Un deputat USR cere intervenția Parchetului General: „Ciolacu a dat ordin ca zeci de mii de voturi să meargă la Călin Georgescu” - HotNews.ro

Un deputat USR cere intervenția Parchetului General: „Ciolacu a dat ordin ca zeci de mii de voturi să meargă la Călin Ge
📅 2024-12-18

Deputatul USR Emanuel Ungureanu a susţinut luni că liderul PSD, Marcel Ciolacu, ar fi dat ordin mai multor primari din ţară ca, la turul întâi al alegerilor prezidenţiale, zeci de mii de voturi să meargă către candidatul independent Călin Georgescu, parlamentarul acuzând Serviciul Român de Informații că „tace” şi îl „menţine” la putere pe președintele Klaus Iohannis, scrie Agerpres.

Ungureanu a făcut apel la Parchetul General să investigheze aceste fapte „extrem de grave”.

„Ar fi trebuit de multe zile, de multe luni ca Parlamentul să voteze două propuneri de lege pe care le-am făcut cu privire la reforma serviciilor secrete. Vedem că, de câteva zile, Curtea Constituţională, cel mai probabil la ordinul SRI, a decis să facă democraţia praf în ţara noastră şi nimeni din vârful SRI, nimeni din vârful SIE nu ne explică cum s-a putut întâmpla ca domnul Georgescu să ajungă în turul doi, atenţie, şi cu ajutorul domnului Ciolacu. Domnul Ciolacu a dat ordin la mai mulţi primari în ţară în timpul alegerilor din turul întâi ca zeci de mii de voturi să meargă către domnul Georgescu. SRI l-a informat pe domnul Ciolacu că domnul Georgescu ar fi un individ deosebit de periculos? Dacă da, cum de domnul Ciolacu a direcţionat, prin intermediul alegătorilor PSD, zeci de mii de voturi către domnul Georgescu şi nu e judecat pentru înaltă trădare?”, a afirmat Ungureanu, într-o conferinţă de presă, la Parlament.

Întrebat în legătură cu dovezile pe care le are privind implicarea lui Marcel Ciolacu, el a răspuns că a vorbit cu mai mulţi primari PSD din Suceava şi din Vrancea care i-au spus că voturi ale social-democraţilor au fost direcţionate către candidații Călin Georgescu şi George Simion.

Deputatul USR s-a întrebat de ce, în condiţiile în care Călin Georgescu ar fi „omul ruşilor”, Marcel Ciolacu nu ştia acest lucru.

„Dacă ştia, cum a dat zeci de mii de voturi la omul ruşilor şi nu e arestat? (…) SRI a făcut vreo informare până la această dată cu privire la intruziunea unui serviciu secret, agent statal în alegerile din ţara noastră? L-aţi văzut pe domnul Ionescu de la SRI spunându-ne ceva până acum? Dar pe domnul Ciocârlan, dar pe domnul Rog? Aceşti trei generali SRI tac, sunt în funcţie, îl menţin la putere pe domnul Iohannis, dar cel mai rău pentru populaţie – tac şi fac guverne. Fac un apel la Parchetul General să investigheze fapte extrem de grave. Este strict legat de reforma serviciilor secrete”, a mai afirmat Ungureanu.

El l-a citat Daniel Morar, fost judecător al CCR și fost șef al Direcției Naționale Anticorupție (DNA), care ar fi declarat public, într-un interviu, că SRI ar fi impus preşedintele Curţii Constituţionale.

„Ce vreau să spun eu astăzi este că toată frăsuiala asta care se vede în spaţiul public, cu Georgescu e agent, nu e agent, trebuie să ne ducă la cei doi beneficiari principali de informaţii. Domnul Iohannis, domnul Ciolacu au ştiut de la SRI că domnul Georgescu face jocul ruşilor? Dacă n-au ştiut, trebuie să plece şefii serviciilor, dacă au ştiut, trebuie să plece cei doi. Nici serviciile secrete, nici cei doi – Marcel Ciolacu şi domnul Iohannis – nu răspund la o întrebare fundamentală: cum este posibil ca un partid ca PSD să dea zeci de mii de voturi, prin intermediul primarilor, către un agent al ruşilor. De ce domnul Potra în iunie era frecventabil, era în poză cu pesedişti, era un om extraordinar de bun pentru PSD şi acum i s-a găsit un pistol cu capse, care nu funcţionează, care e considerat armă letală”, a mai spus Ungureanu.

Deputatul USR a subliniat că nu va vota niciodată un guvern condus de Marcel Ciolacu.

