 iulie;
6. Părintele ieroschimonah Paisie Olaru, duhovnicul Mănăstirii Sihăstria, cu titulatura: Sfântul Cuvios Paisie de la Sihăstria, cu cinstire în ziua de 2 decembrie;
7. Părintele arhimandrit Cleopa Ilie, starețul Mănăstirii Sihăstria, cu titulatura: Sfântul Cuvios Cleopa de la Sihăstria, cu cinstire în ziua de 2 decembrie;
8. Părintele arhimandrit Dometie Manolache, cu titulatura: Sfântul Cuvios Dometie cel Milostiv de la Râmeț, cu cinstire în ziua de 6 iulie;
9. Părintele arhimandrit Serafim Popescu, starețul Mănăstirii Sâmbăta de Sus, cu titulatura: Sfântul Cuvios Serafim cel Răbdător de la Sâmbăta de Sus, cu cinstire în ziua de 20 decembrie;
10. Părintele Liviu Galaction Munteanu, profesor de teologie la Cluj-Napoca, cu titulatura: Sfântul Preot Mucenic Liviu Galaction de la Cluj, cu cinstire în ziua de 8 martie;
11. Părintele arhimandrit Gherasim Iscu, starețul Mănăstirii Tismana, cu titulatura: Sfântul Cuvios Mucenic Gherasim de la Tismana, cu cinstire în ziua de 26 decembrie;
12. Părintele arhimandrit Visarion Toia, starețul Mănăstirii Lainici, cu titulatura: Sfântul Cuvios Mucenic Visarion de la Lainici, cu cinstire în ziua de 10 noiembrie;
13. Părintele protosinghel Calistrat Bobu, duhovnic la Mănăstirea Timișeni și la Mănăstirea Vasiova, cu titulatura: Sfântul Cuvios Calistrat de la Timișeni și Vasiova, cu cinstire în ziua de 10 mai;
14. Părintele Ilarion Felea, profesor de teologie la Arad, cu titulatura: Sfântul Preot Mucenic Ilarion Felea, cu cinstire în ziua de 18 septembrie;
15. Părintele protosinghel Iraclie Flocea, exarh al mănăstirilor din Arhiepiscopia Chișinăului, cu titulatura: Sfântul Cuvios Iraclie din Basarabia, cu cinstire în ziua de 3 august;
16. Părintele protoiereu Alexandru Baltaga cu titulatura: Sfântul Preot Mucenic Alexandru din Basarabia, cu cinstire în ziua de 8 august;

Centenarul Patriarhiei Române

S-au împlinit și 100 de ani de când Biserica Ortodoxă Română a fost ridicată la rangul de Patriarhie.

Patriarhul Daniel: „A fost o necesitate administrativă și o expresie a unității spirituale existente între clericii și credincioșii din toate provinciile României Mari.”

Cu ocazia Centenarului, în curtea Patriarhiei au fost scoase și moaștele Sfântului Andrei, ale Sfinților Constantin și Elena, ale Sfântului Nectarie și ale Sfântului Dumitru.

Urmărește Știrile PRO TV pe canalul de social media preferat:
Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri protv

Noi sfinți în calendarul ortodox, cu ocazia centenarului Patriarhiei Române. Data la care va fi sărbătorit Arsenie Boca

Biserica Ortodoxă a proclamat canonizarea a 16 noi sfinți români, care au trăit în vremurile noastre. Părintele Arsenie Boca, preotul Ilie Cleopa sau Dumitru Stăniloae sunt de acum trecuți în calendarul ortodox.

Bugetul de la Sănătate, insuficient pentru cei cu cancer. „Din punctul meu de vedere statul nu face mare lucru pentru mine”

Bugetul pentru sănătate, deși a crescut, nu va acoperi nici în acest an nevoile bolnavilor din România.

Orașele cu cea mai bună calitate a vieții din România. Bucureștiul, la coada clasamentului

Într-un top al calității vieții în orașele din Europa, Cluj-Napoca și Timișoara se află la mijlocul clasamentului, în timp ce Capitala este la coadă.

Poliția olandeză, pe urmele celui de-al patrulea suspect în jaful de la Muzeul Drents. Piesele de aur dacice, de negăsit

Apar noi detalii în ancheta furtului pieselor de tezaur dacic de la Muzeul Drents, din Țările de Jos. Polițiștii ar fi reușit să îl identifice și pe cel de-al patrulea suspect în acest jaf. Însă, deocamdată, nu au dat de urma obiectelor furate.

Cum au încercat doi șefi BCCO Oradea să îl ajute pe Victoraș Micula să obțină o pedeapsă mai blândă într-un scandal-monstru

Doi foști șefi din Brigada de Combatere a Criminalității Organizate Oradea vor fi judecați pentru abuz.

Nu ne mai permitem să mâncăm roșii, castraveți și struguri. Alternativele mai ieftine, la mare căutare

Cu un coș de alimente tot mai scump, ne-am schimbat și comportamentul la cumpărături. Renunțăm, de pildă, la roșii, ardei și castraveți și luăm carne și mai mulți cartofi. Țin mai bine de foame și costă mai puțin.

Cum a căzut fostul fotbalist Florin Gardoș în plasa Nordis: „M-a cam speriat treaba asta”. Suma pierdută în schema imobiliară

În scandalul Nordis, procurorii DIICOT au cerut arestarea preventivă pentru Laura Vicol, soțul acesteia, Vladimir Ciorbă, plus 9 inculpați în dosarul Nordis.

Ce spune ministrul Agriculturii despre boicotarea supermarketurilor: 70% sunt produse românești, ar falimenta procesatorii

Boicotarea supermarketurilor din România ar falimenta procesatorii români, pentru că 70% din alimentele de pe rafturile magazinelor sunt produse la noi în țară, a declarat ministrul Agriculturii Florin Barbu.

Plângere penală făcută de SNSPA împotriva susținătorilor lui Călin Georgescu. Angajații universității, amenințați cu moartea

SNSPA anunţă că a depus plângere penală împotriva unor „persoane identificate şi neidentificate”, „susţinători ai unui candidat”, care ”au formulat ameninţări fizice grave, ameninţări cu moartea şi injurii angajaţilor instituţiei”.

Corespondentul PRO TV Ștefana Todică, premiată de CFA România pentru emisiunea iBani

Ștefana Todică, corespondent PRO TV, a fost distinsă cu premiul pentru jurnalism de televiziune în cadrul galei „CFA Forecast Dinner” 2024, organizată de Asociația CFA România.

Good News

Only good and positive news.