Cum va fi vremea de Revelion și în primele zile ale anului 2025. Surprizele anunțate de meteorologi

Cum va fi vremea de Revelion și în primele zile ale anului 2025. Surprizele anunțate de meteorologi
📅 2024-12-30

Surprinzător, vremea se va încălzi de pe 1 ianuarie, când în unele zone se vor înregistra și 13 grade Celsius.

În anul 2024 temperaturile sunt mai mari decât ar fi normalul și nu ar mai trebui să ne mire că și începutul lui 2025 va fi la fel.

Marți, de exemplu, în ultima zi din anul acesta, vom avea temperaturi de 12 grade în multe orașe din Muntenia, Oltenia, Moldova și Banat. Iar aceste vor continua să crească pe 1, 2 și 3 ianuarie.

Însă pe timpul nopților, vremea își amintește că suntem totuși în plină iarnă, așa că de Revelion avem peste tot temperaturi negative. Cele mai scăzute, de -9 grade, aproape de pragul gerului, vor fi în depresiunile din Estul Transilvaniei.

Prin Capitală și pe litoral, marți, la miezul nopții, vor fi 0 sau un grad două, însă spre dimineața și pe aici vom avea temperaturi de minus 1 sau minus 4 grade Celsius. Atenție, în zonele de munte, vântul va sufla și cu 60 de km pe oră, iar asta va amplifica senzația de frig.

Meteorologii spun și că șansele de precipitații sunt foarte mici, cel puțin până pe 3 ianuarie, iar temperaturile revin la normal după Botezul Domnului, pe 6 ianuarie.

Urmărește Știrile PRO TV pe canalul de social media preferat:
Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri protv

Membrii unei familii, morți de la o prăjitură, cea care a gătit-o, în spital. Soțul ei, ucis acum 3 luni tot de o prăjitură

Poliţia braziliană anchetează cu privire la trei decese şi mai multe spitalizări ale membrilor unei familii care a mâncat o prăjitură de Crăciun care conţinea arsenic, potrivit presei locale, relatează AFP.  

Tragedie într-o populară destinație de vacanță. Trei turiști au murit, după ce a luat foc hotelul în care erau cazați

Trei turişti străini au murit, iar mai mulţi alţii au fost răniţi într-un incendiu care a devastat Hotelul Ember, situat în apropierea celebrei străzi comerciale Khao San Road din Bangkok, capitala Thailandei, relatează Reuters.

A început distracția de Revelion în Poiana Brașov, unde turiștii nu se mai uită la bani: „Ce mai faci cu mii de lei? Puțin”

Cu chef de dans distracție și multă voie bună. Așa a început vacanța de Revelion la munte, unde stațiunile sunt pregătite să preia un val nou de musafiri.

E oficial: România închide toate punctele de trecere a frontierelor cu Ungaria și Bulgaria. Hotărârea a fost aprobată

Guvernul a aprobat, luni, o hotărâre care prevede închiderea celor 39 de puncte de trecere a frontierei României cu Ungaria, respectiv Bulgaria, de la 1 ianuarie 2025, ca urmare a aderării României la Spaţiul Schengen.

Spitalele sunt aglomerate de oameni care nu ar trebui să se prezinte la urgențe. Așteaptă și cinci ore pentru o consultație

Viroze respiratorii, probleme digestive din cauza excesului de mâncare ori alcool, urgențe cardiace sau cerebrale, și nu în ultimul rând, mulți oameni care nu ar trebui să se prezinte la spital. Cam aşa stau lucrurile în faţa camerelor de gardă.

Numărul câinilor vânduţi ilegal pe internet a scăzut. Ce trebuie să facă acum toți cei care vor să vândă câini online

Măsurile, luate în urmă cu șase luni pentru combaterea comerţului ilegal cu animale pe internet încep să dea rezultate. Din luna iulie, cea mai mare platformă din România îi obligă pe vânzători să specifice seria de microcip în cazul câinilor, de pildă.

Cum va fi vremea de Revelion și în primele zile ale anului 2025. Surprizele anunțate de meteorologi

Dacă plănuiți să ieșiți din casă în noaptea de Revelion, îmbrăcați-vă gros. Meteorologii anunță temperaturi negative peste tot în țară și vânt puternic la munte.

Ce s-a întâmplat la procesul în care Călin Georgescu a contestat anularea alegerilor prezidențiale

Procesul în care se cere anularea deciziilor Biroului Electoral Central care au stopat turul doi al alegerilor prezidențiale, dar și reluarea scrutinului, s-a complicat.

Medicii din Cluj au făcut publică imaginea cu mâna unui bărbat distrusă de o petardă: „A venit chiar în seara de Crăciun”

Autoritățile din Cluj-Napoca au renunțat la focurile de artificii de Revelion, iar cei care vor petrece în centrul orașului vor avea parte de un spectacol cu drone și lasere.

Superstiții de Revelion. Ce se spune că este bine să faci în noaptea dintre ani pentru a avea noroc

Revelionul este un moment magic, plin de emoție și speranță pentru un nou început. În această noapte specială, mulți oameni apelează la tradiții și superstiții care promit să atragă norocul, prosperitatea și fericirea în anul ce urmează.

Amulete Aurite

Amulete si talismane pentru noroc, dragoste, protectie.