„Eu spun cât se poate de clar şi mă uit în ochii dumneavoastră şi mă uit în camere ca să mă vadă toată lumea – este exclus, absolut exclus ca un om ca mine să voteze un Guvern din care face parte domnul Ciolacu”, a mai transmis Emanuel Ungureanu.

În opinia acestuia, Marcel Ciolacu trebuie să facă un „mare pas în spate”.

„Noi nu mişcăm niciun preşedinte de la niciun partid, nu este treaba noastră. (…) Eu spun un lucru cât se poate de clar – eu, Emanuel Ungureanu, văzând rolul pe care l-a avut SRI în viaţa domnului Ciolacu, nu voi vota niciodată un Guvern din care face parte el”, a explicat deputatul USR.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri hotnews

Limitarea adaosului comercial la alimentele de bază a fost prelungită până la 30 iunie 2025

Limitarea adaosului comercial la alimentele de bază a fost prelungită până la data de 30 iunie 2025, potrivit unui amendament introdus într-o ordonanță de urgență adoptată miercuri de Guvern. Măsura ar fi expirat la sfârșitul…

Moscova amenință Moldova, în contextul crizei energetice: „Dacă cetățenii din Transnistria sunt în pericol, acesta poate fi un atac asupra Federației Ruse”

Maria Zaharova, purtătoarea de cuvânt a ministerului rus de externe, acuză autoritățile din Republica Moldova că folosesc criza energetică pentru a rezolva prin forță problema transnistreană. Declarația vine în contextul în care, de la 1…

Kelemen Hunor, despre cine ar trebui să fie premierul viitorului guvern: „Mi se pare normal să fie aşa”

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, consideră că partidul care are cele mai multe mandate în Parlament are şansa să dea premierul unui viitor guvern, transmite Agerpres. Declarația sa vine în condițiile în care, după mai multe…

Ungurii de la MVM vor cumpăra toată energia electrică produsă de irakieni la Mintia și vor plăti cu gaz rusesc, spune un expert în energie

Ungurii de la MVM sunt dispuși să plătească un preț mare pentru furnizarea de la E.ON pentru că este nevoie de o piață de desfacere pentru gazele rusești, consideră Răzvan Nicolescu, expert în energie. „Vor…

Guvernele se fac greu pentru că partidele respectă mandatul primit de la votanți, spune exemplul țărilor unde tratativele durează întotdeauna peste 4 luni 

Discuțiile pentru formarea unui guvern al partidelor „pro-europene” sunt în toi la București, la două săptămâni și jumătate de la alegerile parlamentare. În spațiul public din România există sentimentul că discuțiile sunt „târguieli meschine”. Cum…

INTERVIU Luminița Florea, Philip Morris International: am creat un mediu de lucru în care angajații noștri se simt apreciați și valorizați

Sunteți deja de aproape 13 ani în echipa Philip Morris România. Care sunt cele mai importante schimbări pe care le-ați văzut la nivelul organizației în tot acest timp?  M-am alăturat companiei acum aproape 13 ani,…

Fondatorii 5 to go au vândut pachetul majoritar de acțiuni

Fondatorii 5 to go au vândut pachetul majoritar de acțiuni (60%) al rețelei de cafenele. Acesta a fost achiziționat cu circa 30 de milioane de euro de 5tg Invest, un vehicul de investiții al Invenio…

Marcel Ciolacu, la final de mandat: „Activitatea acestui guvern nu a fost una ușoară”. Ce bilanț își face premierul

Creșterea puterii de cumpărare a românilor, consolidarea clasei de mijloc, un model economic bazat pe investiții și dezvoltarea infrastructurii rutiere prin contrucția de autostrăzi se numără pe lista de realizări enumerate de premierul Marcel Ciolacu…

Un bărbat a murit în SUA după ce un urs i-a căzut în cap într-un accident bizar la vânătoare

Un bărbat din statul american Virginia a murit într-un accident bizar la vânătoare, după ce ursul pe care un amic al său l-a împușcat a căzut dintr-un copac și i-a căzut în cap, relatează The…

Cererea mondială de cărbune va atinge în următorii ani noi niveluri record, deși utilizarea lui ar trebui să scadă / Două țări mari cer tot mai mult cărbune

Cererea mondială de cărbune ar urma să atingă noi recorduri în fiecare an, cel puţin până în 2027, se arată într-un raport publicat miercuri de Agenţia Internaţională a Energiei (IEA), care anterior estimase că anul…

Amulete Aurite

Amulete si talismane pentru noroc, dragoste, protectie.