În al doilea rând, a frapat absența de pe listele din acest an a unor nume mari, precum Nicole Kidman, Daniel Craig ori Denzel Washignton.
Hollywood-ul parcă a vrut să-i transmită câteva mesaje președintelui reales. În privința peliculei „The Apprentice”, conotația politică a nominalizării actorilor Sebastian Stan și Jeremy Strong este evidentă.
Nemulțumit, printre altele, de o scenă în care personajul Trump din film își viola prima soție, președintele a denunțat filmul drept „ieftin, calomnios și dezgustător”, iar avocații săi amenință cu acțiuni în justiție.
Și celelalte nominalizări conțin mesaje pentru Trump.
Lindsey Bahr, reporter The Associated Press: „A fost o zi incredibilă pentru echipa filmului „Emilia Perez”, drama muzicală trans ori cum vreți să-i ziceți pentru că e atât de multe lucruri”.
Filmul despre un traficant de droguri care trece printr-o operație de schimbare de sex, este o sfidare, la câteva zile după ce Trump a semnat un ordin executiv prin care în Statele Unite se recunosc doar două sexe.
De asemenea, filme precum „The Brutalist, Wicked, Anora, Sing Sing ori I'm still here”, vorbesc despre minorități, rasism, experiența imigrantului ori abuzul de putere.
În altă ordine de idei, cinefilii și cronicarii comentează aprins despre absențele de pe lista nominalizaților.
Lindsey Bahr, reporter The Associated Press: „Cu doar câteva luni în urmă, părea că Oscarul pentru rol feminin va fi disputat între Nicole Kidman și Angelina Jolie. Dar „valul” s-a răsturnat și am sfârșit cu o mână de actrițe toate aflate la prima nominalizare, inclusiv prima actriță transsexuală nominalizată la Oscar, dar și Mickey Madison pentru „Anora”. Și mai surprinzătoare este absența lui Daniel Craig de pe lista nominalizaților, pentru rolul din „Queer”, deși la un moment dat părea un pariu sigur. La fel, la un moment dat toată lumea era convinsă că Denzel Washington va fi nominalizat pentru „Gladiatorul II”, dar uite că nu e”.
Firește, cei care se regăsesc pe lista favoriților la Oscar sunt în al nouălea cer.
Mikey Madison, actor: „Filmul ăsta mi-a schimbat viața, cariera, de pe o zi pe alta. Mi se deschid acum uși care au fost închise pentru mine mai bine de 10 ani. Și totul pentru că Sean (n.r. Baker, regizorul) a avut încredere în mine și mi-a încredințat acest personaj incredibil”.
Pe rusul Yura Borisov, nominalizat pentru rolul secundar din „Anora”, vestea l-a prins în trafic, în Moscova.
Yura Borisov, actor: „Eram în mașină cu fetele și soția mea când mi-am auzit numele pe lista nominalizaților, a fost chiar primul nume și ne-am pus pe țipăt și plâns, așa că nici n-am mai auzit restul numelor”.
Una peste alta, cunoscătorii se așteaptă ca, în martie, gala Oscarurilor să se transforme într-o salvă de discursuri tăioase împotriva noii administrații de la Casa Albă. Ceremonia va fi transmisă în direct pe VOYO.