Are cuvântul reputatul critic și istoric literar Paul Cernat: „În 1900, BpT a fost preluată de Leon Alcalay, iar între 1920-1923 - de Viața Românească, după care va reveni librăriei Alcalay, via Iancu Șaraga și S. Schwartz, până în 1940. Aici va încerca să debuteze (fără succes) elevul Mircea Eliade, cu un volumaș entomologic. Din 1923 până în 1940 directorul BpT va fi scriitorul Vasile Demetrius (tatăl Luciei), care face din ea cea mai populară colecție românească de literatură. După un număr de luni de întrerupere a activității (în perioada Statului Național Legionar), BpT va fi preluată de Editura Socec. După instaurarea regimului comunist, ia o nouă pauză (1948-1949), iar între 1950-1959 e reinventată de Editura de Stat pentru Literatură și Artă (pe fir intrând și Cartea Rusă, ARLUS ș.a.)”.
Recuperarea controlată a scriitorilor interziși
Pe același fir: „În 1959, Mihai Șora - redactor-șef la ESPLA din 1954, în subordinea lui Al. I. Ștefănescu, apoi a lui Petru Dumitriu, după ce fusese referent de specialitate la Externe, apoi șef de secție la Editura pentru Limbi Străine de pe lângă Institutul Român pentru Relații cu Străinătatea - elaborează un nou plan editorial care va fi aprobat de noul director al ESPLA, ulterior Editurii pentru Literatură, poetul ex-ilegalist Ion Bănuță, în contextul valorificării moștenirii literare a trecutului (recuperarea controlată a scriitorilor puși la index în anii 1950). Bănuță va fi demis cu scandal în 1968 pentru a fi permis publicarea antologiei cu probleme a lui Nicolae Manolescu, în care intraseră poeți legionari interbelici, dar lipseau poeți pro-comuniști. Mihai Șora părăsește editura un an mai târziu, pare-se din același motiv”.
880 de titluri, în 19 ani
Tot aici: „Perioada de glorie a BpT (circa 880 de titluri între 1970-1989 față de 550 până atunci) începe însă din 1970, când colecția va fi preluată de Editura Minerva, sub directoratul lui Aurel Martin, iar Editura pentru Literatură - spartă în mai multe edituri, în cadrul unui mare plan de reorganizare editorială. Bănuță e retrogradat la revista satelor Albina, iar Șora ajunge, ceva mai târziu, la conducerea secției literare a Editurii Enciclopedice, fosta redacție pentru enciclopedii a Editurii Politice (amănunte despre mediul editorial din epocă, în volumul Anii romantici de Gabriela Adameșteanu)”.
Un fel de misiune la Paris
Mai mult: „Anterior Editurii Enciclopedice, Șora primise o bursă la Paris oferită de Gabriel Marcel, de care a beneficiat prin diligențele ministrului Învățămîntului, Mircea Malița; pentru a-i ușura plecarea, acesta din urmă (își va aminti mai târziu Șora, într-un interviu luat de Ovidiu Șimonca) i-ar fi dat un fel de misiune, aceea de a inspecta lectoratele românești din Franța. O vreme bună a fost încadrat pe diverse posturi în Ministerul (Educației și) Învățămîntului, de unde se va pensiona în 1977 (după ce condusese serviciul Biblioteci). Avem, așadar, imaginea unui funcționar cultural meritoriu din anii liberalizării post-staliniste, cu o operă filosofică onestă. Foarte departe de a unui Jan Patocka, cum spun azi adulatorii, dar în nici un caz a unui „tartor bolșevic”, cum vituperează, aberant, calomniatorii”.
129 de ani s-au împlinit anul acesta de la înființarea Bibliotecii pentru Toți (BpT).
„La BpT va încerca să debuteze (fără succes) elevul Mircea Eliade, cu un volumaș entomologic”, Paul Cernat, istoric literar
„Perioada de glorie a BpT (circa 880 de titluri între 1970-1989 față de 550 până atunci) începe însă din 1970, când colecția va fi preluată de Editura Minerva, sub directoratul lui Aurel Martin”, Paul Cernat
››› Vezi galeria foto ‹‹‹